Există momente în care două proiecte născute separat ajung firesc să se întâlnească, pentru că împărtășesc aceleași valori și aceeași direcție de dezvoltare. Un astfel de moment marchează colaborarea dintre Sprint Cup și campionatul 318ti.
Începând din acest sezon, campionatul 318ti devine parte integrantă a Sprint Cup, cele două competiții reunindu-se într-un cadru comun, orientat spre performanță, competiție echilibrată și spectacol sportiv autentic. Campionatul 318ti se lanseaza si in Romania, avand ca promotorul ACS Junior Motorsport.
El este cunoscut pentru cursele strânse, desfășurate roată la roată, pentru regulamentele care asigură egalitate tehnică și pentru accentul pus pe abilitățile reale ale piloților. Este un campionat în care diferența o face talentul, nu bugetul, iar competiția rămâne deschisă până la final.
‘ Este probabil o premiera pe circuitele din Romania ca organizatorul si promotorul unui campionat sa fie entitati total diferite si independente. Aceasta colaborare ofera transparenta si echitate pentru participanti iar efortul comun poate oferi un suport real pentru dezvoltarea motorsportului in tara.
Pe de alta parte campionatul 318ti deschide un drum spre Europa, regulile si masinile fiind identice cu cele care participa la campionatele respective din Germania, oferind pilotilor si, in special, juniorilor posibilitate sa se pregateasca in tara la costurile mult mai mici fata de cele din Germania’, a declarat Georgios Ladopoulos, presedintele clubului Junior Motorsport si promotorul campionatului 318ti.
Sprint Cup reprezintă, la rândul său, un mediu competițional în care rezultatele sunt decise exclusiv pe circuit. Este o competiție care pune accent pe spectacol, pe depășiri și pe lupte intense pentru fiecare poziție, oferind publicului curse dinamice și imprevizibile. Sprint Cup inseamna pasiune, curaj si competitie dusa pana la capat.
Integrarea 318ti nu este doar o decizie sportiva care ne face mai puternici si ne apropie mai mult de obiectivul nostru, ci si o declaratie despre ce fel de motorsport vrem sa construim.’ a declarat Emanuel Nastasa, organizatorul etapelor. Alaturarea campionatului 318ti în Sprint Cup este o evoluție naturală.
Cele două proiecte se completează prin aceeași viziune: motorsport accesibil, bine organizat și competitiv, destinat atât piloților aflați la început de drum, cât și celor care își doresc performanță reală. Sezonul Sprint Cup se va desfășura pe parcursul a șase etape, pe unele dintre cele mai importante circuite din regiune.
Calendarul competițional include etape la MotorPark Adâncata (28–29 martie și 16–17 mai), Transilvania Motor Ring (18–19 aprilie, 4–5 iulie și 19–20 septembrie), urmând ca finala sezonului să aibă loc pe A1 Motor Park din Bulgaria, în perioada 17–18 octombrie.
Prin această colaborare, Sprint Cup oferă campionatului 318ti o platformă mai amplă, cu vizibilitate crescută, în timp ce 318ti contribuie cu un format european recunoscut ca o adevărată școală de pilotaj, în care consistența, precizia și capacitatea de a gestiona presiunea fac diferența.

Credit foto: Junior Motorspor
Sursa: comunicat remis autostiri.ro



