spot_img

Sezonul cinci din populara competitie dedicata amatorilor depaseste granitele Brasovului

După ce în sezonul patru, populara competiție dedicată exclusiv amatorilor, a părăsit orașul în care a fost organizat pentru prima oară, sezonul al cincilea marchează extinderea conceptului Promo Rally către un alt oraș al Județului Brașov, respectiv Râșnov, dar și către alt Județ, Harghita (Odorheiu Secuiesc).

,,Suntem extrem de bucuroși că am reușit să ieșim din Brașov cu această populară competiție sportivă pentru amatori și în sezonul cinci. Orașul Râșnov, unde Auto Blic își desfășoară de zeci de ani tradiționalele curse de viteză în coastă, ne-a primit cu brațele deschise pentru etapa de start a sezonului, într-o locație specifică mai mult pentru sporturi de iarnă, dar foarte generoasă și pentru sportul auto pentru amatori. Suntem optimiști că numeroșii iubitori de automobilism din Județul Harghita vor participa în număr cât mai mare la etapa a doua pe care o vom organiza în Odorheiu Secuiesc și nu numai.

Vom reveni cu multă bucurie pe traseul din jurul Bisericii Evanghelice Fortificate din Hărman, dar și pe tradiționalul traseu al competiției, numind locația fostului Stadion Municipal din Brașov. Pentru etapa finală am ales în al cincilea sezon o locație care nu mai are nevoie de prezentare, complexul turistic Cheile Grădiștei, o locație care în 2019 a debutat cu mare succes în Campionatul Național de Viteză în Coastă,“ a declarat Cristian ANDREI, managerul Promo Rally TOTAL powered by SDS, citat de autostiri.ro, care a adăugat în încheiere “rămânem deschiși și pentru sezonul cinci, dar mai ales pentru sezonul șase pentru noi provocări și pentru noi invitații pentru a extinde acest proiect în locații din țară. Caravana Promo Rally TOTAL powered by SDS este pregătită și așteptăm locații pentru destinație.“

Continuitate și extindere sunt și dezideratele companiei TOTAL România, partenerul oficial al proiectului de mai bine de cinci ani.

,,Consecventă ideii de continuitate, compania TOTAL România va fi și în sezonul 2019 – 2020 susținător principal al sportului din România, alături de partenerul tradițional, clubul Auto Blic din Brașov și implicit de Federația Română de Automobilism Sportiv. Startul susținerii noastre îl vom da, ca de fiecare dată din ultimii 5 ani, prin lansarea și pentru sezonul 2019 – 2020 al proiectului Promo Rally TOTAL. Salutăm inițiativa organizatorilor, prin proiectul Promo Rally, de a părăsi granițele orașului și al Județului Brașov în sezonul 2019 – 2020.

Ne bucurăm să putem contribui la lărgirea ariei de funcționare a competiției și suntem convinși că odată cu trecerea timpului, această arie va deveni națională în adevăratul sens al cuvântului. Urăm succes participanților care vor evolua în această competiție și îi așteptăm ca și participanți consacrați la competițiile profesioniste pe care le vom susține în 2020.“ a declarat Denis STOICESCU, director regional de vânzări TOTAL România.

Calendar Promo Rally TOTAL powered by SDS:

  • Etapa I – Râșnov (Baza Olimpică pentru Sporturi de Iarnă) – 17.11.2019
  • Etapa a II-a – Odorheiu Secuiesc (Parcul Central – Circuit Stradal) – 15.12.2019
  • Etapa a III-a – Brașov (Bartolomeu – Circuit Stradal) – 19.01.2020
  • Etapa a IV-a – Hărman (Centru – Circuit Stradal)– 16.02.2020
  • Etapa a V-a – Râșnov (Baza Olimpică pentru Sporturi de Iarnă) – 15.03.2020
  • Etapa a VI-a – Cheile Grădiștei (Baza Sportivă) – 12.04.2020

 Promo Rally TOTAL powered by SDS  este susținut de:

TOTAL România – partener oficial. ProX, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport – parteneri principali. TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli – parteneri. Promo Rally TOTAL powered by SDS este organizat de ACS Auto Blic în parteneriat cu SDS – Safe | driving school sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Un eveniment organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Râșnov. Parteneri media: Rock FM, NewsBV.ro, Zile și Nopți, autorally.ro.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri