spot_img

Victorie Radical-ă la Râșnov pentru Simone Tempestini

La o lună după ce a câștigat Raliul Brașovului, Simone Tempestini a revenit pe Valea Cetății, urcarea din Râșnov către Poiana Brașov,  dominând Trofeul Serus (21-22 aprilie), prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Deși viteza pe traseu montan nu este specialitatea sa, din dorința de a-și îmbogăți experiența pe asfalt, pilotul Napoca Rally Academy a luat startul în etapa de la Râșnov și a stabilit timpul de referință pe toate cele opt urcări cronometrate.

La volanul unui Radical SR4, pe care l-a pilotat și în victoria de la Teliu, din 2017, Simone a făcut spectacol pentru fanii prezenți pe traseu și le-a arătat ce poate face un motor de Hayabusa, când este modificat și ajunge pe o mașină. Propulsorul de 1.6 litri dezvoltă 260 de CP, iar modelul Radical SR4 cântărește, fără carburant, 450 de kg.

1 min 47 sec 921 este cel mai bun timp al lui Simone pe cei 4 km ai traseului, care a avut o diferență de nivel de 239 m și o pantă maximă de 8.5 %.

Simone Tempestini: Îmi place mult urcarea din Râșnov în Poiana Brașov și mă bucur că am câștigat prima etapă din CNVC. M-am simțit bine în mașină și în măsura timpului sper să mai pot concura din când în când la câte o etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Acum ne focusăm pe Trasilvania Rally, a doua etapă din CNR, care va fi organizată la Cluj – Napoca în perioada 3-5 mai și apoi deja vom intra în linie dreaptă cu pregătirile pentru participarea în WRC.”

Clasament general Trofeul Serus:

  1. Simone Tempestini – Radical SR4 – 1:47,921
  2. Andrei Dumitrescu – Tatuus – 1:50,594
  3. Lucian Răduț –Mitsubishi Lancer Evo – 1:50,884
  4. Costi Stratnic – Dacia STCC – 1:56,921
  5. Alexandru Pițigoi – Porsche 911 GT3 – 1:58,080

Credit foto: RallyZoom.ro

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri