Sibiu Rally Challenge, desfăşurat în 20-23 august, a oferit pasionaţilor de motorsport un meniu complet: probe speciale desfăşurate pe legendarul Transfăgărăşan, echipaje inedite, dar şi a şasea etapă în Campionatul Naţional de Raliuri. BMW a înscris în cadrul evenimentului un model special, dedicat piloţilor români care au fost performeri cu această marcă de-a lungul unei istorii de aproape 80 de ani. Cu un echipaj format din Radu Gurămultă (jurnalist AutoExpert, 4×4 Adventure) şi Alexandru Şeremet (manager de comunicare BMW România), modelul BMW Seria 2 a participat în cadrul raliului de regularitate, fără să puncteze oficial.
Designul modelului a fost dominat de portrete lui Petre Cristea şi Marin Dumitrescu, doi dintre cei mai importanţi piloţi români din istorie. Imaginile lor stilizate, reproduceri după fotografii făcute după unele din cele mai importante victorii ale acestora cu BMW (Eifelrennen 1939, respectiv Sinaia 1950), au fost amplasate pe lateral, pe aripile spate ale maşinii. Tot pe lateral, pe uşi, au fost trecute nume ale piloţilor care au performat cu BMW de-a lungul timpului în diverse competiţii – raliu, curse de coastă, viteză pe circuit sau chiar competiţii de automobile istorice. Designul a fost completat de dungile BMW Motorsport, celebrul tricolor roşu-mov-albastru. Acestea acopereau toată lungimea automobilului – de la bara faţă continuând pe capotă, acoperiş, peste portbagaj şi bara spate.
Motto-ul proiectului a fost „Să facem istorie!”. Se doreşte a fi un semn de apreciere pentru toţi piloţilor români care au performat cu BMW şi care au marcat imaginea mărcii. În acelaşi timp este un demers pentru cunoaşterea istorie mărcii în motorsport.
Istoria performanţelor piloţilor români care au concurat cu BMW începe în a doua jumătate a anilor ’30. Era vremea când BMW 328 făcea carieră pe circuitele din întreaga lume, inclusiv în cursele stradale din Braşov, Bucureşti sau în Cursa Internaţională de Coastă Feleac. Petre Cristea este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi piloţi care au concurat cu BMW 328. Cea mai memorabilă victorie a sa pe care o avea cu acest model avea să fie obţinută în 1939, în celebra cursă Eifelrennen, Nürburgring, în faţa piloţilor de uzină BMW. Un deceniu mai târziu, Marin Dumitrescu scria primele momente importante în carieră tot cu un BMW 328, modificat la începutul anilor ’50 în Uzinele Vulcan. Era modelul cu care acesta a dominat cursele de circuit ale perioadei. Victoria în cursa de coastă de la Sinaia, din 1950, avea să rămână în memoria lui Marin Dumitrescu ca unul dintre cele mai importante succese din lunga sa carieră.
Perioada comunistă a adus o lungă pauză în motorsport şi a făcut foarte dificilă participarea în competiții cu modele fabricate în afara cortinei de fier. Sunt însă câteva excepţii, inclusiv Marin Dumitrescu concurând pentru scurt timp cu un BMW 2002. Probabil că cea mai remarcabilă apariţie este cea a lui Laurenţiu Borbely care devine campion naţional de raliuri tot cu un BMW 2002. Astăzi, la exact 40 de ani distanţă, Lorinz Borbely, fiul său, conduce acelaşi automobil, recondiţionat, în cursele istorice de coastă şi raliu.
Prezentul a adus participări în cursele de raliuri, viteză pe circuit sau viteză pe traseu montan, având campioni la diverse categorii. Modelele istorice sunt, de asemenea, o prezenţă constantă la evenimentele de motorsport din România. În plus, tot mai mulţi piloţi participă în programul Formula BMW cu performanţe notabile.
Declaraţii despre proiect
Radu Gurămultă, pilotul echipajului, jurnalist:„Sibiu Rally Challenge a fost o provocare nobilă pentru noi. Ideea de la care a pornit acest proiect a fost una specială, aceea de a onora piloţii români care au concurat cu automobile BMW; şi nu o spun doar pentru că noi am acceptat provocarea Transfăgărăşanului la bordul unui BMW, dar nu cred că sunt multe mărci care se pot mândri că au participat la competiţii automobilistice (şi) în România, în mod constant, din anii ´30 şi până în zilele noastre.
În ceea ce priveşte experienţa pe care am avut-o împreună cu Alex, pot spune că a fost nebună de-a dreptul – de la extaz la agonie, pe alocuri. Deşi nu punctam la categoria la care am participat, am luat totul destul de în serios (poate prea serios câteodată) şi am încercat să fim cât mai competitivi. Pentru mine, ca participant sporadic la raliuri din postura de copilot, experienţa de a sta la volan şi a-i asculta indicaţiile lui Alex va cântări foarte mult. Îmi place să cred că am învăţat multe fineţuri pe care le voi aplica de acum şi sper ca această chestiune să vină în sprijinul coechipierului meu.
Despre Sibiu Rally Challenge numai de bine, a fost un raliu cu ingrediente senzaţionale, mai puţin vremea pretenţioasă de sâmbătă. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă nebunia noastră! Aş vrea, de asemenea, să trimit un gând bun către toţi piloţii români care au scris istorie în automobile BMW şi care ne-au dat motiv să visăm frumos şi să trăim excepţionala poveste de pe Transfăgărăşan!”.
Alexandru Şeremet, co-pilot al echipajului, manager de comunicare, citat de Autostiri.ro: „Trebuie să recunosc că ideea iniţială i-a aparţinut lui Radu, amândoi fiind sub puternica influenţă a documentarului <<Adrenalin>> despre istoria BMW în cursele de turisme. Din discuţiile noastre despre film a apărut şi motto-ul proiectului – <<Să facem istorie!>>.
Cred că amândoi am fost puţin copleşiţi de toate numele pe care le-am purtat pe maşină şi ne-am luat participarea foarte în serios, deşi eram o echipă demonstrativă. Am luptat pentru fiecare secundă şi am simţit puţin din ceea ce înseamnă o participare într-o cursă de motorsport.
Am luat totul foarte în serios şi cu multă emoţie pentru că purtam o <<încărcătură>> foarte valoroasă, pe care o respectăm mult. Din fericire Sibiu Rally Challenge ne-a oferit ingrediente perfecte pentru un astfel de proiect. Nu o să uit niciodată Piaţa Mare, plină de oameni, care ne-a salutat, a fost un moment foarte special pentru mine. Şi apoi am avut ocazia să urcăm, în concurs, pe un drum legendar – Transfăgărăşan. A fost un moment memorabil şi pentru istoria noastră, personală.
Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut, dar mai ales tuturor cel care s-au oprit să citească numele de pe maşina noastră. Şi, cel mai important, vreau să le mulţumesc tuturor piloţilor români care au concurat cu BMW de-a lungul timpului, fie că sunt sau nu înscrişi pe maşina noastră – ei au făcut istoria mărcii noastre!”
Piloţii înscrişi pe modelul BMW Seria 2 „Să facem istorie!”
Perioada interbelică
Petre Cristea, Marin Dumitrescu, Alexandru Papană, Dan Tătușescu, Alexe de Vassal, Constantin Voluntaru, Vintilă Frumuşanu , Ion Bolony, Valentin Tânţăreanu, Alexandru Uţă, Jean Calcianu, Luca Ion Niculescu, H. Rosenauer, Marin Butculescu.
Raliuri, curse de viteză pe traseu montan, competiţii cu automobile istorice
Laurenţiu Borbely, Lorinz Borbely, Eugen Ionescu Cristea, Horaţiu Ionescu Cristea, Horst Graef, Gunther Graef, Dorin Toma, Eduard Tontsch, Mihai Beldie, Costi Stratnic, Adrian Bortică.
Viteză pe circuit, Formula BMW
Ovidiu Mazilu, Mihai Marinescu, Doru Sechelariu, Mihnea Stefan
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro