Pentru DTO Tellur RT, prima rundă pe macadam a sezonului 2018 a reprezentat prilejul de bifa primele succese din acest an în ierarhia FIA, prin Valentin Porcișteanu și Dan Dobre, respectiv în întrecerea echipelor. Un rezultat care le permite să abordeze cu optimism și a doua etapă a sezonului care se va desfășura pe această suprafață, Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile.
Chiar dacă are o nouă componență și fiecare dintre echipaje s-a aliniat la startul sezonului 2018 cu un nou material de concurs, DTO Tellur RT a avut un start cu rezultate pozitive, indiferent de suprafața de concurs. Și, evident, toate echipajele își propun să continue pe această linie și în acest sfârșit de săptămână, care programează etapa cu numărul patru a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile.
După două prezențe consecutive pe podiumul general și al Clasei 2, Vali Porcișteanu și Dan Dobre au izbutit la Arad să-și treacă în cont victoria. A fost primul succes din 2012 încoace și le-a permis celor doi să urce pe prima poziție a clasamentului general provizoriu al campionatului. Un rezultat care probează că sunt pe drumul cel bun în procesul de acomodare cu noua mașină, Skoda Fabia R5, lucru pe care, de altfel, îl scoate în evidență și Vali.
”La Arad am avut confirmarea elementelor pe care le descoperisem la teste și anume că mașina este previzibilă, prietenoasă, iar modul în care glisează, ”înghite denivelările” și frânează este absolut spectaculos. Pe suprafața noastră preferată am izbutit să ajungem rapid la un ritm bun și putem spune că suntem în grafic vizavi de obiectivele noastre din acest sezon, în care principalul țel este să simțim cât mai bine mașina și să încercăm la fiecare raliu să avem o prestație care să ne permită să ne batem pentru podium”, spune Porcișteanu, citat de autostiri.ro.
Chiar dacă este liderul campionatului după trei etape, el rămîne însă cu picioarele pe pământ. ”Sigur, am savurat succesul de la Arad, dar acest lucru nu ne-a împiedicat să analizăm cu obiectivitate prestația noastră și să o raportăm la cea a celorlalți competitori de top. Evoluția din etapa precedentă reprezintă un bun punct de plecare, dar trebuie să lucrăm în continuare, la fel de conștiincioși și determinați, pentru a ne apropia cu adevărat de limitele mașinii și pentru a avea ritmul pe care aceasta îl permite.
Suntem pe primul loc în campionat, dar această poziție are la origine și conjunctura, sau, mai precis, întâmplările de care au avut parte Simo, Bogdan, Giri și ceilalți piloți care vizează, ca și noi, locurile fruntașe ale clasamentului general. Este limpede că ei vor veni la fiecare raliu care urmează determinați să se revanșeze. Sosim în Moldova cu gândul de a progresa din punctul de vedere al evoluției, ne dorim să evităm problemele și să fim printre protagoniștii întrecerii”, a concluzionat Vali.
La debutul pe macadam cu noul lor Mitsubishi Lancer Evo IX, Cristi Dolofan și Mihai Sandu au avut parte de un abandon la Arad. Ritmul pe care l-au avut însă până la acel moment, dar și faptul că pentru Cristi aceasta este suprafața sa preferată, îi fac să vină în Bacău cu o stare de spirit pozitivă. ”Ne acomodăm cu mașina, iar acum nu ne rămâne decât să încercăm sâ găsim calea prin care să evităm problemele și evenimentele de tipul celor de la Arad. Obiectivul nostru pentru Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile este acela de a termina întrecerea și de a lupta pentru podium, astfel încât să obținem cît mai multe puncte pentru noi și echipă”, a spus Cristi, citat de autostiri.ro.
Triplu câștigător la Clasa 9 și în Cupa Suzuki, respectiv dublu învingător în întrecerea autovehiculelor cu două roți motrice, Raul Badiu abordează competiția din postura de lider al ierarhiilor provizorii la toate cele trei categorii. “Am început sezonul așa cum visam și ne dorim să continuăm în aceeași manieră și de-acum încolo. Evident, ne-am dori o nouă triplă și aici pentru a ne consolida poziția în clasamentele generale și pentru a contribui la un rezultat cât mai bun al echipei”, a declarat Raul, citat de autostiri.ro.
Bogdan și Delia Năstase au ocupat la Arad locul secund la Clasa 11, chiar dacă se aflau la primii kilometri pe macadam cu noua mașină. “Am reușit să ajungem la un ritm bun și să obținem un rezultat pe măsură. Ca și colegii noștri însă, nu ne culcăm pe o ureche. Știm că mai este loc de progres, astfel că mai avem mult de lucru. Important este să parcurgem cât mai mulți kilometri de probă specială, astfel că potențăm dorința de a obține un rezultat cât mai bun cu ideea de a găsi metodele prin care să ne ferim de orice tip de probleme și să terminăm întrecerea”, a precizat Bogdan, citat de autostiri.ro.
Cu aceleași gânduri abordează întrecerea și cei doi debutanți ai echipei, Eugen Cărăgui și Ramona Rusu. Cu atât mai mult cu cât pentru piloții aflați la început de drum acumulările sunt direct proporționale cu distanța parcursă în competiție.
Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile programează joi 14 iunie Shakedownul și Startul Festiv. A doua zi, dimineață, la ora 9 se va da startul în competiția propriu-zisă. Prima zi propune câte două treceri pe probele Hemeiuș, Trebeș și Valea Budului, ultima fiind o noutate absolută, precum și Superspeciala de la Onești. Sâmbătă, în ziua decisivă, se va alerga de două ori pe Runcu și de câte trei pe Moinești și Vermești, trecerea finală pe ultima specială reprezentînd și PowerStage.
În sezonul 2018 echipa se bucură de susținerea partenerilor: Dolo Trans Olimp (DTO), Tellur (prin ABN Systems) Ion Moș, lanțul de farmacii Catena, Mobil 1 prin Lubexpert și YATOshop.ro.
Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro