Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop a debutat la Braşov cu spectacol. După prima zi de concurs din Tess Rally 45 Pro-X, ce a inclus 88.13 km de probe speciale, primele două poziţii ale clasamentului general sunt despărţite de doar o singură secundă! Simone Tempestini (Ford Fiesta R5) a ocupat poziţia de lider pe tot parcursul întrecerii însă Dan Gîrtofan (Skoda Fabia R5) a început cursa de recuperare în a doua parte a zilei, ambii piloţi urmând să între în ziua finală cu şanse egale la victorie.
Simone a început ziua în forţă, câştigând primele două speciale (Pârâul Rece 1 şi Râşnov 1) însă Dan Gîrtofan a venit de fiecare dată aproape de el, la revenirea în parcul de service cei doi fiind despărţiţi de 7.8 secunde. Prima replică dată de Giri s-a produs pe cea de-a doua trecere pe Valea Cetăţii, traseul dintre Râşnov şi Poiana Braşov. Girtofan a reuşit să câştige speciala cu numărul 3 însă a recuperat doar 1.2 secunde în lupta pentru primul loc. Duelul aşteptat de toată lumea pe probele lungi Babarunca / Cheia nu a dezamăgit. Simone Tempestini a fost mai rapid cu 4.4 secunde la dus, însă după regruparea de la Cheia, Dan Gîrtofan „i-a luat” pilotului Napoca Rally Academy 7.4 secunde, scăzând ecartul la 3.6 secunde.
Superspeciala Braşov Rally Show a pus punct final primei zile a raliului. Giri şi-a trecut în cont ce-a de-a treia victorie de proba, devansându-l pe Simone cu 2.6 secunde. Aşadar, înainte de ziua finală, cei doi sunt despărţiţi de o singură secundă, împărţindu-şi în mod egal victoriile de probe!
„Ziua a început bine, însă pe speciala Cheia am avut probleme la sistemul de frânare al maşinii. Mâine, pe Pârâul Rece o să încercăm să creştem ritmul faţă de parcursul de azi iar pe Poiana în coborâre trebuie să fim concentraţi şi să atacăm cât mai mult. La cum arată acum clasamentul s-ar putea ca ultima specială să fie cea decisivă” a declarat Simone Tempestini (Napoca Rally Academy), citat de autostiri.ro.
„Mi-a plăcut mult Babarunca / Cheia. Dacă la dus am fost mai reţinut, pe întoarcere am venit mai cu încredere şi mă bucur că de la o proba la alta încep să cunosc maşină tot mai bine. E frumos că avem o lupta strânsă la vârf, mâine voi merge la maxim.” a declarat Dan Gîrtofan (Skoda România), citat de autostiri.ro.
Bogdan Marişca (Ford Fiesta R5) a ocupat pe parcursul întregii zile cea de-a treia poziţie a clasamentului. Înainte de ziua finală, pilotul clujean se află la 35 de secunde în urma lui Girtofan şi la 1 minut şi 40 secunde în faţa lui Edwin Keleti. Reîntors la clasa 3 şi la bordul unui Mitsubishi Lancer EVO X, Keleti a dominat clasa. Mai mult decât atât, pilotul BCR Rally Team a fost în mod constant mai rapid decât unii piloţi ai unor maşini cu performanţe superioare, iar locul 4 în clasamentul general la finalul primei zile este unul excelent. Primul raliu cu noul Citroen DS3 R5 a fost nefast pentru Gergo Szabo. După ce alegerea pneurilor şi reglajele maşinii l-au împiedică să urce mai sus de locul 5 în clasamentul general, Szabo a suferit o problema tehnică pe PS5 Cheia şi a pierdut şansa unei clasări în puncte. Locul 5 la finalul zilei îi revine lui Sorin Badea (Ford Fiesta R5).
Deşi a pierdut timp preţios în prima parte a zilei din cauza exfolierii a două pneuri, Manu Mihalache (Mitsubishi Lancer EVO IX) a avut un parcurs foarte bun pe Babarunca şi a încheiat ziua cu cel de-al şaselea timp în clasamentul general. Cele două minute care îl separă de Edwin Keleti în clasamentul clasei 3 nu îi dau prea mari speranţe la victorie. Nici poziţia din clasamentul general nu este una sigură, ultimii 5 piloţi din Top 10 încadrându-se în 35.6 secunde. Zoltan Juhos (Ford Fiesta R5) se află la 3.4 secunde în urma lui Mihalache în timp ce Rareş Tomiţă (Mitsubishi Lancer EVO X) are 6.1 secunde în urma lui Juhos.
Adrian Răspopa (Citroen DS3 R3T) a dominat categoria maşinilor cu tracţiune pe două roţi, câştigând toate cele şase speciale ale zilei. Răspopa, care ocupă şi cea de-a noua poziţie a clasamentului general, se află la 2 minute şi 17 secunde în faţa lui Adrian Teslovan (Citroen DS3) şi la peste 3 minute în faţa lui Florin Crişan (Renault Clio R3T) în clasamentul 2WD şi cel al clasei 5. Al zecelea loc în clasamentul general îi revine după disputarea primelor şase probe lui Horaţiu Savu (Mitsubishi Lancer EVO IX).
Csongor Szabo (Suzuki Swift) este liderul clasei 9 şi al Cupei Suzuki înainte de ziua finală. Raul Badiu (Dacia Logan) ocupă a doua poziţie în clasa 9 şi locul fruntaş în Cupa Dacia. Romulus Preda este cel mai bine clasat pilot al clasei 11 iar Daniel Pohariu al clasei 12. Gabriel Stanciu conduce categoria „istoricelor” în timp ce Andrei Girtofan se află la finalul primei zile pe prima poziţie în clasamentul debutanţilor.
Tess Rally 45 Pro-X se va încheia duminică, după parcurgerea a încă două probe speciale. La 9:11 va lua startul prima maşină pe PS7 Pârâul Rece. Toţi ochii vor fi pe concurenţi la întoarcerea în Braşov, ultima proba, Poiana Braşov în coborâre, având rolul de Power Stage.
Program ziua finala Tess Rally 45 Pro-X
Duminică 27.03.2016
09:11 – PS7 Pârâul Rece
09:54 – PS8 Poiana Braşov (Power Stage)
12:30 – Festivitate de premiere – Coresi Shopping Resort
Tess Rally 45 Pro-X este organizat de Auto Blic cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Partener oficial al evenimentului este Pro-X iar parteneri principali sunt Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, şi Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România. Parteneri: Hotel Aro Palace, Comprest Braşov, Silnef Security, Selgros Cash&Carry, Pell Collection. Partener tehnic este Cyclon Braşov.
Tess Rally 45 PRO-X nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.
Găzduit de Coresi Shopping Resort. Parteneri media: Kiss FM şi autorally.ro.
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro
Credit foto: Attila Szabo, Bogdan Barabas