Test Drive: Opel Ampera, “Bun venit in viitor!”

| 31 mai 2012 | 2 Comments

Opel Ampera, “Bun venit in viitor!”

Mi-am dorit din suflet sa conduc un vehicul electric, altul decat electrocarele din uzine.

Prin intermediul echipei Radacini Motors Brasov, prezenta la eveniment si al Opel Southeast Europe LLC visul meu a devenit realitate, am pasit in viitor.

Sesiunea de test drive la care am participat a reprezentat un prilej bun pentru a intelege rolul si importanta mobilitatii in miscare, in functionare, a tehnologiei si diversitatii dar si a protectiei mediului inconjurator.Acum ceva vreme am publicat mai multe materiale prin care v-am provocat sa raspundeti intrebarii: “Automobilul electric. Moft sau deziderat?”

Revin cu acest test drive care-mi intareste convingerea necesitatii propulsiei alternative. Viitorul apropiat ne va demonstra in ce circumstante vor putea automobilele electrice sa inlocuiasca vehiculele conventionale.In materiale urmatoare vom aborda reperele pe drumul catre electromobilitate, va vom prezenta in detaliu aspectele referitoare la datele tehnice, siguranta, propulsie si nu numai ale modelului Ampera.

Am condus Opel Ampera, autoturismul care după dobândirea titlului “Car of the Year 2012”, a câştigat şi a 13-a ediţie a Raliului Internaţional Monte Carlo pentru automobile electrice şi propulsie alternativă, la care a participat pentru prima oară.Inainte de a porni la drum, am asistat in motorhome-ul gazdelor la prezentarea unui material edificator in privinta primului automobil electric cu autonomie extinsa, Opel Ampera: “Bun venit in viitor!”

Fun de condus, tehnologie inovatoare

Trezit din reveria contemplarii designului exterior, am urcat la bordul Ampera.

Navigatorul mi-a prezentat elementele de operare ale sistemului de comanda integrat, mi-a atras atentia asupra conduitei in trafic si dupa verificarea permisului de conducere am pornit.Am apasat in gol dupa ambreiaj si mi-am aruncat privirea pe aparatele de la bord. Plecarea de pe loc mi-a oferit surpriza unui demaraj excelent, nu am fost nevoit sa sacrific performanta pentru a beneficia de eficienta maxima. Motorul electric, de tractiune principal dezvolta o putere de 111 kW/150 cp, suficient de mare pentru a accelera modelul Ampera cu tractiune pe puntea fata, aproape fara zgomot.

Pentru a verifica comportamentul si raspunsul modelului Ampera am folosit din plin comenzile acestuia. Datorita puterii electrice nu am ezitat, la drum deschis, sa intru in depasire.

La drum, sistemul de propulsie electrică Voltec al modelului Ampera generează un cuplu instant de 370 Nm, ce propulsează autovehiculul de la zero la 100 km/h în aproximativ nouă secunde şi asigură o viteză maximă de 161 km/h.

Caracteristicile ergonomice excelente, materialele de inalta calitate, raspunsul ferm si placut la solicitarile “imperative” mi-au transformat calatoria intr-o experienta unica, deosebita, placuta si frumoasa.

Optimizat pentru eficienta maxima: patru moduri de conducere

Emotia conducerii unui automobil electric s-a transformat in fascinatia folosirii unei tehnologii esentiale pentru mobilitate.

Traficul aglomerat sau drumurile de munte nu l-au epuizat pe Opel Ampera. Tinuta de drum este impecabila, sistemele raspund rapid si se adapteaza stilului de conducere.

Comenzile inovatoare ale modelului Ampera controleaza interactiunea complexa dintre motorul electric, diferential, motorul pe benzina, generator si baterie. Pe timpul testului am selectat si folosit cele patru moduri de conducere dar si una dintre cele doua setari ale dinamicii de conducere.

Cu ajutorul butonului ”Mod conducere” (Drive Mode) din panoul central, am selectat modul Normal, Sport, Munte sau Mentinere incarcare. Aceste moduri optimizeaza gestionarea energiei in functie de conditiile predominante de conducere si de drum.

In functie de mod si de nivelul de incarcare a bateriei, mai devreme sau mai tarziu motorul pe benzina care extinde autonomia s-a activat, iar reactia pedalei de acceleratie s-a modificat corespunzator.

Ampera este în permanență propulsat cu energie electrică. În modul de autonomie extinsă, care se activează de fiecare dată când bateria a ajuns la nivelul minim de încărcare, motorul pe benzină antrenează un generator care furnizează energie unității electrice de propulsie. Sistemul de extindere a autonomiei permite parcurgerea a 500 de kilometri.

Puternicul si confortabilul Ampera cu 5 usi indeplineste toate cerintele, inclusiv standardele de siguranta ale unui vehicul conventional comparabil.

Iar daca doriti sa abordam aspectul sigurantei trebuie sa retinem urmatoarele: Opel Ampera a fost distins cu cinci stele de către organizaţia independentă Euro NCAP (European New Car Assessment Programme – Programul european de evaluare a maşinilor noi).

Cu aceasta, primul vehicul electric de la un producător european adecvat pentru utilizarea de zi cu zi a atins nivelul maxim de siguranţă, alăturându-se celorlalte modele Opel testate de Euro NCAP.

Autostiri.ro multumeste echipei Opel Southeast Europe LLC si echipei Radacini Motors Brasov pentru momentele deosebite petrecute impreuna la un test de exceptie.

Si nu in ultimul rand, multumim Amalia Slonaru – Coordonator Marketing Radacini Motors Brasov; Andreea Oprea – Opel Fleet Key Account Manager, Opel Southeast Europe LLC si Victor Iova – Opel Product Manager, Opel Southeast Europe LLC.

Noi vom reveni cu date si informatii despre libertatea mobilitatii individuale propusa de modelul Opel Ampera.

Drum bun si numai bine.

Credit foto: Dan Strauti

Un material publicat pe www.autostiri.ro


Tags: , , , , ,

Category: Brasov, Drive-Test, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Pe toată perioada crizei COVID-19, CITROËN oferă acces nelimitat la platforma sa de știri ‘The Citroënist Editorializer’

În această perioadă excepțională de distanțare socială, Citroën oferă acces nelimitat la platforma sa editorială “The Citroënist Editorializer”, dezvoltată împreună...

Închide