spot_img

Trofeul Iași 2022, etapa finală a celor trei Campionate Naționale Îndemânare Auto, Super Slalom și Vehicule Electrice

La sfârșitul sezonului competițional actual, GT Auto Club Sportiv, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, alături de gazda evenimentului, AutoArt și Primăria Municipiului Iași, vor organiza mult așteptata finală a celor trei Campionate Naționale: 

Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA)

Campionatul Național de Super Slalom (CNSS)

Campionatul Național de Vehicule Electrice (CNVE) 

Evenimentul se va desfășura în perioada 24-25 septembrie, în plin centrul orașului, pe str. Anastasie Panu, grație Primăriei Iași, care pentru al treilea an consecutiv, ne pune la dispoziție acest spațiu generos și atractiv.

Pentru prima dată la Iași, Victron Energy și Darcom Energy vor asigura încărcarea mașinilor electrice cu ajutorul unui sistem fotovoltaic mobil. Acesta este dotat cu stocare și stație de încărcare, sistem inedit, unic în România!

Cea mai importantă etapă din acest an, finala CNIA, CNSS și CNVE, va reuni la start un numar impresionant de juniori, cei cu vărsta între 8 și 14 ani (CNIA), 14 și 18 ani (CNSS), debutanți (trei clase), avansați (cinci clase), mașini de serie și bolizi de sute de cai putere, frumoasele participări feminine, posesori de mașini electrice, toate acestea, pentru prima dată la Iași, cu peste 150 de starturi pentru o singură manșe de concurs.

Clasamentul anual se va stabili la Iași, în acest spectaculos concurs stradal!

Vă prezentăm mai jos, piloți favoriți, cei cu cele mai multe șanse pentru ocuparea podiumurilor în clasamentele Open, astfel:

CNIA 

  1. Cristian Ioan Oancea, Galați – 74 puncte
  2. Cristian Mădălin Popescu, Râmnici Vâlcea – 71 puncte
  3. Mihai Coteanu, București – 65 puncte 

CNSS 

  1. Filip Mateescu, București – 77 puncte
  2. Marius Voicu, Zurbaua, jud. Ilvof – 77 puncte
  3. Mihai Mateescu, București – 50 puncte 

CNVE 

  1. Adrian Balotă, Buzău – 86 puncte
  2. Ciprian Cherciu, București – 65 puncte
  3. Mihai Alexandrescu, București – 46 puncte 

La fel de disputate vor fi clasamentele pe grupe, clase și echipe, cu punctaje foarte apropiate, ceea ce va asigura o competiție sportivă de calitate, cea care va desemna ierarhia CNIA-CNSS-CNVE 2022. 

Programul Concursului:

– sâmbătă, 24 septembrie, 12:00 – 20:00, antrenamente libere

– duminică, 25 septembrie,10:00, antrenamente cronometrate

12:30, manșele I și II de concurs

19:00, festivitatea de premiere.

Manșele de concurs vor fi comentate de Ștef Raita, în ziua de duminică, începând cu ora 12:30, și vor putea fi urmărite online pe pagina de Youtube a FRAS.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Valtec (ulei Repsol), Tegee International, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.

Mulțumim gazdelor: Primăriei Râmnicu Vâlcea, Poliției Locale, Poliției Rutiere Iași, Jandarmeriei Iași, ISU Iași, partenerilor FRAS, Victron Energy, Darcom Energy, partenerului local AutoArt, partenerilor media: Kiss FM, AutoExpert, AutoStiri, sponsorilor tradiționali: Angelli Spumante & Aperitive, Romaqua Group Borsec, Valtec Premium Lubricantas, Tegee Internațional și celor locali: Iulius Mall, Hotel Unirea, Safewheels, Starnet, Magautomobile, BRAS, Glovo și Forch.

Credit foto: Ilie-Marius Boboaca

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- MetalShow 2022 -
- FII CALM LA VOLAN -
15,162FaniÎmi place
702CititoriConectați-vă
1,180AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Partener – GT Auto Club Sportiv -

Parteneri Autostiri