Din ce în ce mai bine: 50 de ani de sedanuri compacte Opel
Rüsselsheim. În 1962 se lansează Opel Kadett A. Modelul pune bazele segmentului compact modern în Germania, în anii de boom economic. Aduce, de asemenea, mobilitatea accesibilă pentru o clasă de mijloc în creștere. Modelul este disponibil în trei variante: sedanul cu două uși, care marchează începutul poveștii de succes a Opel în domeniul sedanurilor compacte cu portbagaj separat.
Noul sedan Astra, produs al unei tradiții de jumătate de secol
Cincizeci de ani mai târziu, noul sedan Astra și-a sărbătorit premiera mondială la Salonul Auto de la Moscova. Momentul este de asemenea o piatră de hotar, marcând o tradiție de jumătate de secol de sedanuri Opel prezente în segmentul compact. Este, totodată, o celebrare într-o aniversare şi mai mare: Opel sărbătorește în acest an 150 de ani de la înfiinţarea companiei. Există foarte puțini producători auto care au o astfel de tradiție îndelungată.
Povestea de succes începe în 1962, cu Kadett A
Primul model Opel compact a apărut în urmă cu 76 ani, la sosirea Kadett 1936. Până în prezent, Opel a vândut zece generaţii de vehicule compacte, echivalentul a 22 milioane de automobile.De la Kadett A (1962) şi Kadett B (1973), pentru care compania a fost cunoscută prin sloganul său publicitar avangardist „Opel Kadett. Das Auto”, până la actuala gamă Astra, Opel a avut întotdeauna o variantă sedan în segmentul compact. Singura excepție este linia Kadett D (1979 – 1984), care a fost primul automobil cu tracţiune față la Opel, dar care a fost lansat fără o variantă sedan. Cu toate acestea, decalajul a fost completat în 1985, la sosirea noii generaţii a modelului. De atunci, Opel a menținut acest tip de caroserie ca varianta cu patru uși a portofoliului său.
O privire de ansamblu asupra sedanurilor compacte Opel
Kadett A (1962 – 1965): Două ușiKadett B (1965 – 1973): Două și patru uși
Kadett C (1973 – 1979): Două și patru uși
Kadett E (1984 – 1991): Revenirea sedanului cu patru uși în 1985
Astra F (1991 – 1997): Patru uși de la începutul anului 1992
Astra G (1998 – 2004): Patru uși din toamna lui 1998
Astra H (din 2004): Patru uși din toamna anului 2007
Astra J (din 2009): Patru uși completează noua gamă Astra din toamna lui 2012
Prin amabilitatea Opel Romania, va propunem o călătorie în imagini prin o jumătate de secol de tradiție Opel în clasa sedanurilor compacte. Drum bun si numai bine.
Sursa si imagini: Opel Romania
Un material publicat pe www.autostiri.ro












