spot_img

Sibiu Rally Challenge: provocarea de a cuceri Transfăgărășanul

Transfagarasan - Sibiu Rally Challange
Transfagarasan – Sibiu Rally Challange

Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie

Piloți de top, mașini spectaculoase, legende pe patru roți vor fi in actiune la Sibiu Rally Challenge, prima competiție care se va desfășura pe partea dinspre Sibiu a Transfăgărășanului, cel mai spectaculos drum din lume.

Prima competiție auto pe „cel mai spectaculos drum din lume” pe partea dinspre Sibiu

Prima ediție a Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie, în locații deja foarte cunoscute de pasionații de sporturi cu motor: Piața Mare din Sibiu, speciala Păltiniș care va fi parcursă în nocturnă, celebrul Transfăgărășan și circuitul de rally cross. „Sibiu Rally Challenge este o competiție, dar în același timp și un festival al sporturilor cu motor. Este un eveniment complet nou și obiectivul nostru este să devină un reper în lumea sporturilor cu motor internațională”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului, citat de Autostiri.ro.

Un festival dedicat pasiunii pentru lumea sporturilor cu motor

Ziua de joi, prima a evenimentului, este dedicată recunoașterilor și instalării partcipanților în Piața Mare a orașului. Vineri sunt programate startul festiv, parada mașinilor pe străzile din centrul orașului și prima provocare: speciala Păltiniș în nocturnă. Ziua de sâmbătă este dedicată „celui mai spectaculos drum din lume” – Tranfăgărășan – care va găzdui în premieră o competiție auto pe partea dinspre Sibiu. „Transfăgărășanul este, cu siguranță, cea mai mare provocare de la Sibiu Rally Challenge. Va fi parcurs o dată în urcare și o dată în coborâre și sunt sigur că va fi un moment extraordinar atât pentru cei implicați, cât și pentru spectatori”, a continuat Sorin Itu, potrivit Autostiri.ro.

Sibiu Rally Challenge se va încheia duminică, pe circuitul de rally cross, cu confruntarea celor mai buni piloți într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor. „Anul acesta Sibiu Rally Show este parte integrantă a Sibiu Rally Challenge, un eveniment care sper să atragă pasionații de sporturi cu motor și nu numai. Am pregătit și numeroase alte surprize, iar obiectivul nostru este să avem un spectacol de calitate și să promovăm orașul la nivel internațional. Sibiu Rally Challenge este un eveniment dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor care acceptă provocarea de a concura pe Transfăgărășan”, a mai adăugat Sorin Itu, citat de Autostiri.ro.

Sibiu Rally Challenge, un eveniment inspirat din celebrul Festival al Vitezei de la Goodwood, va reuni piloti de top, masini de competiție, mașini istorice și oameni din industria auto într-un spectacol total care va dura patru zile.

Sibiu Rally Challenge este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiui Sibiu.

Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri