spot_img

„Trofeul Teliu – Memorialul Eugeniu Ionescu Cristea” 2012

„Trofeul Teliu – Memorialul Eugeniu Ionescu Cristea” deschide sezonul de coasta

La finele acestei săptămâni va avea loc prima „dublă” a sezonului naţional de viteză în coastă, Trofeul Teliu având onoarea de a deschide sezonul 2012 al Campionatului Naţional de Viteză in Coastă – Dunlop, competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Sâmbătă şi duminică, 19 şi 20 mai, pe proaspăt refăcutul traseu care străbate dealul aflat la graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna (DN 10), iubitorii acestui gen de curse vor putea urmări evoluţia a nu mai puţin de 88 de piloţi, încrişi până la data limită anunţată de organizatori pentru cea de a patra ediţie a Trofeului Teliu, potrivit comunicatului de presa.

88 de sportivi și-au anunțat participarea pentru weekend-ul de la Teliu

După ce la ultima etapă a sezonului 2011 (1 octombrie 2011 – Râşnov), prin prezenţa la start a 77 de piloţi a fost stabilit un nou record de participare la o etapă de viteză în coastă autohtonă, prima etapă din 2012, care este practic următoarea, dar dintr-un alt sezon competiţional, este pe cale sa ridice și mai sus ștafeta. 88 de sportivi și-au anunțat participarea pentru weekend-ul de la Teliu, fapt care ar reprezenta un nou record de prezență.

Bucurie si ingrijorare in randul organizatorilor „Trofeului Teliu”

Bela Stoica, președintele clubului organizator, Auto Blic Brasov, este bucuros și ingrijorat în același timp: “Ne bucurăm că numărul mare de participanți înregistrat în toamnă la Râșnov nu a fost doar un accident și pilotii români ‘recidivează’ și pentru Trofeul Teliu. Acest lucru ne obligă insă la a ne desfașura toate activitățile organizatorice din weekend fără cusur. Depășirea programului ar putea crea probleme în ceea ce privește traficul rutier.”

”Nici nu știu când au trecut patru ani de la prima ediție a Trofeului Teliu, organizată pe frumosul traseu din comuna noastra. Îmi place să cred că am fost gazde bune pentru numeroșii sportivi care ne-au trecut pragul în cele trei ediții organizate până acum.
Sunt convins că și în acest al patrulea an, ne vom ridica, prin organizare, la nivelul cerințelor exigenților noștri oaspeți.” –
a declarat Vasile Serban, primarul comunei ardelene.

“Trofeul “Teliu” comemorează un an de la dispariția marelui pilot Eugeniu Ionescu Cristea

Din păcate, “Trofeul “Teliu” comemorează un an de la dispariția marelui pilot Eugeniu Ionescu Cristea – maestru al sportului în automobilism, care s-a despartit de colegii săi de sport în primăvara anului 2011. În cinstea multiplului campion, pentru a doua oară, Trofeul Teliu primește numele de “Memorialul Eugeniu Ionescu Cristea”.Trofeul „Teliu” – Memorialul „Eugeniu Ionescu Cristea”, este un eveniment organizat de Auto Blic Brasov sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si este sustinut de:
Partenerii oficiali: Consiliului Local si Primaria Teliu,
Partener principal: Contempo Cars Brasov – dealer BMW.
Partener: Olmedo – Piese Auto Brasov, Restaurantul „Good Life Brasov
Partener media: Kiss FM
Informatii si rezultate live pe: www.autorally.ro
Evenimentul se va desfasura sub directa supraveghere a Inspectoratului Judetean de Politie Brasov – Serviciul Politia Rutiera, Inspectoratului Judetean de Politie Covasna – Serviciul Politia Rutiera, Gruparea Mobila de Jandarmi „Burebista”i Brasov, Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Brasov.

Sursa: comunicat de presa, Adrian Diaconescu – Ofiter de presa

Publicat pe www.autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,619FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri