spot_img

WRC. Bătălia pentru Argentina începe astăzi!

Astăzi începând cu ora 20.05 (ora României) debutează la Carlos Paz, în Argentina, cea de-a şasea rundă a Campionartului Mondial de Raliuri. O nouă confruntare între piloţii de top ai acestui minunat sport, dar mai ales între cei doi constructori importanţi Citroen şi Ford, fără a-i uita pe cei de la Mini!

Loeb e omul de bătut, după turul de forţă din Sardinia, şi nu numai, iar principalii săi adversari, menţionâmndu-l aici şi pe coechipierul său Seb Ogier, se întrec în pronosticuri care mai de care mai optimiste.

Anul acesta bătălia la vârf va fi mai aprigă ca niciodată. Mă bucur că sunt primul dar ştiu că nu va fi deloc uşor să rămân aici! Campionatul e lung şi nimeni nu poate pronostica ce va fi la final. Raliul Argentinei este un alt pas. Spectatorii de aici sunt extraordinari, iar probele sunt fantastice. De altfel noi deţinem un record de victorii aici pe care nu vrem să-l stricăm.

Trebuie să fim rapizi de la start şi până la final, şi cei mai rapizi pe speciala de 48 de kilometrii din prima zi” – Sebastien Loeb.

Suprafaţa mixtă de aici va pune la grea încercare pneurile iar El Condor este una dintre cele mai spectaculoase, dar în acelaşi timp dificile, probe ale campionatului. Mă bucur că de această dată vom avea paret de asphalt în Argentina, deoarece maşina se comport excellent pe această suprafaţă.

Vom avea parte de detonate în acest raliu, macadam, asphalt, ochiuri de apă, special lungi, iar toate acestea nu pot fi decât în folosul spectacolului” – Mikko Hirvonen.

Va fi un raliu interesant! Vom avea parte de mulţi kilometrii de asfalt pe acre îi vom parcurge cu pneuri de macadam. În plus sunt multe probe pe parcursul cărora întâlneşti ambele suprafeţe, iar asta necesită un stil de pilotaj diferit ce trebuie adaptat foarte rapid.

Eu unul voi încerca să mă adaptez cât mai mult evenimentului şi să dau totul pentru un rezultat cât mai bun” – Jari Matti Latvala.

Venim aici cu ambiţii mult mai mari decât s-a întâmplat acum doi ani! Traseul este fantastic şi extrem de variat. Trebuie să fim foarte atenţi, atât la traseu cât mai ales la spectator, care de multe ori parcă vor să atingă maşinile din mers!

Ne dorim cel mai bun rezultat posibil pentru a reuşi cât mai multe puncte” – Sebastie Ogier.

Nu-mi doresc nimic mai mult decât să confirm rezultatul bun din Sardinia cu un nou podium în Argentina. Am testat o singură zi, săptămâna trecută în Franţa, însă cred că vom reuşi să avem cele mai bune setări la maşină

Mi-a plăcut întotdeauna în Argentiona! Atmosfera e fantastic, publicul la fel, iar eu deabia aştept să testez asfaltul de aici” – Petter Solberg.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,333FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,450AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri