spot_img

Vali Porcișteanu Racing #Team, program încărcat

Raliul Sibiului, runda care a pus capăt primei jumătăți a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020, a reprezentat momentul de start pentru un nou proiect. Vali Porcișteanu și Dan Dobre și-au spus că nu este cazul să rateze revenirea competiției pe macadam, după șapte ani. Și dacă tot au răspuns prezent pe probele speciale, au făcut-o, alături de prieteni. Într-o echipă, Vali Porcișteanu Racing #Team, care a marcat, cu acest prilej, debutul în campionat.

A doua trecere pe Șanta, care reprezenta și Power Stage, i-a găsit pe cei care au concurat în această rundă (Dragoș Dinu / Sorin Vlașcu fiind absenți motivați) pentru această echipă în poziții fruntașe. Vali și Dan Dobre erau pe locul 3 la general. Enis Arif și Carmen Poenaru, pe 10, și pe 6 la RC2. Cristi Șugar, al doilea în ierarhia Juniorilor, ca și în Cupa Dacia, și pe 5 la RC5.

Traseul dur, dar și ,,vârsta” mașinii Mitsubishi Lancer Evo a lui Vali Porcișteanu și Dan Dobre, și-a spus însă cuvântul. A cedat o prindere a brațului de caroserie. Timp prețios pierdut și mai mult, abandon.

,,Nu sunt supărat. Nu avem de ce. Am avut ceva probleme la motor, pe primele două probe, dar chiar și așa, am reușit, ulterior, un ritm care ne-a permis timpi buni, foarte apropiați de cei realizați de cei cu mașini R5 din față. Și înainte de a lua startul pe Power Stage eram pe un loc de podium. Ne pare rău doar pentru că puteam obține, ca și la Pitești, locul 3”, spune Vali, citat de autostiri.ro. Pentru a continua: ,,Văd însă partea plină a paharului. A fost un raliu excelent. Fără stress. Cu armonie și zâmbete în cadrul echipei. O atmosferă frumoasă. La fel cum a fost cea de pe probe. Unde am avut parte iar de senzațiile speciale pe care ți le dă Șanta pe noapte. Important este că ne-am simțit bine și ne-am bucurat de fiecare kilometru de specială. Păcat doar că nu am reușit să ajung și la ultima probă, pe un traseu pe care, ținând cont de timpul petrecut alături de elevii școlii de pilotaj, îl cunosc foarte bine. Și unde doream să fac spectacol”.

La final de întrecere au ajuns celelalte echipaje. Cu Cristi Șugar și Vlad Colceriu în puncte la general. Și pe podium (locul 2) la Juniori și în Cupa Dacia. Respectiv pe 5 la RC5 și pe 8 la două roți motrice față. Enis Arif și Carmen Poenaru au încheiat pe 6 la RC2, în timp ce echipajele care au alergat în CNR2 au fost și ei pe podiumul Clasei 1.

Program plin pentru Vali Porcișteanu Racing #Team

Firește, acum gândurile se îndreaptă către următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, de la Iași. Acolo unde echipa, în formula completă, vrea să facă din nou spectacol cu zâmbetul pe buze. ”Anul trecut am câștigat la Iași, dar acum, ținând cont de materialul de concurs, eu și Dan ne propunem un ritm care să ne permită să ajungem din nou în zona podiumului. Și, alături de colegii de echipă, să oferim fanilor un plus la capitolul spectacol”, declară Vali.

Până la Iași însă, reprezentanții echipei nu stau cu mâinile-n sân. De altfel, Vali a profitat de faptul că problema tehnică de la Sibiu a fost minoră. ”Am reparat-o rapid și duminică am dat curs unei invitații primite de la organizatorii unei competiții de circuit pentru amatori desfășurată la Prejmer. Am făcut o demonstrație, am oferit cadou, un curs de pilotaj, unuia dintre câștigători. Și această prezență nu este o excepție”, declară el.

De altfel, sâmbătă urmează să fie prezent la etapa de Super Rally de la Deva, prima a campionatului național de profil. Pentru ca a doua zi să fie prezent la Babana, la debutul acestei locații în rally cross, cu ocazia celei de-a doua runde a competiției naționale. Acolo unde va reprezenta, alături de Cristi Sugar, școala de pilotaj.

Credit foto: Wayfare Photography

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri