spot_img

30 de concurenți pe lista provizorie de înscrieri pentru etapa a cincea Promo Rally

După o pauză de aproape două luni, sezonul Promo Rally powered by WRT Parts & TELL Security Systems continuă în acest an calendaristic cu a cincea etapă, penultima pentru sezonul 2021 – 2022.

Deși s-au depus nenumărate eforturi și căutări, organizatorul brașovean Club Sportiv Auto Blic nu a găsit oportun niciun alt traseu de concurs decât cel tradițional din Bartolomeu, întrucât siguranța și integritatea concurenților trebuie să primeze. Astfel, în data de 30 ianuarie, piloții amatori dornici de puțină adrenalină în cadrul organizat și legal, cât și sportivii licențiați, sunt așteptați pe traseul din vecinătatea autogării internaționale „Bartolomeu” situat în cartierul cu același nume din municipiul Brașov, pentru prima competiție brașoveană a acestui sezon.

Înainte de trecerea în revistă a posibililor participanți pentru etapa de duminică, se impune să precizăm faptul că, dat fiind condițiile meteo la ora redactării prezentului comunicat, dar mai ales prognoza meteo pentru duminică, penultima etapă a sezonului 2021 – 2022 se va desfășura pe un traseu acoperit de zăpadă și gheață. Din punct de vedere organizatoric, organizatorii sunt pregătiți nu doar cu un traseu nou, dar și cu utilaje care să „așeze” zăpada pentru o competiție auto spectaculoasă. Prin urmare, cei ce încă nu s-au hotărât, sunt așteptați la un Winter Promo Rally, duminică, 30 ianuarie 2022.

De precizat faptul că etapa se va desfășura în condiții de pandemie, ceea ce presupune purtarea OBLIGATORIE a măștii de protecție și respectarea distanțării. De asemenea, prezența spectatorilor este restricționată, iar cei care în ultimele 14 zile au interacționat cu persoane suspecte sau confirmate cu Corvid 19 sau prezintă simptome specifice sunt rugați să nu se prezinte la concurs. Nu în ultimul rând, vă recomandăm să vă vaccinați!

Trecând rapid prin lista de înscrieri observăm două nume importante din clasamentul licențiaților, pe liderul după 4 etape, Matei Stancu (BMW E36 328i), respectiv pe covăsneanul Adorján Zölde (Seat Ibiza Cupra) aflat la numai 4 puncte distanță de rivalul brașovean, ambii sportivi venind la start cu o experiență deosebită în spate, fiind participanți activi în campionatele naționale de viteză în coastă. Dar nu ne oprim la ei, întrucât câștigătorii etapelor cu numărul II, Claudiu Popa, și a celei de-a patra etape, Loránd Szőcs vor fi la rândul lor la startul penultimei etape a sezonului.

Până în acest moment, nimeni nu și-a manifestat interesul de a porni de la start cu o mașină electrică, însă asta nu trebuie să ne descurajeze, întrucât, de la începutul sezonului, nicio etapă nu a rămas fără automobilel cu emisii zero. Cu ceva mai multe emisii decât pragul nul dar cu o determinare și experiență ieșită din comun, campioana en-titre la Women Rally, Izabella Gavrilă va fi la startul etapei cu numărul 5, cu același Citroën C2 VTS cu care ne-a obișnuit, urmând a avea de dat un test nu tocmai ușor împotriva liderului clasei 1, Patric Stănoiu, aflat la volanul unei mașini pentru identice.

Chiar dacă a patra etapă a sezonului nu i-a adus rezultatul scontat, Bogdan Micu (Renault Clio) se poate declara mulțumit de acest sezon datorită victoriei absolute din etapa de la Hărman. Brașoveanul va fi prezent în cadrul penultimei etape, acesta pornind din dublă postură de lider, atât al clasei 2 cât și al clasei mașinilor cu tracțiune față, fiind totodată la 11 puncte de prima poziție și în clasamentul general. În lupta clasei 2 din penultima etapă intră și câștigătorul ultimei etape, Andrei Florin Bănică (Ford Focus Mk2), dar și Ionuț Savu cu modelul Mini Cooper R50.

Probabil cea mai disputată clasă din ultimele sezoane de Promo Rally, clasa 3 aduce la start până în acest moment nu mai puțin de 7 concurenți, printre ei liderul clasamentului general, Adrian Mănescu, campion matematic al clasei cu două etape rămase de jucat. Deși campionul en-titre al Promo Rally vine cu o experiență bogată la volanul modelului Audi S3, acesta va avea adversari pe măsură precum Alexandru Săvulescu (Peugeot 207 RC) sau Mircea Teodorescu, cu modelul Audi TT.

La clasa automobilelor cărora posesorii le-au adus modificări pentru a le crește puterea, îl regăsim pe experimentatul Vlad Pescaru, câștigătorul etapei de la Cheile Grădiștei, care intră în lupta cu același Subaru Impreza WRX, împotriva lui Ionuț Ichim care trece de la modelul Volkswagen Bora de clasa 3 la modelul Audi A3 de clasa 4, în timp ce Gabriel Dimitrescu și Bogdan Munteanu vor oferi o luptă impresionantă 1v1 cu suratele Mercedes-Benz SLK.

Înscrierile online rămân deschise până vineri, 28 ianuarie la orele 18:00, însă cei ce doresc să realizeze înscrierea la fața locului, o pot face și duminică înaintea recunoașterilor traseului.

Documente Promo Rally – 30 Ianuarie 2022:

Program Promo Rally – 30 Ianuarie 2022:

  • Verificări tehnice: 08:30 – 09:30
  • Recunoaștere – PE JOS: 08:30 – 09:30
  • Antrenament: 09:30 – 11:20
  • Concurs 1: 11:20 – 13:10
  • Concurs 2: 13:10 – 15:00
  • Concurs 3: 15:00 – 16:50
  • Festivitatea de premiere: 17:15

Parteneri oficiali: WRT Parts, TELL Security Systems

Parteneri principali: Service AutoChelu, Dinamic 92 Distribution, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto

Parteneri: Cyclon Motorsport, BOP Motorsport, Angelli, PrintINK, Comprest, Infinity Trophy, TehnoSting, Crucea Roșie Brașov

Parteneri media: Autorally.ro, Rock FM, BizBrașov, Autostiri.ro, NewsBV.ro, RPM Racing RO, Zile și Nopți.

Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ BrașovServiciul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.

Credit foto: Ana Maria Florea

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -spot_img
15,357FaniÎmi place
700CititoriConectați-vă
1,110AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -spot_img
- Partener – GT Auto Club Sportiv -spot_img

Parteneri Autostiri