Maşinile de cursă nu sunt simple maşini! Ele sunt piese de colecţie, sunt adevărate diamante pe patru roţi şlefuite pentru un singur scop: să învingă! Performanţele acestora au fost gândite şi îmbunătăţite în ani şi ani de teste şi competiţii.
Dar, cu toate acestea, uneori sunt atât de reuşite încât mulţi dintre noi uităm pentru ce au fost create. Văzute prin ochii celor neiniţiaţi, performanţele acestora pot fi extrem de uşor trecute în plan secund. Oricum le-am privi, din punct de vedere sportiv sau estetic, acestea rămân adevărate opere de artă pe patru roţi.
Noi cei de la auto24bv.ro am încercat, fără a avea pretenţia de a şi reuşi ,să creem un Top 10 al acestora, privindu-le atât din punct de vedere sportiv cât şi estetic.
3. 1968 Ford GT40 MK II
GT40 MK II este o legendă a cursei de la Le Mans. Câştigătoare de două ori aici, 1968 şi 1969, modelul a continuat cu succes seria începută de predecesoarea sa MK I, învingătoare aici în 1966 şi 1967. Maşina era propulsată de un uriaş motor Mercury V8 de 7.0 litrii.
GT este până în prezent singura maşină americană care a reuşit mai multe victorii consecutive în prestigioasa cură. Numele său vine de la Grand Touring (GT) şi înălţimea maximă a acesteia 40 de inch, 1,02m la nivelul uşilor (40).
Actuala versiune GT de la Ford este un omagiu adus de constructorul german celebrului model.
Vezi şi alte topuri auto24bv.ro: