Pentru ca toamna se numara campioniii, in materialul de astazi revenim alaturi de Rosenau Racing si vom povesti alaturi de juniorul Denis Mihai despre acest sezon extraordinar din Romanian Endurance Series.
In varsta de doar 13 ani, juniorul membru al echipei Rosenau a reusit sa scrie o fila din istoria motorsportului romanesc, reusind astfel sa ajunga cel mai tanar campion de la Anduranta, adjudecandu-si in acest sezon titlul de la A1 si Juniori.
Ultima rundă din Campionatul Național de Anduranță – Romanian Endurance Series a avut loc la Adâncata, pe circuitul MotorPark România în ultimul weekend din Octombrie.
Pentru Rosenau Racing această etapă era una decisivă, fiind în lupta pentru titlurile categoriilor A1 și Juniori, dar și pentru o poziție pe podiumul general al turismelor. Astfel, obiectivul era acela de a termina prima cursă fără probleme și în top 5 la fiecare categorie, pentru a putea obține cele două titluri. Fapt care s-a întâmplat, însă cu multe emoții.
După un start foarte reușit pentru Denis Mihai, în al doilea tur acesta și-a corectat cel mai rapid tur pe circuitul MotorPark, însă un tur mai târziu treapta a 3-a a cutiei de viteze nu a vrut să mai continue cursa, ceea ce l-a făcut pe Denis să improvizeze până la sfârșitul cursei. Chiar si cu această problemă juniorul Rosenau Racing a stabilit constant timpi de 2:05 și 2:06, reușind să termine pe prima poziție la A1 și Juniori și pe 3 în clasamentul Open al turismelor.
În pauza dintre curse, echipa a decis să retragă mașina, riscul de a produce daune mai mari dar și de a pune în pericol desfășurarea celeilalte curse fiind prea mari. După rezultatul din prima cursă, Denis Mihai obține titlurile de Campion Național al clasei A1 și al Juniorilor, dar și poziția a 3-a în clasamentul Open al Turismelor.
„A fost un sezon foarte dificil, mă bucur că am avut concurență la clasele unde am participat, iar pe această cale vreau să ii felicit pe adversarii mei. Două titluri de Campion Național înseamnă foarte mult pentru mine dar în aceeași măsură locul 3 la general în clasamentul Touring este un rezultat la care nu speram niciodată, dat fiind faptul că ceilalți competitori de la clasele mai mari au materiale de concurs mai performante ca Citroen-ul meu.
Vreau să îi mulțumesc tatălui meu Constantin Mihai, Team Manager-ului și cel care mă ajută pe partea de pilotaj, Ionuț Vereș, ei sunt cei care au făcut tot posibilul ca eu să ajung aici, dar și celorlalți care au fost alături de noi de-alungul acestui sezon minunat.
Aceste rezultate le-am obținut împreună! Ne vedem în 2023 cu un nou material de concurs” a declarat Denis Mihai.
Mulțumim partenerilor Rosenau Service, Race-shop, Cryptodata, Bank of Energy, Căsuța cu chei Râșnov, Voodoo Works dar și partenerilor media Autoștiri.ro. si Breakdown Pictures.
Reamintim ca in acest sezon echipa Rosenau Racing a avut parte de un an competitional exceptional, fiind astfel prezenti in mai multe domenii.
Galerie foto: MS Moments