spot_img

Racing MIMI, noi premiere şi performanţe solide în motorsport

La a doua participare în Campionatul Naţional de Vehicule Electrice, pe 21 august, Racing MIMI a obţinut şase clasări pe podium în trei clase diferite. O săptămână mai târziu, pe 28 august, la cursa de coastă Trofeul Gutâi, Baia Mare, Andrei Barbu a îmbunătăţit timpul de anul trecut cu de peste 22 de secunde. MIMI EVO a fost prezent pentru prima dată la un eveniment oficial al mărcii în afara României, în Polonia, şi se pregăteşte de o prezentare specială la TEDx Băneasea.

Racing MIMI are un sezon deosebit de bogat de evenimente şi proiecte, cu 18 participări programate în trei competiţii naţionale şi numeroase evenimente speciale în jurul proiectului.

Luna august a venit cu două participări solide MIMI, în Campionatul Naţional de Vehicule Electrice şi în Campionatul Naţional de Viteză în Coastră. Proiectul de prezentare de lucrări de artă pe acoperişul MIMI este dus mai departe în colaborare cu Galeria Galateca.


21 august, Campionatul Naţional de Vehicule Electrice
21 august a marcat a doua participare MIMI în Campionatul Naţional de Vehicule Electrice. Încă o dată, echipa a venit la start cu trei piloţi. Alături de Horia Platona, a fost o primă participare tată – fiică din istoria proiectului, cu jurnalistul Constantin Ciobanu şi Irina. MIMI a participat cu anvelope de stradă Michelin Pilot Sport 4, care se dovedesc durabile şi competitive, dar care au fost aduse repede la limită în condiţiile unui traseu denivelat şi acoperit de praf. Participarea a marcat şi o nouă îmbunătăţire tehnică importantă – un diferenţial autoblocant construit special împreună cu compania germană Drexler, cu un portofoliu bogat de proiecte în motorsport. Aceasta este o soluţie tehnică care schimbă semnificativ comportamentul MIMI EVO la ieşirea din viraje şi dovedeşte preocuparea Engage Engineering pentru dezvoltarea continuă a proiectului.

La finalul concursului organizat la Piteşti Retail Park, echipa a adunat şase clasări pe podium în clasamentul open, clasamentul E1 (pentru automobile electrice cu o putere sub 250 CP) şi în clasamentul sport.

În clasamentul Open, Horia Platona (47,91) a fost devansat cu 27 de sutimi de secundă de Andrei Balotă (47,64), care a pilotat un Tesla Model 3 Performance. Pe locul al treilea a venit Constantin Ciobanu, cu 55 de sutimi de secundă în spatele lui Horia, acomodându-se rapid cu maşina în condiţii dificile, cu aderenţă redusă. Irina, la numai 11 ani şi la prima ei competiţie, a avut o performanţă foarte solidă, îmbunătăţindu-şi timpul constant, de la 1:11,37 la 58,58.

Clasamentul sport a oferit același istoric, cu Andrei Balotă devansându-l pe Horia Platona într-o luptă cu zecimile de secundă, Constantin Ciobanu încheind pe poziţia a treia. În clasamentul modelelor sub 250 CP, beneficiind de optimizările sportive, Horia şi Constantin au ocupat cu uşurinţă primele două poziţii ale clasamentului.

28 august, Trofeul Gutâi
Traseul de 5,6 km de la Baia Mare este cel mai lung din campionat, o mare provocare pentru piloţii care trebuie să se acomodeze cu un traseu foarte complex.

Andrei Barbu a avut un ritm mult mai bun faţă de anul precedent încă de la prima urcare în recunoaşteri. Provocările legate de încărcare, fără surse de curent de mare putere în zona izolată a parcului de service, au făcut ca echipa să aleagă să limiteze numărul de urcări din recunoaşteri şi antrenamente, ceea ce a făcut mai dificilă acomodarea cu cel mai complex traseu din sezon. Cu toate acestea Andrei a reuşit o performanţă solidă în Trofeul Gutâi, îmbunătăţind încă o dată semnificativ performanţa de anul trecut pe acelaşi traseu – de această dată cu 22 secunde.

4 septembrie, prezentare Racing MIMI în Polonia
La finalul săptămânii trecute, echipa Racing MIMI a mai realizat o premieră importantă – prezenţa modelului la un eveniment al mărcii în afara României. MIMI EVO a fost vedeta evenimentului MINI John Cooper Works dedicat clienţilor şi reprezentaţilor media, organizat pe circuitul Tor Modlin, pe 4 septembrie.

Racing MIMI a putut fi testat pentru prima dată de presa din afara României, într-o prezentare alături de cele mai sportive modele de serie ale mărcii – gama John Cooper Works.

17 septembrie. TEDx Băneasa
Povestea Racing MIMI merge mai departe de circuite şi competiţiile sportive. În acest an, MIMI a dus mai departe povestea celei mai rapide galerii de artă alături de Galeria Galateca şi se pregăteşte să primească o nouă operă de artă în septembrie. În cadrul Brand Minds, MIMI a avut o prezenţă spectaculoasă în cadrul celei mai complexe instalaţii de lasere indoor din România.

Proiectul merge mai departe cu o nouă abordare inedită. Ca partener al conferinţei TEDx Băneasa, MIMI afişează logoul evenimentului pe caroserie la toate evenimentele din luna august şi septembrie. Mai mult, în cadrul evenimentului de pe 17 septembrie, Alex Şeremet va susţine o prezentare specială cu Racing MIMI în aventura de motorsport în prim-plan.

THE EXTRA MILE, tema pentru a doua ediție a TEDxBăneasa, a venit ca o continuare firească a mesajului de adaptare și flexibilitate transmis anul trecut prin tematica Improvise. Adapt. Overcome. Ușor, ușor am început să călătorim, să ne reîntoarcem la birou, să reînvățăm să stăm în mulțime și să fim din nou atenți la cei din jur, neavând posibilitatea unui buton de mute sau switch off camera.

Este momentul să ne autodepășim și un prim pas poate fi să ne căutăm inspirația la oamenii de lângă noi. Am pornit la drum, încă de la prima ediția, cu ideea de a oferi participanţilor momente de “aha” şi scopul nostru nu s-a schimbat. Pentru această ediție avem speakeri din gastronomie, literatură, IT, psihologie și din multe alte domenii, fiecare pregătit cu o poveste, un instrument, o prezentare care să vă țină în priză și să vă dea un imbold sau o confirmare.

Calendarul Racing MIMI în luna septembrie

9-10 septembrie. Super Rally. Craiova
17-18 septembrie. Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Câmpulung Muscel

17 septembrie. TEDx Băneasa
24-25 septembrie. Campionatul Naţional de Vehicule Electrice. Iaşi
30 septembrie – 1 octombrie. Super Rally. Bucureşti

Partenerii care susţin MIMI EVO

Ca în orice proiect sportiv, partenerii sunt un element esenţial în susţinerea poveştii MIMI. MIMI EVO marchează o nouă etapă a parteneriatului tradiţional dintre BMW Group România (BMW Financial Services şi MINI Financial Services) şi UniCredit Leasing, în calitate de finanţator de top pe piaţa din România, o colaborare care se aliniază obiectivelor comune privind sustenabilitatea şi implicarea în promovarea motorsportului. Recent, UniCredit Leasing a lansat pe piaţa locală GoGreen, o nouă alternativă de finanţare care are ca scop, prin structură şi preţ, încurajarea achiziţiei de autovehicule cu impact redus asupra mediului, susţinând astfel şi creşterea segmentului maşinilor eco în parcul auto naţional. De asemenea, anul acesta compania sărbătoreşte al şaselea an de existenţă a echipei UniCredit Leasing Motorsport, un parteneriat prin care compania îşi reafirmă susţinerea unor valori împărtăşite precum performanţa, curajul şi determinarea de a fi cei mai buni.

Mai departe, Renovatio e-charge, cea mai mare reţea de staţii de încărcare din România, va asigura energia MIMI la competiţii, în timp ce Michelin „va încălţa” maşina cu o gamă variată de pneuri – de la soluţii sport de stradă până la gama Michelin Motorsport.

Engage Engineering, un atelier care pregăteşte automobile de curse deosebit de competitive în România, şi-a asumat pregătirea MIMI. Echipa vine cu o experienţă deosebit de bogată, formată în echipa BlueStreamline de Formula Student a Universităţii Transilvania Braşov şi apoi prin pregătirea unor automobile de competiţie excepţionale, cum ar fi maşina campioană în Campionatul de Coastă 2020 sau campioana Romanian Endurance Series 2021.

Credit foto: Dominik Kalamus;

Sursa si imagine: comunicat remis autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri