Ziua a treia (etapa a doua) a celei de-a 38-a ediţii a Raliului Dakar s-a încheiat cu Mikko Hirvonen (Finlanda) ca purtător al poreclei „Finlandezul Zburător” după ce şi-a dus modelul #315 MINI ALL4 Racing, înscris de AXION X-raid Team, pe locul al cincilea al clasamentului general.
Hirvonen şi navigatorul Michel Périn (Franţa) au început ziua de pe locul al şaptelea, ca urmare a rezultatului din prologul scurtat (ziua întâi). Acest rezultat a fost urmat de anularea programului zilei a doua (etapa I) din cauza condiţiilor meteorologice severe. Acum, Hirvonen se află la 3m05s de liderul competiţiei, Sebastien Loeb.
Zâmbitor, Hirvonen, citat de autostiri.ro, a declarat: „Fericit. Sunt chiar fericit de cum au decurs lucrurile. Nu am făcut nici o eroare sau altceva de acest gen, iar viteza a fost chiar bună – fără nici un risc. Într-un fel a fost dificil pentru că am fost frustrat că nu am avut nici un fel de dictare; încă trebuie să mă obişnuiesc cu acest lucru. Pentru etapa următoare avem o poziţie bună pe drum şi, la aceste viteze, simt că aş putea rula la nesfârşit”.
Cel de-al doilea dintre cele 11 echipaje MINI ALL4 Racing care au încheiat etapa a doua a fost #300 MINI ALL4 Racing (AXION X-raid Team) al campionilor en-titre din Dakar, Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi Mathieu Baumel (Franţa). O pană de cauciuc şi o împotmolire au încetinit progresul celor doi, care acum se află pe locul al optulea.
„Etapa a fost dificilă. Nu a fost uşor”, a spus Al-Attiyah, citat de autostiri.ro. „A fost mult noroi şi multă apă într-un loc şi ne-am blocat. Am reuşit să ieşim foarte repede, nu cred că a durat mai mult de trei minute. Apoi am avut acea pană de cauciuc. Dar este ok; nu-mi fac griji. Mâine (n.a. azi) putem lua startul de pe o poziţie bună, iar traseul va fi curăţat pentru noi, aşa că putem forţa şi să recuperăm ceva timp”.
Vremea din ziua precedentă (prima etapă), care a stopat prima zi completă de acţiune, a devenit un factor important şi în etapa a doua. Ceea ce iniţial era prevăzută să fie cea mai lungă distanţă de parcurs s-a transformat într-o etapă scurtată la doar 387 km din cauza condiţiilor de teren dificile. Încă de la început a fost evident că traseul cu mult noroi va crea ceva probleme.
Echipajul argentinian format din Orlando Terranova şi Bernardo „Ronnie” Graue (#310) a fost şi el victima noroiului adânc. Cei doi au fost loviţi de ghinion – au ieşit cu greu de acolo şi au continuat fără a pierde mult timp faţă de adversari. În ciuda noroiului, cei doi au încheiat ziua pe locul al 28-lea.
Ca o concluzie a zilei, Terranova a spus plin de griji: „La km 200 ne-am împotmolit în noroi şi din acel moment am dus o luptă pentru eliberare. A fost dificil. Un alt pilot X-raid, Malysz, ne-a tractat şi aşa am continuat. Nu este cel mai bun start de competiţie…”.
Modelul #304 MINI ALL4 Racing al tandemului Joan „Nani” Roma’ (Spania) – Alex Haro (Spania) a fost şi el victima acestui noroi infernal. Din păcate pentru ei, problema le-a creat o întârziere majoră, astfel că au ajuns pe locul al 44-lea la finalul zilei.
„Un start deloc bun pentru mine”, a spus Roma, citat de autostiri.ro. „Când am ajuns în zona cu probleme, era deja o maşină oprită pe stânga, aşa că am luat-o prin dreapta, pe iarbă, dar erau mai mulţi concurenţi pe acea parte. Am virat stânga şi m-am împotmolit. Am pierdut 40 de minute. Asta este…”.
După o evoluţie grijulie şi bine controlată, echipajul olandez format din Erik van Loon şi Wouter Rosegaar (Van Loon Racing) s-a clasat pe locul al 13-lea, fiind urmaţi de celelalte echipaje MINI ALL4 Racing private.
Ziua a patra (etapa a treia) a Dakarului 2016 va duce competitorii prin secţiuni montane care îi vor purta spre următoarea sosire, la San Salvador De Jujuy. Distanţa totală a etapei este de 663 km, dintre care 314 km sunt în regim de probă specială.
Raliul Dakar 2016: ziua a treia, etapa 2, Villa Carlos Paz – Termas Rio Hondo, 387 km (distanţă redusă). Clasamentul echipajelor MINI ALL 4 Racing:
| Loc | Pilot | Navigator | # | Echipă | Timp |
| 5 | Mikko Hirvonen (Finlanda) | Michel Périn (Franţa) | 315 | AXION X-raid Team | 3h48:51 +3:05 |
| 8 | Nasser Al-Attiyah (Qatar) | Mathieu Baumel (Franţa) | 300 | AXION X-raid Team | 3h50:04 +4:18 |
| 13 | Erik van Loon (Olanda) | Wouter Rosegaar (Olanda) | 306 | Van Loon Racing | 3h52:56 +7:10 |
| 15 | Adam Malysz (Polonia) | Xavier Panseri (Franţa) | 325 | ORLEN Team | 3h57:53 +12:07 |
| 16 | Harry Hunt (Marea Britanie) | Andreas Schulz (Germania) | 323 | X-raid Team | 3h58:06 +12:20 |
| 17 | Jakub Przygonski (Polonia) | Andrei Rudnitski (Belarus) | 327 | ORLEN Team | 3h58:13 +12:27 |
| 19 | Boris Garafulic (Chile) | Filipe Palmeiro (Portugalia) | 313 | X-raid Team | 4h01:46 +16:00 |
| 20 | Nazareno Lopez (Argentina) | Sergio Lafuente (Uruguay) | 351 | X-raid Team | 4h02:00 +16:14 |
| 28 | Orlando Terranova (Argentina) | Bernardo Graue (Argentina) | 310 | AXION X-raid Team | 4h15:22 +29:36 |
| 44 | Joan „Nani” Roma (Spania) | Alex Haro (Spania) | 304 | AXION X-raid Team | 4h32:34 +46:48 |
| Stephan Schott (Germania) | Holm Schmidt (Germania) | 331 | X-raid Team |






