A cincea etapă de raliuri din sezonul 2019 s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute pe probele speciale de asfalt din județul Sibiu, acolo unde traseul de concurs complex a reprezentat o provocare pentru peste 60 de echipaje înscrise în trei campionate. Raliul Sibiului a fost parte din Campionatul Național de Raliuri ”Dunlop”, Campionatul Național Rally2 ”Dunlop” și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice ”Dunlop” și s-a desfășurat pe 15 probe speciale în zona Păltiniș, Poiana Sibiului și a localităților Boz – Presaca.
Cu un start festiv programat joi în Piața Mică din Sibiu, unde fanii au venit în număr mare pentru a face cunoștință cu echipajele, Raliul Sibiului a avut parte de o luptă strânsă pe probele speciale, cu surprize, abandonuri, schimbări de clasament, cu speciale anulate, dar și cu o superspecială spectaculoasă în centrul orașului, în zona Sălii Transilvania. Traseul de concurs pregătit de organizatori a fost unul divers și cu provocări, cu zone rapide sau tehnice, dar și cu mulți fani pe margine, care au urmărit cu sufletul la gură lupta din cele trei campionate.
Cu Simone Tempestini, liderul clasamentului în Campionatul Național de Raliuri, nevoit să abandoneze pe chiar prima probă specială a raliului după o ieșire în decor, Sebastian Barbu preia conducerea cursei vineri, reușind trei victorii de probă și un avans de aproape 24 de secunde în fața următorului clasat, Valentin Porcișteanu. Dan Gîrtofan se afla pe locul al treilea, în timp ce câștigătorul din 2018, Bogdan Marișca, era doar al patrulea.
În ziua secundă, Alexandru Pițigoi și al său superb Porsche 911 GT3 ies la rampă, reușind victorii de probă, fiind implicat în lupta pentru podium. Marișca abandonează cu probleme tehnice în prima jumătate a zilei de sâmbătă, în timp ce Barbu își consolidează avansul în fruntea ierarhiei cu multiple victorii de probă specială.
Raliul Sibiului 2019 s-a încheiat, după două zile de concurs dificile și lungi, cu victoria lui Sebastian Barbu, primul sibian care se impune în Raliul Sibiului. Pilotul se află la prima victorie în clasamentul general în sezonul său de debut la bordul unui model R5, o performanță pe care Sebi și copilotul său, Bogdan, nu o vor uita. Locul secund la finalul celor 15 probe speciale este ocupat de Dan Gîrtofan, în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de Valentin Porcișteanu, cel care l-a depășit pe Alexandru Pițigoi pe superspeciala din Sibiu, acolo unde fanii s-au aflat în număr mare pentru a aplauda spectacolul automobilistic.
În clasamentul RC2N, profitând de abandonul tehnic al sibianului Călin Bucur, Andrei Gîrtofan obține a treia victorie a sezonului în cadrul clasei, fiind urmat de Cristian Timisică și Răzvan Trișnevschi pe podium.
În clasamentul mașinilor cu tracțiune față, lupta a fost una foarte strânsă de-a lungul celor 15 probe speciale, cu multe răsturnări de situație și schimbări de podium. Adrian Teslovan se impune cu doar 12 secunde avans în fața lui Csongor Szabo, cei doi piloți fiind învingători și în cadrul claselor RC3, respectiv RC4. Mihnea Mureșan îi urmează pe cei doi pe podiumul 2FWD, în timp ce colegul său de echipă, Norbert Maior, domină clasamentul RC5 și obține a cincea victorie consecutivă a sezonului.
Cupa Suzuki este adjudecată de Dănuț Budai, în timp ce Cristi Șugar este primul în Cupa Dacia, două competiții în care concurenții iau startul cu mașini egale și unde lupta este întotdeauna strânsă. În cadrul clasei 11, Bogdan Năstase, singurul pe lista de înscrieri, obține victoria, în timp ce Alexandru Pițigoi este cel mai rapid în cadrul clasei 12.
Cu patru echipaje la start, doar două mașini din Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice ajung la final: un BMW 1602 pilotat de Lorincz Borbely, urmat de Andrei Agapian pe locul secund, la bordul unui VW Golf. În Rally2, după abandonul tehnic al lui Dan Nicoschi, lider după prima zi de concurs, învingător este Laurențiu Lopăzan, care este urmat pe podium de Samuil Mircea și Alexandru Bogdan, diferențele dintre echipajele de pe podium fiind foarte mici după 9 probe speciale. Singurul la start cu o mașină integrală, Bogdan Moldovan își adjudecă victoria în clasa B.
După un spectacol de drift pe traseul superspecialei, Raliul Sibiului 2019 s-a încheiat cu festivitatea de premiere organizată în fața Sălii Transilvania, acolo unde toate echipajele aflate pe podium au fost premiate iar învingătorii au primit laurii victoriei. De-a lungul celor două zile de concurs, mii de fani s-au aflat pe marginea probelor speciale pentru a-și urmări favoriții, în timp ce peste 110.000 de persoane au urmărit transmisiile live de la startul festiv, de pe probele speciale sau de la superspeciala din Sibiu, cifre care confirmă popularitatea competiției.
Credit foto: RallyArt.ro
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro