spot_img

ŠKODA parcurge anul 2014 în forță

ŠKODA FabiaCea mai bună lună noiembrie din istoria ŠKODA – Peste 1 milion de automobile ŠKODA au fost fabricate și vândute în anul 2014

›  955.300 de unități vândute până la sfârșitul lunii noiembrie; 920.800 pe tot parcursul anului 2013

›  Cea mai bună lună noiembrie: 90.200 de unități livrate (o creștere de 10,1%)

›  China: o creștere de 46,9%; Octavia cu un plus de 112,4%

›  Vahland: „Am depăşit pragul de un milion de automobile ŠKODA”

Din ianuarie și până în noiembrie 2014, producătorul ceh de automobile a livrat 955.300 de unități în lumea întreagă – mai mult cu 34.500 de unități decât în tot anul 2013 și cu 16.100 mai mult decât în 2012 – fostul an-record. Livrările ŠKODA din noiembrie au crescut cu 10,1%, ajungând la 90.200 de unități. A fost cea mai bună lună noiembrie de până acum, din întreaga istorie a mărcii, iar piața din China a fost un puternic aliat în aceasta creștere. Vânzările din această țară au crescut cu 46,9% în noiembrie 2014, comparativ cu aceeași lună a anului anterior.

”ŠKODA va înregistra un nou record de vânzări în acest an. Cu rezultatele favorabile din noiembrie, n-am asigurat şi recordul anual”, a declarat Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland, citat de Autostiri.ro. ”Să fabricăm și să vindem un milion de automobile ŠKODA pentru prima dată pe parcursul unui an este o etapă importantă pentru marca noastră și este un motiv de mândrie pentru întreaga echipă.”

La baza acestui succes stă ofensiva modelelor, prin intermediul căreia compania continuă să câștige noi grupuri de consumatori. Noua ŠKODA Fabia este pe primele piețe europene de la mijlocul lunii noiembrie, iar noua ŠKODA Fabia Combi va ajunge la distribuitori la începutul anului 2015. Ambele versiuni de caroserie prezintă un design expresiv, funcționalitate maximă, un consum redus de combustibil și tehnologie inovatoare similară celei din clasele superioare de autovehicule.

În Europa de Vest, ŠKODA a înregistrat 33.000 de livrări în luna noiembrie a acestui an (noiembrie 2013: 34.000). După primele 11 luni, cota de piață pentru ŠKODA a crescut la 3,4% (ianuarie-noiembrie 2013: 3,2%). Pe cea mai puternică piață europeană, cea din Germania, ŠKODA a livrat 12.100 de automobile în luna noiembrie 2014 (noiembrie 2013: 12.300). În Marea Britanie au fost vândute 5.600 de unități, reprezentând o creștere de 0,3% comparativ cu luna noiembrie a anului trecut. Producătorul ceh a înregistrat o creștere de două cifre în luna noiembrie în Spania (1.400 de unități; o creștere de 12,1%), Belgia (1.500 automobile; o creștere de 17,5%), Italia (1.300 autovehicule; o creștere de 30,4%) și Portugalia (200 de unități; o creștere de 37,5%).

În Europa de Est, inclusiv în Rusia, livrările ŠKODA către clienți s-au menținut la 10.600 de autovehicule (noiembrie 2013: 11.300). După primele 11 luni ale anului, cota de piață a crescut la 4,4% (ianuarie – noiembrie 2013: 3,9%). În Rusia au fost vândute 7.600 de unități, reprezentând o creștere de 2,9% față de noiembrie 2013. Cota de piață în Rusia a ajuns la 3,8% în luna noiembrie a acestui an (ianuarie – noiembrie 2013: 3,4%). ŠKODA a înregistrat o creștere de două cifre și în România (800 de automobile; creștere de 37,0%), și Bulgaria (200 de unități; creștere de 10,7%).

În Europa Centrală, ŠKODA a livrat 12.800 de automobile în noiembrie, reprezentând o creștere de 1,6% față de noiembrie 2013. După primele 11 luni, cota de piață a crescut la peste 20% (20,2%), rezultatul din aceeași perioadă a anului 2013 fiind de 19,1%. Pe piața de provenienţă, Republica Cehă, vânzările mărcii au crescut cu 10%, ajungând la 6.500 de unități pănă la sfârșitul lunii noiembrie (noiembrie 2013: 5.900). În Slovenia vânzările au crescut cu 3,1%.

ŠKODA se află într-o formă excelentă în China – cea mai puternică piață din lume pentru producătorul ceh. În noiembrie, vănzările companiei au crescut cu 46,9%, ajungând la 26.800 de autovehicule (noiembrie 2013: 18.200). Pe tot parcursul acestui an, ŠKODA a vândut 250.600 de unități pe piața chineză – mai mult decât oricând până acum, pe parcursul unui an calendaristic. Cel mai vândut model în luna noiembrie, și care a înregistrat o creștere de 112,4%, a fost noua ŠKODA Octavia, introdusă pe piața din China în vara acestui an.

În Turcia, ŠKODA a vândut mai multe modele în această luna noiembrie decât în oricare altă lună de până acum: 1.800 de unități (o creștere de 21,6%). Marca a atins al treilea cel mai bun rezultat lunar de vânzări în Israel, cu o creștere a livrărilor de 23,3%, la 1.600 de automobile (noiembrie 2013: 1.300). În India, ŠKODA a înregistrat 1.200 de livrări la clienți în această lună noiembrie (noiembrie 2013: 1.600).

Livrările ŠKODA la clienți în luna noiembrie 2014 (în unități, valori rotunjite, în funcție de model; +/- în procente, comparativ cu noiembrie 2013):

ŠKODA Octavia (36.400; +18,2%)

ŠKODA Rapid (19.000; +30,5%)

ŠKODA Fabia (12.600; -13,0%)

ŠKODA Yeti (8.700; -1,3%)

ŠKODA Superb (7.300; +3,0%)

ŠKODA Roomster (2.700; -6,5%)

ŠKODA Citigo (Comercializată doar în Europa: 3,400; +4,8%)

Prag atins: ŠKODA produce pentru prima dată 1 milion de automobile într-un an

›  Mașina aniversară este o ŠKODA Fabia 1,2 TSI/81 kW, culoare Alb Moon

›  Poveste de succes: vânzările ŠKODA au crescut de șase ori faţă de 1991

›  Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland: „ŠKODA va continua să se dezvolte”

Este pentru prima dată în istoria mărcii, când ŠKODA a produs mai mult de 1 milion de autovehicule pe parcursul unui an calendaristic. Săptămâna trecută, în fabrica principală din Mladá Boleslav, a ieșit de pe linia de producție mașina-aniversară – o ŠKODA Fabia 1,2 TSI/81 kW de culoare Alb Moon. Atingând pragul de un milion de automobile fabricate pe parcursul unui singur an calendaristic, producătorul ceh de autovehicule își reafirmă strategia de creștere internațională.

”Pentru prima dată în istoria de 119 ani a companiei noastre, ŠKODA a depășit astăzi pragul magic de 1 milion de automobile produse într-un singur an”, a declarat Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland, Președintele Consiliului de Administrație ŠKODA, conform Autostiri.ro. ”Un punct de referință pentru companie, de care toată echipa poate să fie mândră. Nu ne vom mulțumi cu acest succes. ŠKODA va continua să crească.”

La baza creșterii producției și a vânzărilor a stat cea mai amplă ofensivă a modelelor din istoria mărcii ŠKODA. Începând cu anul 2010, producătorul ceh și-a reînnoit continuu gama de modele, s-a dezvoltat în segmente-cheie, în special în cadrul fabricii principale ŠKODA din Mladá Boleslav – sufletul rețelei globale de producție. ”Cifra de 1 milion de autovehicule fabricate în acest an demonstrează forța centrelor noastre de producție internaționale și din Cehia, alături de priceperea tuturor echipelor noastre de producție”, explică Michael Oeljeklaus, Membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Producție și Logistică, citat de Autostiri.ro. ”Intenționăm să continuăm să modernizăm și să dezvoltăm producția ŠKODA în următorii ani.”

2014-12-08-sales-novemberPragul atins astăzi accentuează din nou evoluţia remarcabilă a producătorului ceh, în special pe parcursul ultimelor două decenii. De la căderea „cortinei de fier” și alăturarea la Grupul Volkswagen, în aprilie 1991, ŠKODA și-a crescut de șase ori vânzările. Rapida renaștere a mărcii legendare de automobile a fost într-adevăr impresionantă – poziţionată în inima Europei, a devenit un producător cu succes internațional, cu o gamă de 7 modele disponibile în peste 40 de variante. De la fabricarea unui singur model în anul 1991, şi anume Favorit, ŠKODA oferă astăzi cea mai diversă și mai atractivă gamă de produse din toate timpurile.

Un pilon important al acestei creșteri de-a lungul ultimilor ani a fost extinderea către noi piețe în afara Europei. La începutul anilor 90, producătorul ceh era încă unilateral dezvoltat pe piața locală și în țările Europei Centrale și de Est. Astăzi, ŠKODA își comercializează produsele în peste 100 de țări din toată lumea. China a fost cea mai puternică piață individuală a mărcii încă din 2010. Doar pe parcursul primelor luni ale acestui an, vânzările de pe piața chineză au reprezentat un sfert din total vânzărilor ŠKODA.

În acest context,ŠKODA pune un accent deosebit pe producția locală din piețele-cheie internaționale, în plus față de capacitățile extinse din țara de provenienţă, ca parte a strategiei internaționale de dezvoltare. În China, cehii produc în unităţile din Anting, Yizheng și Ningbo, în parteneriat cu Shanghai Volkswagen (SVW). Până în prezent, mai mult de 1,3 milioane de unități au fost produse pentru piața chineză în fabricile SVW. În acest an, ŠKODA și-a dublat gama de produse din China, ajungând la șase modele fabricate local. În Rusia, modelele ŠKODA sunt produse în Nizhniy Novgorod și Kaluga. În India, automobilele ŠKODA ies de pe linia de producție din Pune și Aurangabad. Mașini ŠKODA se mai produc și în Slovacia, Kazakhstan și Ucraina.

Etape în producția ŠKODA Auto:

  • 10 decembrie 2014:ŠKODA produce autovehiculul cu numărul 1 milion din anul 2014, atingând pentru prima dată această performanță într-un an calendaristic
  • 19 martie 2014: 11 milioane de automobile ŠKODA produse în fabrica din Mladá Boleslav
  • 26 august 2013: 4 milioane de ŠKODA Octavia
  • 9 iulie 2013: 1 milion de autovehicule ŠKODA produse în China începând din 2007
  • 5 februarie 2013: 15 milioane de mașini produse începând din 1905
  • 30 ianuarie 2012: 14 milioane de automobile produse începând din 1905
  • 12 octombrie 2011: 10 milioane de autotursime ŠKODA produse în fabrica din Mladá Boleslav
  • 8 aprilie 2009: 12 milioane de unități ŠKODA produse începând din 1905
  • 13 iulie 2006: 10 milioane de autovehicule fabricate începând cu 1905
  • 1991: 5 milioane de mașini ŠKODA produse începând din 1905

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,623FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri