spot_img

Raliul Argeșului Catena readuce motorsportul la viață

La 8 luni de la ultimul raliu, o pauză mult prea lungă pentru pasionații motorsportului, DTO Rally are din nou ocazia să organizeze prima etapă a sezonului: Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot.

După aproape un deceniu de absență în Campionatul Național de Raliuri, evenimentul a revenit în 2019 cu o ediție memorabilă, lăudată de concurenți și fani. Cu probe speciale deosebite pe Transfăgărășan, în Pitești și lângă Curtea de Argeș, cursa a fost o referință în motorsportul din România încă de la prima ediție sub organizarea DTO Rally.

Sezonul competițional 2020 a debutat cu amânări din cauza restricțiilor cauzate de noul coronavirus, dar relaxarea măsurilor de către autoritățile centrale aduc vești îmbucurătoare pentru fanii motorsportului din România. Conform hotărârii din 28 mai  2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și Ministrului Sănătății.

Astfel, Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot se poate desfășura în perioada inițial planificată, 25-27 iunie, urmând a fi prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020.

Transfăgărășanul va face parte din traseul de concurs al Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot, organizatorii pregătind surprize și probe speciale noi, toate detaliile urmând a fi dezvăluite în curând. Competiția programează peste 100 de kilometri cronometrați, împărțiți pe durata a două zile de concurs, comandamentul și parcul de service urmând a fi amplasate în centrul Municipiului Pitești.

Înscrierile pentru Raliul Argeșului 2020 vor fi deschise în perioada următoare. Toate detaliile, cât și alte informații necesare, vor fi comunicate de către organizatori și publicate pe website-ul competiției – www.raliulargesului.ro.

În prezent, organizatorii Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot depun toate eforturile ca evenimentul să fie un succes, la fel ca în 2019. În paralel, se menține o legătură strânsă cu autoritățile centrale și locale, cât și cu Federația Română de Automobilism Sportiv. Deși momentan nu se cunosc toate măsurile care se vor aplica de-a lungul competiției, organizatorii vor pune pe primul loc siguranța tuturor celor implicați.

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas.

Mașina oficială a Raliului Argeșului este oferită de Trust Motors – Importator oficial al mărcilor Peugeot, Citroën şi DS în România.

Parteneri: Total, DTO Rally, Tellur, Hotel & Restaurant Celly.

Partener media: KissFM, RallyMax.ro, Autorally.ro.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri