Sibiu Racing Team și Sebastian Barbu aduc ambiția sibienilor în Campionatul Național de Raliuri 2015
În premieră pentru un oraș din România, Sibiul va avea o echipă exclusiv locală care-l va reprezenta la Campionatul Național de Raliuri 2015. Sebastian Barbu și Alex Ardelean, campionul debutanților din 2014, au reușit să adune în Sibiu Racing Team numai piloți autohtoni, iar ambițiile sunt mari.
Din cele cinci echipaje care compun Sibiu Racing Team, două vor lua startul la Tess Rally, la Brașov, în prima etapă a Campionatului Național de Raliuri.
Cu numărul 5 de concurs, Sebastian Barbu va concura cu același Mitsubishi Lancer Evo X de Clasa 2 preparat de Colina Motorsport cu care a obținut locul 5 la general în 2014, dar cu un nou copilot față de anul trecut, Răzvan Hulea. „Nou și nu prea”, spune Sebi, „tot cu Răzvan am câștigat titlul la debutanți și locul 5 la Cupa Dacia, așa că avem, deja, un istoric de succese. Despre raliul din week-end, pot spune că etapa de la Brașov este una complet imprevizibilă din punct de vedere meteorologic. Aici se poate întâmpla orice și poți să pleci din oraș pe soare și, când ajungi pe probe, să dai de zăpadă și de viscol. Dar tocmai de aceea este una dintre etapele frumoase din calendarul competițional. Eu sunt obișnuit cu zăpada după această iarnă lungă, dar, sincer, mi-ar plăcea să fie soare și frumos pentru a avea cât mai mulți spectatori pe probe”. În 2015, Sebastian își propune participarea în 6 etape din CNR și la 4 etape din European Rally Trophy (ERT), două fiind cele de la Arad și Tulcea, plus cele din Austria și Turcia.
După un an 2014 excelent, cu titlul de campion național la debutanți și învingător în Cupa Suzuki, echipajul Ardelean-Baltador începe sezonul cu mașina Suzuki Swift Sport cu numărul 31 mult îmbunătățită. „Mașina se comportă foarte bine, am căpătat experiență foarte mare prin testele pe care le-am făcut atât la Sibiu, cât și la Brașov, iar noua cutie este extraordinară. Pentru anul 2015, dorim să avem o constanță în ceea ce facem, să venim cu o creștere vizibilă la fiecare etapă și să putem ajuta echipa Sibiu Racing Team să obțină puncte prin clasările noastre. Alături de noi va fi, ca și anul trecut, excelenta echipă tehnică condusă de Iulică Niță. Altfel, pentru că este primul eveniment de la alegerea noii conduceri a FRAS, ne-ar plăcea ca aceasta să se implice mai mult decât s-a întâmplat până acum în promovarea echipelor și a echipajelor din CNR”, spune Horațiu Baltador, citat de Autostiri.ro.
Tess Rally se va desfășura în perioada 27 – 28 martie, etapa de la Brașov având în total 9 probe speciale cu o lungime de 130,64 km. Startul pe prima probă de vineri este programat la ora 16:30, iar cel mai spectaculos moment al zilei va fi, fără îndoială, Brașov Rally Show, începând cu ora 20:00. Sâmbătă, 28 martie, programul începe la ora 09:20, iar sosirea este programată după ora 18:00 la Sala Sporturilor din Brașov.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro



