Interviul de debutant continua astazi cu brasoveanca Sabrina Camarda, tanara ce si-a inceput cariera de pilotaj in Campionatul National de Viteza in Coasta 2. Originara din Brasov, aceasta a absolvit cursurile de pilotaj la Clubul Sportiv AutoBlic, unde sub indrumarea instructorilor si-a deprins tainele pilotajului. Dupa cum ne va marturisi si ea in interviul de mai jos, tanara brasoveanca a fost pasionata de mica de aceasta ramura sportiva, participand alaturi de parintii ei la diverse competitii din tara. Alaturi de ea am povestit despre ce inseamna emotiile unei curse, despre placeri, dificultati dar si planuri de viitor.
ANA : De unde pasiunea pentru motorsport?
SABRINA : De mică am fost pasionată de mașini. De ce ? Nu as putea spune. Totul a fost natural. Nu mi-au plăcut niciodată păpușile, jucăriile mele erau doar mașini de colecție, piste de curse pe care mă jucam ore în șir. Pe măsura ce am crescut, de la vârsta de 6 ani, am participat ca spectator împreună cu părinții mei la evenimentele automobilistice organizate în țară, de la raliuri, viteză în coastă chiar si competiții de drift. Pe măsură ce participam la aceste competiții se accentua dorința mea de a deveni pilot de curse.
Au trecut anii, iar eu numaram zilele rămase până la obținierea permisului de conducere pentru a putea materializa acest vis în realitate. Anii au trecut și ușor, ușor am reușit să îmi încep cariera în motorsport participând la câteva etape locale destinate amatorilor la care am obținut rezultate destul de bune. Ulterior, am obținut licența de pilotaj și mi-am făcut debutul în Campionatul Național de Viteză în Coasta 2 urmând să fac trecerea la divizia I.
ANA : Care crezi tu ca a fost cea mai dificilă etapa pentru tine?
SABRINA: Cea mai solicitantă etapă pentru mine a fost Transalpina Challenge de la Rânca. Este un traseu lung și tehnic, printre preferatele mele ca și etapă. Nu am avut probleme de întelegere a traseului totul mergea foarte bine, de la urcare la urcare mergeam progresiv pentru a putea îmbunătați timpii în manșele de concurs. Dar în a doua recunoastere am sesizat o defectiune pe partea de tracțiune. În a treia recunoastere din păcate am ajuns doar până în primul viraj de după intermediar, deoarece grupul mașinii s-a defectat și nu mai aveam transmisie deloc. Am încercat să caut o variantă de a o repara defecțiunea, însă fără niciun rezultat deoarece timpul a fost prea scurt și nu am găsit nimic pe plan local. Din această cauză am avut abandon tehnic la această etapă, dar mi-am sustinut colegii de pe margine.
ANA : Cum reusești să îți stăpânești emoțiile la linia de start?
SABRINA: O, da. Emoțiile sunt un ingredient foarte important al vieții noastre. Ele sunt destul de greu de controlat. În primul rând încerc să mă calmez la nivel mental, să gândesc clar și rațional, încerc să îmi imaginez traseul pentru a putea realiza o trasă ideală. Pe măsură ce secundele trec, emotiile dispar pentru a face loc concentrării din dorința de a obține un timp cât mai bun.
ANA: Știm ca linia de finish aduce cu ea momente de liniște, dar totuși și emoții. Cum e pentru tine?
SABRINA: După linia de finish, îmi rememorez traseul ca să reușesc să identific posibilele greșeli făcute pentru a le putea remedia ulterior, verific cu emoție timpii realizați și mă bucur de momentele de liniște și de faptul că am încheiat cursa fără incidente.
ANA : Casca are super puteri. Cum te simti tu în momentul în care trebuie să iei startul și trebuie să te echipezi?
SABRINA: Fiind un sport periculos, casca și echipamentul îmi creează un sentiment de liniște, încredere și siguranță.
ANA:Care sunt planurile tale pentru următorul sezon?
SABRINA: Pentru următorul sezon mi-am propus să debutez în ,,Liga mare‘’ a Campionatului Național de Viteză în Coastă.
ANA : Cine sunt cei care ți-au stat alături în acest sezon, etapă de etapă?
De când am pornit pe acest drum părinții mei mi-au fost întotdeauna alături, m-au încurajat și mi-au oferit toată susținerea lor. Mentorul meu Cătălin Țuțuian m-a susținut necondiționat și mi-a oferit sfaturi de specialitate și prietenii mei foarte apropiați care au făcut tot posibilul să participe cu trup și suflet la majoritatea etapelor din acest sezon.
Speram ca sezonul viitor si mutarea in liga mare a Campionatului National de Viteza in Coasta sa ii aduca Sabrinei satisfactii nenumarate, iar primavara sa o gaseasca la linia de start.
Credit foto: Flavius Croitoriu