Robert Visoiu, week-end de cosmar in Italia

| 8 septembrie 2013 | 0 Comments

Robert Visoiu a inceput week-endul italian cu o clasare excelenta in top 5 in antrenamentul oficial

Robert Visoiu a participat in acest week-end la cea de a 7-a etapa din seria GP3. Visoiu a inceput week-endul italian cu o clasare excelenta in top 5 in antrenamentul oficial. Romanul a parcurs 20 de tururi si a fost cu 4 zecimi de secunda mai lent decat rusul Daniil Kvyat. Tanarul de 17 ani a castigat alte trei pozitii in calificari si a reusit la Monza cel mai bun rezultat din cariera intr-o sesiune de sambata.

„Am facut un parcurs foarte bun pe turul care a contat. Am profitat de aspiratia asigurata de doi adversari. Sincer, speram sa ma pozitionez cat mai in fata pe grila, dar in acelasi timp sper sa convertesc acest rezultat in puncte”, a declarat Robert Visoiu dupa calificarile de la Monza, citat de Autostiri.ro.

In prima cursa insa Robert a fost implicat, imediat dupa start, intr-un incident multiplu. Aflat pe locul al doilea al grilei, pilotul Arden a plecat destul de greu din grila si a cazut pana pe locul al 5-lea. A ramas acolo pana in primul viraj, unde a fost victima unui carambol iscat de Dino Zamparelli. Partea frontala a monopostului a fost avariata, iar la scurt bucuresteanul a trebuit sa abandoneze. Duminica dimineata, Robert a incheiat cursa a doua in top ten. Dupa start, Robert, al 22-lea pe grila, a fost implicat intr-un nou incident in primul viraj. Din fericire a putut continua si a facut cateva depasiri spectaculoase. Visoiu a incheiat pe locul 10, in spatele colegului Carlos Sainz junior.

„Ceea ce a inceput bine s-a terminat rau. Dupa primele doua sesiuni am crezut ca pot strange puncte bune la Monza. Dar nu a fost cazul. Cele doua incidente din virajul Rettifilio au influentat rezultatele in ambele manse. Totusi, in cursa a doua am reusit multe tururi rapide si probabil ca, in conditii ideale, puteam urca pe podium cel putin o data”, a completat Robert Visoiu, citat de Autostiri.ro.

In clasamentul general, Visoiu este al 12-lea, cu 43 de puncte. Urmatoarea etapa din seria GP3 se va desfasura peste 2 luni, pe circuitul Yas Marina de langa Abu Dhabi.

Mai multe informatii in timp real despre participarile lui Robert Visoiu in motorsportul european puteti gasi pe site-ul www.pmracing.ro.

Sursa si imagine: comunicat remis publicatiei Autostiri.ro de PMRacing


Tags: , , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Mazda începe producția modelului MX-30, prima mașină electrică a companiei

Primul vehicul electric Mazda, un SUV versatil și elegant

Închide