Ediția din 2019 a Raliului Dakar a debutat pe 6 ianuarie, în Lima, iar astăzi își reia acțiunea, după ce sâmbătă a fost zi de pauză. După primele 5 din cele 10 etape, Emanuel Gyenes se află pe locul 2 la clasa Malle Moto, pe locul 4 la clasa Maraton și pe locul 43 la general, o performanță care era extrem de greu de prevăzut în noiembrie, când și-a fracturat humerusul drept.
Cea de a 41-a ediție a celui mai renumit și dificil rally-raid al planetei, aventura supremă când vine vorba de anduranță în sporturile cu motor, se desfășoară în întregime pe teritoriul statului Peru, 70% din întregul traseu fiind în Deșertul Atacama, cel mai arid de pe Terra.
Sunt 10 etape despărțite de o zi de pauza, iar duminică, 13 ianuarie, se reia competiția, caravana ajungând din Arequipa (orașul care a găzduit bivuacul în ziua de odihnă) în San Juan de Marcona. Punctul terminus va fi podiumul de sosire din Lima, unde cei care au rezistat difernțelor de temperatură, fesh-fesh-ului, dunelor foarte înalte, canioanelor, trecerilor prin râuri secate, unde este multă piatră și nisip extrem de fin, vor ajunge pe 17 ianuarie.
Deși 12 ianuarie a fost o zi în care nu s-a concurat, motocicliștii au avut totuși de călătorit, fiind nevoiți să parcurgă 200 de km până la bivuacul din Camana, pentru a fi mai aproape de startul pe proba specială din etapa 6: Arequipa – San Juan de Marcona. În total 838 de km, din care 336 sunt km de probă specială. Fesh-fesh-ul, acel nisip fin care are aspectul unei suprafețe dure – însă, când ajungi în el, ești ca în făină – va fi la ordinea zilei și în specialele din a doua parte a raliului, iar un ingredient foarte spectaculos va fi reprezentat aici de dunele foarte înalte.
Emanuel Gyenes (#32 Autonet Motorcycle Team): „Mă bucur că am ajuns în ziua de odihnă, a fost foarte dificil pentru mine pe coborârile cu piatră, însă m-am putut bucura de dune. Îmi doresc să fie mai ușor traseul în partea a doua, însă lucrurile nu par să fie așa. Sper să termin acest raliu și să ajung cu bine pe podiumul de sosire din Lima. Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați trimis mesaje de încurajare în prima săptămână din Dakar 2019.”
Rezultate complete și live timing găsiți accesând: https://gaps.dakar.com/2019/dakar/aso/ukie
Mai multe amănunte despre evoluția lui Emanuel Gyenes #32, în Dakar 2019, puteți găsi accesând: https://www.facebook.com/ManiGyenes/
Credit foto: RallyZone – Edoardo Bauer
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro