La vârsta când cuvintele se zdrobesc în gură precum căpşunii, la vârsta la care căutam unde se ascund oamenii din cutia numită televizor mi-am pus în cap să ajung şofer de tir sau “pichitan” (n.r: căpitan).
Mă trezeam dimineaţa ocrotit de zâmbetul şi privirea mamei în sunetul goarnei şi mă împiedicam la înviorare de bocancii soldaţilor. Alergam alături de tatăl meu în fruntea subunităţilor de militari cu drapelul României în mână şi priveam cu jind la monştrii pe 16 roţi care străbăteau şoselele. Îmi scuturam praful de pe boneta militară şi inspiram cu nesaţ mirosul de metal şi combustibil ars lăsat de camioane.
Din taberele şi aplicaţiile militare, la antrenamentele de ciclism, la practica din uzinele Înfrăţirea Oradea, UTB Tractorul Braşov sau Steagul Roşu îmi construiam mental calea pe care o voi urma. Deşi culorile drapelului se oglindeau în inima mea o perioadă am lucrat mecanic auto – reparaţii capitale la fostul I.J.T.L. Braşov. A venit însă ziua când în sunetul trompetei am devenit un soldat al timpului. A venit momentul când am preluat ştafeta unei vieţi riguroase iar tricolorul mi-a dezvelit gradele de ofiţer.
Datorită profesiei am ajuns să execut misiuni de asigurare o ordinii şi siguranţei publice la manifestări cultural-artistice sau sportive. Mi-am scuturat praful de pe caschetă şi am inspirat cu nesaţ mirosul de metal şi combustibil ars în competiţiile auto-moto. Aşa am ajuns să scriu, să promovez sportul cu motor dar şi să particip la competiţii.
În prima zi a celei de-a doua ediţii a Exporom Auto & Moto Show, ce s-a desfăşurat în perioada 9 – 12 mai 2013, jurnaliştii pasionaţi de întreceri au fost invitaţi să participe la “Cupa Presei la Buggy”. Evenimentul a fost organizat de Exporom, în colaborare cu Asociaţia Sportivă „Raideri”.
Nu aştept să-mi fie adresată o invitaţie de două ori. Cap compas comuna Pantelimon în echipă cu Bogdan Barabaş la “Cupa Presei la Buggy”.
„Cupa Presei la Buggy” s-a desfăşurat după un program foarte bine pus la punct. Ne-am înscris la competiţie şi am participat la şedinţa tehnică. Am fost împărţiţi în două categorii: fete şi băieţi. Am asistat la demonstraţia de virtuozitate a celor din Asociaţia Sportivă „Raideri” şi i-am urmărit cu sufletul la gură evoluţia îndrăgitului pilot Vali Porcişteanu.
Tragerea la sorţi mi-a adus biletul cu numărul 10 şi mi-am permis să fac glume pe marginea acestuia dar şi pe nota pe care speram să o iau la terminarea competiţiei. Fetele au folosit un buggy cu două locuri, fiind însoţite de instructor, iar noi băieţii am avut privilegiul de a urca în monoposturi.
Am ascultat cu atenţie şi interes precizările lui Vali Porcişteanu şi ale sportivilor din Asociaţia Sportivă „Raideri”. Am urmărit evoluţia fiecărui concurent şi nu am ezitat să pun întrebări raiderilor. Deosebit de amabili raiderii mi-au răspuns la fiecare întrebare, m-au încurajat şi asigurat că voi avea o evoluţie bună. Pentru a prinde “putere” am primit împrumut o pereche de manuşi de la una dintre fetele din cadrul Asociaţiei Sportive „Raideri”.
“Atenţie la adrenalină! Nu lăsaţi maşina să vă fure, să vă copleşească… atenţie la aderenţă…,”îmi răsună şi acum indicaţiile raiderilor.
Am privit cum unii piloţi agaţă marginile, cum ies în decor, cum glisează, cum scad timpii şi m-am gândit că nu am nimic de pierdut. Era o competiţie şi trebuia să o termin indiferent de loc.
A venit momentul când am urcat în monopost. Prima încercare nereuşită a fost să-mi reglez scaunul care era fix! Am trecut peste acest impediment şi am fost atent la ultimele detalii furnizate de raideri. Mi-am fixat centura de parcă urma să decolez şi am încercat să găsesc o poziţie cât mai comodă. Inutil efortul meu. Genunchii tot se loveau de mâini, urechile îmi erau comprimate de cască, talpa piciorului stâng era înghesuită pe ambreiaj, iar bărbia îmi era în piept, ochii în bord… eram dilatat deşi pulsul era cât se poate de normal.
Tura de recunoaştere. În sfârşit, după ce m-am foit precum cloşca pe ouă, le-am făcut semn arbitrilor că sunt gata să iau startul.
Am oprit motorul de cinci ori. Construcţia monopostului îţi cere să ridici călcâiul de pe ambreiaj şi nu vârful piciorului. Am auzit râsete şi am privit spre cei de pe margine care se tăvăleau pe jos. În afara raiderilor toată lumea făcea haz de necaz de evoluţia mea statică. Am repornit motorul de cinci ori şi m-am gândit că voi pleca de pe linia boxelor. În sfârşit, reuşesc să plec de pe loc. Revin pe aliniametul de start şi mă gândesc unde pot câştiga ceva timp. Trebuie să fiu atent la start. Toţi concurenţii au pierdut 1-2 secunde la start.
3,2, şi parcă aş pleca,1…start şi reuşesc să plec nu fără emoţiile opririi motorului. Supraalimentarea motorului îşi face datoria şi mă impinge brutal în primul viraj. Trec de pe o suprafaţă de ciment măcinat şi murdar pe macadam şi simt că-mi fuge spatele. Încerc să păstrez un tempo şi manevrez volanul din bucaţi.
Monopostul meu rupe macadamul şi îmi cere mai mult curaj. Mă înclin în fiecare viraj şi trăiesc bucuria glisării efemere, a ruperii aderenţei, a revenirii pe trasă. Încerc să calc cu roţile pe urmele lui Vali şi privesc cu disperare cum monopostul dă să iasă în virajul buclucaş. Inspir puternic şi privesc înainte oarecum consolat că urmează un abandon de marcă. Arunc o privire în lateral şi văd un arbitru care îmi face semn să continui. Revin cu picioarele pe acceleraţie, mă lupt cu volanul, disloc pământul şi zbor spre următoarele viraje.
Trec linia de sosire şi răsuflu uşurat. Am terminat cursa, nu contează locul. Zarvă mare pe linia de sosire, aplauze, felicitări, am cel mai bun timp. Sunt pe locul unu!
Aplauzele mi-au adus mulţumirea în suflet. Am urcat pe marginea monopostului şi m-am înclinat cu respect şi bucurie în faţa tuturor. Nu-mi venea să cred că am cel mai bun timp. Acolo pe monopost am trăit la intensitate maximă fericirea încheierii unei competiţii şi nu oricum.
Mi-am scuturat praful de pe drapelul Romaniei aflat pe tricoul meu, am coborât de pe Buggy şi am simţit pentru prima oară în viaţă adrenalina altfel decât cea generată de singurătate în mijlocul mulţimii dezlanţuite.
La finalul competiţiei am urcat pe treapta a 2-a a podiumului. Un podium dintr-un model Buggy construit în atelierul Asociaţiei „Raideri” cu trei locuri în linie.
Nimic nu se compară cu emoţiile şi bucuria trăite pe podium.Ce poate fi mai frumos decât o cupă înmânată de campionul Vali Porcişteanu?
“Cupa Presei la Buggy 2013” s-a desfăşurat în cadrul salonului Exporom Auto & Moto Show 2013.
Autostiri.ro mulţumeşte organizatorilor Exporom Auto& Moto Show, A.C. Raideri Târgu Jiu, partenerilor Klar şi Vinescu, pilotului Vali Porcişteanu şi tuturor jurnaliştilor care au participat la “Cupa Presei la Buggy”.
Credit foto: Bogdan Barabas, Cosmin Gabriel, Dan Strauti
