Alina Carmina Bunica este de ceva vreme singura femeie pilot care aleargă în Campionatul Naţional de Raliuri a României. Într-un sport dominat, cel puţin numeric, de către bărbaţi, prezenţa Citroenului Saxo cu numărul 26 nu poate fi decât o bucurie în plus pentru iubitorii sportului cu motor.
auto24bv.ro: Pentru început vreau să te întreb cum ţi-a mers la Braşov? A fost cu siguranţă un raliu dificil cu o mulţime de abandonuri. Te-ai mulţumit că l-ai încheiat sau crezi că se putea mai bine?
Alina Carmina Bunica: Raliul Ţării Bârsei a fost un raliu cu probe frumoase, ca de obicei, dar totuşi îmi pare foarte rău că anul acesta nu s-au numărat printre probe şi cele de la Covasna, care s-au ţinut anul trecut. Pentru mine raliul a început bine, la superspeciala de la Bucureşti, unde am scos un timp foarte bun, menţinându-mă mult timp pe primul loc (având în vedere că ordinea de start la SS a fost inversă faţă de clasamentul general). Apoi, sâmbătă, am plecat din parcul de service cu o problemă care ne-a dat bătai de cap şi pe care nu am reuşit să o remediem până la finalul raliului şi anume faptul că maşina trăgea foarte tare într-o parte. Încă nu am avut timp să începem revizia maşinii, pentru a descoperi cauza, dar credem că este vorba de o planetară ruptă. Cu acest handicap ne-a fost foarte greu să ţinem pasul cu ceilalti colegi de la N2, deoarece pe toate suprafeţele denivelate (care au predominat pe aceste probe) mi-a fost foart greu să ţin maşina pe drept şi am fost nevoită să nu merg cu acceleraţia la maxim. Totuşi, mă bucur că am terminat acest raliu. Bineinţeles că se putea mai bine, dar aşa a fost să fie de data aceasta. Poate altă dată va fi cu noroc pentru mine.
auto24bv.ro: Ai fost, sper să nu mă înşel, singura femeie pilot de la Raliul Ţării Bârsei! A fost o bucurie în plus pentru tine, acest fapt?
A.C.B.: Da, aşa este. De fapt, sunt singura fată de ceva ani. Oricum, m-am obişnuit cu această postură şi mă simt “ca acasă” de fiecare dată când vin la raliuri, fiind înconjurată de baieţi.
auto24bv.ro: Într-un sport dominat, numeric, de bărbaţi, cum te percep aceştia? Ameninţare sau nu.
A.C.B.: Nu am de unde să ştiu cum mă percep ceilalţi piloţi, dar am observat că atunci când merg tare şi termin un raliu în faţa unora dintre ei, se vede clar că nu le convine… J Dar asta e… Până la urmă noi concurăm ca de la piloţi la piloţi, fără diferenţa de sex, aşa ca nu ar trebui să îi deranjeze faptul ca sunt fată.
auto24bv.ro: Cum te percep femeile din jurul tau, având în vedere “meseria” ta?
A.C.B.: Prietenele mele par mândre de mine. Cel puţin asa mi se pare mie. J E normal să fie mândre că practic un sport mai «dur», sa zic asa, pentru că implică multe riscuri şi necesită multe calităţi şi,bineinţeles, talent.
auto24bv.ro: Cum a început aventura ta în lumea raliurilor?
A.C.B.: Am început în 2007, cu Dacia Logan, la Raliul Braşovului. Chiar dacă am practicat karting timp de 6 ani, sunt diferenţe mari între pilotarea unei maşini şi a unui kart şi, de aceea, la inceput mi-a fost puţin mai greu, dar am învăţat la fiecare raliu câte ceva nou. Ţin minte că la primul raliu, la Braşov, m-am răsucit de vreo 3 ori pe «bilele» scoase de ceilalţi piloţi din faţa mea şi m-am cam speriat, nefiind obişnuită cu asemenea suprafaţă…J
auto24bv.ro: De unde roz şi negru? Reprezintă ceva culorile de pe maşina ta?
A.C.B.: Roz este culoarea mea preferată, după cum poate mulţi au observat deja. M-am gândit să combin două culori care să fie în contrast şi care să arate bine pe maşina de curse, iar eu fiind brunetă, am ales roz şi negru. Pe lângă aceste culori, am creat şi un nickname care face trimitere la numele meu – RAlly.
auto24bv.ro: Planuri de viitor…
A.C.B.: Ca plan de viitor nu am nimic concret, deoarece nu deţin un buget prestabilit. Aşa că nu pot decât să sper că voi fi prezentă şi la ultimele două etape de la Arad şi Iaşi.
auto24bv.ro: Îţi mulţumim şi îţi urăm succes în acest final de campiont!