Am tot vorbit în ultima perioadă despre maşinile ce vor alerga la Pike’s Peak International Hill Climb la categoria Unlimited Class! Maşini de opt, nouă sute de cai putere, chiar şi de peste o mie, pentru că, nu-i aşa, ele vor fi în central atenţiei!
Însă la celebrul concurs de peste Ocean vor participa şi modele mult mai normale!
Doug Siddens, de exemplu, va alerga pe un Polaris RZR, modificat ce-i drept, de numai 300 CP! Modelul a fost preparat de cei de la MCX-USA fiind propulsat de un motor Apex 998cc. Americanul va alerga la categoria “Exhibition Powersport class”, pentru al doilea an consecutiv, în precedentul el reuşind să se “caţăre” în 14.03 minute (cu un motor mai slab ca cel de anul acesta).