Scania a lansat la sfârşitul lui octombrie 2013 cel mai puternic motor Euro 6 din Europa, versiunea V8 de 730 CP, cu un cuplu maxim de 3.500 Nm, pentru aplicaţii dificile. Lui i s-au alăturat noi opţiuni şi servicii ce permit obţinerea celei mai bune economii în exploatare, dar şi creşterea siguranţei pe şosele: Eco-roll, care foloseşte gravitaţia pentru a reduce consumul de carburant cu până la 2%, Scania Driver Support cu funcţii mai multe, îmbunătăţite, Advanced Emergency Braking şi Lane Departure Warning.
Scania ajunge la 15 propulsoare Euro 6, de la 250 la 730 CP, din care 11 diesel şi patru pe bază de combustibili alternativi, acestea din urmă tot în premieră pentru standardul Euro 6: două 100% biodiesel, de 9 l şi cinci cilindri, cu 320 CP şi 1.600 Nm sau 360 CP şi 1.700 Nm, care pot echipa şi camioane, şi autobuze, şi a căror putere nu se reduce cu mai mult de 8% când rulează exclusiv pe bază de biodiesel, şi două pe gaz, de 280 sau 340 CP, care pot fi adaptate pentru a funcţiona şi cu CNG, LNG sau biogaz, în funcţie de disponibilităţile fiecărei pieţe locale, anunta Scania Romania.
Scania oferă acum singurele trei motoare Euro 6 V8 de pe piaţă, iar clienţii care le aleg sunt cei care pun accentul pe performanţă, economie şi durabilitate. La fel de nou ca motorul de 730 CP este şi cel de 13 l, cu şase cilindri în linie şi 370 CP, care se caracterizează prin cuplu înalt, oferind 1.900 Nm încă de la 1.000 rpm şi fiind astfel ideal pentru aplicaţiile cu multe porniri şi opriri sau pentru camioane care transportă ocazional încărcături grele.




