spot_img

Rapid, convenabil, inteligent: BMW i Wallbox Pro

Wallbox_Pro_small_800x533Rapid, convenabil, inteligent: BMW i Wallbox Pro, noul punct de încărcare la domiciliu pentru automobile electrice şi hibrid plug-in

Viteză mai mare de încărcare, design specific BMW i, control prin touchscreen – BMW i Wallbox Pro poate folosi electricitate pentru uz casnic şi este compatibil cu platformele smart home – disponibil ca accesoriu original BMW i, împreună cu serviciul de instalare.

Cu BMW i Wallbox Pro – al doilea punct de încărcare la domiciliu din portofoliul BMW i 360º ELECTRIC pentru automobile electrice şi hibrid plug-in -, electromobilitatea cu emisii zero va deveni o opţiune şi mai atractivă. BMW i Wallbox Pro oferă o viteză de încărcare mai mare decât BMW i Wallbox Pure şi o utilizare mai simplă, precum şi opţiuni inovatoare de încărcare a automobilelor şi de integrare smart home. BMW i Wallbox Pro este disponibil ca accesoriu original BMW i. Opţional este oferit şi un serviciu de instalare, prin care montajul şi conectarea BMW Wallbox Pro în casa sau garajul clientului sunt realizate de personal calificat.

Cu o viteză de încărcare de până la 7,4 kW, BMW i Wallbox Pro susţine o încărcare foarte rapidă a automobilelor electrice şi hibrid plug-in. În acest caz, acumulatorul de înaltă tensiune de la BMW i3 are nevoie de mai puţin de trei ore pentru a ajunge la 80% din capacitate. BMW i Wallbox Pro este compatibil şi cu alte mărci auto echipate cu conector European Type 2.

BMW i Wallbox dispune de designul specific BMW i. Partea frontală a carcasei din plastic de calitate înaltă are o finisare cu efect special de antracit, cu crom şi detalii de culoare neagră alături de punctele de atracţie în nuanţă albastru BMW i. Pentru a reflecta sustenabilitatea mărcii BMW i, BMW i Wallbox Pro este produs din materiale ecologice.

BMW i Wallbox Pro este operat printr-un afişaj touchscreen color, cu diagonala de 7 ţoli (17,8 cm), care oferă control şi monitorizare optimizate ale procesului de încărcare şi permite utilizatorilor să-şi aleagă setările personale. Ecranul poate arăta cât de mult s-a încărcat acumulatorul, precum şi detalii privind ciclurile anterioare de reîncărcare. Benzile de fibră optică cu LED de pe părţile laterale ale panoului (wallbox) indică statusul actual de încărcare şi sunt vizibile de la o distanţă considerabilă. Informaţii privind starea încărcării pot fi obţinute şi de la distanţă cu ajutorului unui smartphone sau al unei tablete prin aplicaţia BMW i Wallbox Remote.

BMW i Wallbox Pro oferă o funcţie de administrare care poate păstra istoria încărcărilor pentru utilizatori diferiţi. Pot fi memorate până la trei profiluri de utilizator, de exemplu în scop contabil sau pentru facturare. De exemplu, utilizarea electricităţii în scop personal sau de afaceri poate fi înregistrată separat. Detaliile consumului de electricitate pentru un anume cont de utilizator pot fi expediate, la cerere, prin e-mail.

Un senzor de proximitate activează BMW i Wallbox Pro când se detectează mişcare. Cablul de încărcare poate fi luat şi conectat la priza automobilului cu o singură mână. Altă dotare convenabilă pentru utilizator este cablul de încărcare cu o lungime de 3,5 metri. Intrarea cablului în partea frontală a panoului (wallbox) îl protejează contra contaminării şi elimină necesitatea înfăşurării cablului.

Sistemul integrat de gestiune a încărcării de la BMW i Wallbox Pro livrează curentul maxim disponibil când se încarcă un acumulator. În acelaşi timp, suprasarcina este prevenită prin reducerea corespunzătoare a ratei de încărcare pe durata orelor de vârf ale consumului casnic. Prin simpla citire a monitorului touchscreen se află câtă energie este extrasă din sistemul electric de uz casnic într-un anumit moment.

Asistat de funcţiile inteligente de încărcare şi de contorul opţional de energie, BMW i Wallbox Pro este unic printre punctele casnice, integrând energia produsă prin sisteme proprii, de exemplu dintr-un sistem solar casnic. Această opţiune este utilizată ori de câte ori este posibil. Panoul (wallbox) inteligent integrat detectează disponibilitatea energiei solare şi o utilizează imediat pentru încărcare. Dacă nu este disponibilă o sursă de energie generată la domiciliu, este utilizată puterea din reţeaua de alimentare.

Dacă BMW i Wallbox Pro este integrat cu un sistem smart home, funcţionalitatea de încărcare eficientă poate fi extinsă şi mai mult pentru reducerea sarcinilor de vârf din sistemul electric de uz casnic şi optimizează utilizarea electricităţii generate la domiciliu. Prin intermediul monitorului touchscreen este posibilă, de exemplu, conectarea panoului (wallbox) la sistemul smart home myGEKKO. Din monitorul panoului se pot controla până la opt funcţii smart home, inclusiv activarea iluminatului exterior. De asemenea, este posibilă afişarea informaţiilor meteo pe monitor, prezentându-se temperaturile, maxima şi minima zilei, avertizările de îngheţ şi previziunile pentru zilele următoare.

BMW i Wallbox Pro este un accesoriu original BMW i şi este disponibil pe toate pieţele europene. La finalul anului, panoul va fi vândut şi pe pieţe din Asia, Africa, continentul american şi Orientul Mijlociu. BMW i Wallbox Pro poate fi instalat atât în garajele închise, cât şi în spaţii exterioare acoperite.

Sursa si imagne: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri