Echipajul Dan Gîrtofan / Miţă Lăzărescu a mai făcut un fan fericit. Dominic Marcu un tânăr student de 20 de ani a trăit la intensitate maximă fiecare moment petrecut alături de echipajul braşovean.
Dominic Marcu a fost imediat “adoptat” de echipa lui Dan şi Miţă. Intrat în atmosfera febrilă a pregătirilor desfăşurate pentru competiţie Dominic nici nu a avut timpul să realizeze când i-a fost pusă centura de siguranţă, când i-a fost conectat sistemul de voce, când a plecat în cursă.
Chiar dacă emoţiile s-au oglindit pe faţa lui Dominic, Dan Gîrtofan a reuşit să-l readucă cu picioarele în Subaru. Odată intrat în competiţie Dominic Marcu ne-a arătat că poate să se concentreze, să facă faţă unor provocări inedite.
Imediat după speciala parcursă în drepta dublului campion naţional al României, Dominic părea alt om. Un om fericit, împlinit şi ataşat total de scaunul de copilot. Iată ce ne-a declarat:
Autoştiri.ro: Felicitări Dominic. Eşti omul care s-a aşezat pe scaunul din dreapta al unei maşini conduse de un pilot profesionist. Din câte am observat a-i avut emoţii pe care a-i reuşit să le stăpâneşti Ce te-a determinat să participi la acest concurs?
Dominic Marcu: Am sperat, mi-am dorit din toată inima să pot sta alături de Giri. Dacă iniţial am fost oarecum circumspect cu privire la şansa mea iată că am avut noroc.
Am participat la acest concurs, am câştigat şi am fost în mijlocul unei echipe redutabile din Campionatul Naţional de Raliuri a României. Sunt foarte fericit că am câştigat acest concurs, că am reuşit să ajung aici.
Sunt un mare fan al raliurilor. Am urmărit evoluţia celor care au stat în dreapta lui Giri şi mi-am spus că trebuie să încerc. Şi uite că am reuşit. Sunt atât de fericit încât cel puţin pentru moment nu îmi găsesc poate cele mai bune cuvinte pentru a descrie satisfacţia, bucuria. Trările sunt aparte, le simţi cu adevărat acolo pe scaun, în maşină.
Autoştiri.ro: Ce sunt raliurile pentru tine?
Dominic Marcu: Un sport frumos, spectaculos. O competiţie deosebită în care pot interveni schimbări generate de vreme, de lupta dintre echipe – echipaje, de strategia de cursă, de configuraţia maşinii, de alegerea cauciucurilor şi nu numai. Mirosul de benzină, fumul, atmosfera sunt condimentele acestui sport.
Sunt prezent pe probe, în majoritatea competiţiilor, de peste 10 ani. Fascinaţia spectacolului mă atrage ca un magnet.
Autoştiri.ro: Pasiunea pentru motosprot nu te-a determinat să participi în competiţii?
Dominic Marcu: Desigur, după ce am văzut cum este în dreapta perspectiva este diferită, plăcută şi incitantă.
După această experienţă aparte sunt hotărât să încerc şi altceva, să particip la competiţii. Doresc să debutez în Campionatul naţional de Viteză în Coastă în calitate de pilot. Îmi doresc de multa vreme sa particip la competitii,iar aceasta experienţă mă aduce mai aproape de am îndeplini visul, targetul.
Autoştiri.ro: Eşti profesor de ski şi fost schior de performanţă în campionatul national. Există o legătură între ski şi motorsport?
Dominic Marcu: Lucrul important este că de mic am fost învâţat cu competiţia. Dacă ai spirit de luptător poţi să-ţi controlezi emoţiile. În concurs gândeşti altfel. Şi în ski şi în raliuri se ating anumite viteze ce nu pot fi neglijate. La ski nu ai un roll bar pentru protecţie, ne spune zâmbind.
Din păcate în România nu sunt cunoscute aceste ramuri sportive. Cred că este nevoie de o promovare agresivă pe toate canalele media şi îndeosebi la televizor. Ştirile sportive de la noi sunt pline de ce vrei şi ce nu vrei din fotbal.
Sportul românesc nu este tratat cu egalitate şi respect. În plus ştirile din raliuri, din aceste competiţii sunt în general negative. Dacă într-o competiţie a fost un accident se face mare caz pe acest fapt. Dacă nu există astfel de incidente foarte puţini gazetari scriu despre cei care obţin performanţă.
Media este din păcate interesată de rău şi nu de ce se întâmplă într-o competiţie, de clasamente, de echipe, de piloţi sau copiloţi. Pe această cale eu îi rog să-şi redefinească atitudinea şi opţiunile.
Amănuntele despre motorsport sau alte ramuri sportive pot schimba percepţia oamenilor, pot aduce spectatorii pe probe sau în sălile de sport. Sunt multe chichiţe necunoscute de cetăţeni. Cunoaşterea regulilor, regulamentelor a lucrurilor cu adevărat frumoase, spectaculoase pot contribui la susţinerea sportului românesc. Informaţi lumea şi totul se va schimba în bine.
Autoştiri.ro: Mulţumim Dominic. Aşteptăm cu interes şi plăcere debutul în curse. Noi vom relata despre acest eveniment şi nu numai.
Dominic Marcu: Mulţumesc echipajului Dan Gîrtofan / Miţă Lăzărescu şi publicaţiei autoştiri.ro. pentru şansa de a merge alături de un profesionist într-o maşină de competiţie. Mulţumesc băieţilor din echipa lui Giri pentru atenţia acordată. Mulţumesc pentru tot. Am trăit momente unice. Baftă în campionat!
Autoştiri.ro: Mulţumim Dominic. Numai bine.
Mulţumim Dan Gîrtofan / Miţă Lăzărescu şi sponsorilor acestui eveniment: Alexandrion Grup Romania, Prorallyperformance şi www.giri-rs.ro.
Mulţumim tuturor celor care şi-au postat sau trimis opţiunile. Concursul continuă. Toate cele bune.
http://www.youtube.com/watch?v=5PgR5dZEz1c&feature=player_embedded#!
Bravo Dominic,Bravo AutoStiri,Felicitari Dan Gartofan si multa bafta in continuare.
Felicitari tuturor! De admirat ceea ce faceti impreuna cu echipajul Dan Girtofan / Mita Lazarescu. Este una dintre cele mai frumoase cupe ce pot fi oferite fanilor din motorsport. Este o modalitate placuta si atractiva pentru a vorbi in alt mod despre acest sport. Bravo! Bafta multa echipajului Dan Girtofan / Mita Lazarescu.
Multumim pentru gandurile asternute. Va multumim pentru ca ne cititi, urmariti si incurajati.
Drum bun si numai bine.