Sezonul cu numărul 12 al Swift Cup a debutat la Odorheiu Secuiesc odată cu prima etapă a Campionatului Național de Raliuri, la startul cupei monomarcă aliniindu-se un număr de 6 echipaje. Prima etapă a sezonului i-a adus o victorie în premieră lui Sorin Lungu, care a gestionat cu calm și succes avantajul obținut înaintea ultimei bucle a raliului harghitean.
Aflat la numai a 6-a prezență într-o etapă din Swift Cup, Sorin a început încrezător raliul de la Odorheiu Secuiesc, fiind foarte aproape să-și treacă în cont și prima victorie de probă în cadrul cupei monomarcă, terminând speciala „Liban” la doar 4 zecimi de timpul de referință. Chiar și așa, sportivul vasluian a terminat prima zi de concurs pe poziția a treia, la mai puțin de șase secunde de lider.
Ziua secundă avea să fie mult..mult mai bună pentru Sorin Lungu și navigatorul său Ionuț Lazăr, asta după ce la finalul probei „Lueta 1” cei doi reușiseră să mai câștige o poziție în clasament. O penalizare de un minut trecută în contul vicecampionului în exercițiu i-a propulsat pe Sorin și Ionuț în fruntea clasamentului provizoriu, acolo unde proaspătul echipaj a rămas până la finalul raliului, bifând astfel primul succes în Swift Cup.
„Nu știu cum s-a văzut din exterior, dar pentru noi cel puțin a fost o etapă foarte strânsă și solicitantă din toate punctele de vedere. În pofida faptului că ne-am aflat pentru prima oară în această formulă, sunt de părere că în urma rezultatului din week-end avem confirmarea că ritmul arătat pe probe a fost unul chiar bun.
Mai mult decât atât, încrederea în mașină a crescut de această dată, iar pentru acest lucru nu pot decât să le mulțumesc băieților din echipa tehnică. Pentru mine, dar și pentru Ionuț, prezența noastră pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost ca o descărcare emoțională.
Desigur, ritmul și evoluția de pe speciala Lueta – una din cele mai tehnice și implicit dificile probe din CNR – ne oferă mai multă încredere pentru etapele ce vor veni. Ne vedem la Maramureș,” a declarat Sorin Lungu la finalul raliului.
Podium la prima prezență în Swift Cup pentru soții Emanuel și Denisa Resiga. Așa am putea rezuma, foarte pe scurt – dar concis – evoluția timișorenilor la Raliul Harghitei. Victorioși pe cea mai lungă probă a raliului, respectiv pe proba spectacol din centrul municipiului Odorheiu Secuiesc, soții Resiga au reușit să încheie prima zi de concurs din postura de lideri, cu un avantaj de numai o secundă în fața învingătorului de anul trecut.
Avantajul avea să se majoreze rapid după primele două probe de sâmbătă, însă la fel de rapid, avantajul avea să devină un mare dezavantaj la capătul primei treceri pe „Lueta”, când Emanuel și Denisa pierduseră două poziții în clasament. Bineînțeles că n-au renunțat, iar ultima parte a zilei de sâmbătă i-a găsit pe poziția secundă la mai puțin de 10s de noii lideri.
Cei puțin peste 25 de kilometri ai secțiunii cu numărul 5 n-au fost suficienți pentru a reduce ecartul, astfel că Emanuel și Denisa Resiga încheie prima etapă a sezonului pe poziția secundă, la 8,8s de învingători.
„Harghita, un raliu care a început promițător dar la care m-am pierdut pe drum în greşeli amatoriceşti, pe de-o parte datorate experienţei reduse cu noul Swift împreună cu anvelopele Hankook, iar pe de altă parte, pentru că m-am culcat pe o ureche şi am subestimat compeţitia. În ciuda faptului că pe alocuri am reușit să obțin victoria câtorva probe speciale, am pierdut ici-colo secunde preţioase care m-au scos din ritm iar, ca o cireaşă de pe tort, proba Lueta mi-a arătat că încă mai am de muncit la încrederea în mașină, gume şi pilotaj – acela care implică bilele prea bine-cunoscute,” a rezumat Emanuel Resiga evoluția sa în etapa harghiteană.
Revenit la startul etapei pe care o câștigase în 2023, Alexandru Cazacu pornea determinat alături de navigatoarea Alexia Parteni, cea care l-a secondat pe pilotul sibian în ultimele sale două prezențe [Brașov, Covasna]. După prima zi de concurs, tânărul cel mai tânăr echipaj al Swift Cup ocupa poziția secundă la numai o secundă de liderii din Banat. Victoria pe speciala „Lueta 1” avea să-i propulseze în fruntea clasamentului, acolo unde au și rămas până la ultima zonă de marcare a anvelopelor.
Am ținut să specificăm acest detaliu întrucât acela a reprezentat momentul în care Alex și Alexia au pierdut prima poziție în clasamentul Swift Cup, după ce comisarii tehnici au identificat o a 11-a anvelopă pe modelul Swift Sport [n.r. regulamentul prevede un maxim de 10 anvelope]. Astfel, efortul celor doi tineri a fost zădărnicit, aceștia reușind doar să revină în zona de premiere, ocupând ultima treaptă a podiumului la 33s de timpul de referință – dar dezavantajați de minutul de penalizare.
„Raliul Harghitei a fost, asemenea sezonului anterior, prima etapă din CNR. Un raliu care mie personal îmi place mult, în special Lueta, datorită faptului că este definiția tuturor probelor tehnice din campionat. După primele două probe ale primei zile am avut un ușor avans față de ceilalți de la clasă și din cupă, iar la capătul superspecialei eram pe locul secund la numai o secundă de Resiga.
A doua zi, după prima buclă, am preluat șefia clasei și pe cea a cupei, reușind să ne menținem poziția până la sfârșitul penultimei bucle. O greșeală din parcul service – o anvelopă nescanată și pusă pe mașină a reprezentat depășirea numărului de anvelope admise – greșeală care ne-a costat un minut. Astfel am fost privați de locul întâi la clasă și cupă, însă per ansamblu, pentru mine a fost un raliu frumos, iar ritmul a fost unul foarte bun,” a comentat tânărul Cazacu la final.
O serie de probleme tehnice la mașină care au persistat de-a lungul întregului raliu i-a privat pe Eduard Crintoiu și Andrei Pădure de la o evoluție mai bună, însă cei doi sunt hotărâți să revină cu forțe proaspete în etapa de casă a pilotului piteștean. La rândul lor, maramureșenii Mircea Crișan și Florin Vălenaș – aflați și ei la al doilea sezon consecutiv în Swift Cup – și-au îmbunătățit timpul față de ediția anterioară cu aproape un minut și speră ca ritmul lor să crească în continuare.
Unicul echipaj debutant – din cele trei ce și-au anunțat participarea în acest sezon al Swift Cup – și care a semnat prezent primei etape a sezonului, a încheiat cu bine și fără incidente Raliul Harghitei: „Miza principală a participării noastre în etapa de la Odorheiu Secuiesc a fost atinsă, zic eu, și acest lucru este cel mai important pentru mine. Desigur, este cale lungă până ce vom avea ‘dreptul’ să sperăm și la rezultate sau clasări pe podium, însă deocamdată trebuie să ne ținem de ceea ce ne-am propus.” – a declarat Niculae Șorodoc, cel ce participă în acest sezon alături de Andrei Mitrașcă.
CLASAMENT Swift Cup după prima etapă:
- #59 Sorin Lungu & Ionuț Lazăr – 46p
- #51 Emanuel Resiga & Denisa Resiga – 38p
- #84 Alexandru Cazacu & Alexia Parteni – 38p
- #36 Eduard Crintoiu & Andrei Pădure – 34p
- #33 Mircea Crișan & Florin Vălenaș – 29p
- #432 Niculae Șorodoc & Andrei Mitrașcă – 28p
Următoarea etapă din calendarul Swift Cup este Raliul Argeșului cu probe concentrare în apropiere de Câmpulung Muscel și celebrul Transfăgărășan, cele două zile de concurs însumând aproape 140 de kilometri cronometrați.
Credit foto: ABimages.ro
Sursa: comunicat remis autostiri.ro