Suzuki Swift Sport primeste pentru al treilea an consecutiv titlul „Best Buy”
Suzuki Swift Sport primeste pentru al treilea an consecutiv titlul „Best Buy” în categoria hot hatch la premiile What Car? 2014, anunta Suzuki Romania.
Suzuki vine cu veşti foarte bune de la premiile revistei What Car? pentru 2014. Este al treilea an consecutiv când modelul Suzuki Swift Sport primeşte titlul „Best Buy” (Cea mai bună achiziţie). Acest model de performanţă aflat în vârful gamei Swift a fost jurizat în detaliu de către echipa editorială, fiind comparat cu o concurenţă puternică. Iar votul final a avut drept rezultat câştigarea titlului „Best Buy” la categoria hot hatch cu preţ de până la 15.000 de lire sterline.
Swift Sport este disponibil cu patru opţiuni de vopsea metalizată şi este echipat cu şapte airbag-uri, aer condiţionat automat, pilot automat, geamuri spate cu tentă închisă şi jante de 17 inci din aliaj uşor. Swift Sport are conexiune USB şi SD şi funcţie Bluetooth pentru citirea muzicii, care este compatibilă şi cu aparatură iPod şi iPhone.
Chas Hallett, redactorul şef al What Car?, citat de Suzuki Romania, comentează: „Suzuki Swift Sport este bazat pe un model comun de clasă mică, dar motorul performant al acestei versiuni şi manevrabilitatea precisă îl fac să fie mult mai mult decât un hot hatch oarecare. Încântă în special cu stabilitatea şi aderenţa sa, Swift eclipsând rivali mai scumpi. Îţi oferă multă încredere să turezi motorul într-o serie de viraje. Modelul cu trei uşi va fi suficient pentru majoritatea clienţilor şi credem că încă este hot hatch-ul cu cel mai abordabil preţ pe care îl poţi cumpăra.”
Motorul de 1,6 litri al modelului Swift Sport dezvoltă 136 CP la 6.900 rpm, care sunt obţinuţi prin optimizarea admisiei variabile şi creşterea deschiderii valvelor.
Puterea ridicată a motorului este combinată cu un consum mediu de combustibil excelent, de numai 6,4 l/100 km. Emisiile CO2 sunt de 147 g/km, iar un sistem de evacuare special oferă un timbru sportiv. Swift Sport este echipat standard cu o transmisie manuală cu şase trepte.
Via: Suzuki Romania
Credit foto: Dan Strauti