spot_img

Prezență numeroasă la Trofeul TOTAL Brașov

Așa cum era de așteptat, Trofeul TOTAL Brașov nu se dezminte nici în 2019 în ceea ce privește numărul mare de concurenți care și-au anunțat prezența la startul evenimentului automobilistic desfășurat în acest weekend. Găzduită de celebrul „drum al Poienii”, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop are pe lista de înscrieri 89 de piloți.

“Încă de când am început negocierile pentru a fi parteneri ai acestui eveniment, o condiție pusă de organizatori a fost să considerăm o colaborare de lungă durată, de tradiție, așa cum sunt toate cursele de pe acest traseu plin de istorie numit drumul de Poiană,” a declarat domnul Marius Amir, Manager Zonal de Vânzări Total România.

“Dacă ne gândim la faptul că sâmbătă vom da startul celui de-al cincilea an al parteneriatului nostru și că media de participare este la un nivel extrem de înalt, peste 90 de piloți în fiecare an, putem afirma cu tărie că dorința partenerului Auto Blic, tradiția, a fost îndeplinită.

Pentru că și celelalte aspecte ale colaborării noastre au crescut de la an la an, suntem pregătiți să intrăm în anul 5 al parteneriatului nostru încrezători că, alături de ceilalți parteneri tradiționali ai Clubului Auto Blic, vom putea oferi concurenților și spectatorilor un eveniment automobilistic de înaltă calitate, atât în 2019 cât și în anii următorii. Le dorim mult succes piloților participanți, să câștige cei mai buni!” a adăugat domnul Amir, citat de autostiri.ro.

În concordanță cu estimările organizatorilor, Trofeul TOTAL Brașov beneficiază de o listă lungă de înscrieri, așa cum se cuvine unei etape legendare ce își are startul chiar în centrul orașului istoric.

În fața spectatorilor veniți din toată țara, vor evolua campionii Lucien Hora, Paul Andronic și Bogdan Cuzma, alături de Lucian Răduț, Costi Stratnic, Mihai Leu, Alexandru Mitroi, Șerban Andrei, Paul Țurcanu și Robert Barabaș, dar și de o pleiadă de tineri piloți debutanți (15). Nu vor lipsi nici frumoasele mașini din categoria istoricelor (8) sau prototipul pilotat de Emil Nestor, câștigătorul-surpriză al etapei precedente de la Cheile Grădiștei.

“Pregătirile pentru start sunt aproape de final. Mai sunt de pus la punct mici amănunte, printre care programul Fan Bus-urilor, despre care vom publica amănunte imediat ce vor fi stabilite,” a declarat Cristian Andrei, Managerul Trofeului TOTAL Brașov, citat de autostiri.ro.

“La sărbătorirea celui de-al cincelea an de parteneriat cu Total România, sunt bucuros să afirm că succesele Auto Blic în ceea ce privește organizarea sunt datorate faptului că suntem înconjurați și susținuți, de peste 20 de ani, de parteri de tradiție, începând cu Primăria Brașov, și continuând cu Cyclon Motosport, Omniasig, ProX, Konvekta, Comprest, Silnef Security, Zizin sau Turbocar. Faptul că sezonul 2019 marchează cinci ani de parteneriat cu Total România, mă îndreptățește să afirm că nu am ales calea greșită spre performanță,”  a declarat domnul Bela Stoica, Președintele clubului organizator Auto Blic, citat de autostiri.ro.

Programul Trofeului TOTAL Brașov:

Sâmbătă, 8 Iunie 2019

Începând cu 09:00 – Recunoașteri

Începând cu 16:00 – Calificări

Duminică, 9 Iunie 2019

Începând cu 09:00 – Recunoașteri

Începând cu 14:30 – Concurs

Circulația rutieră va fi restricționată pe sectorul DN1E-Calea Poienii (șirul Livezii) cuprins între Biblioteca Județeană Brașov și Hotel Drachenhaus Poiana Brașov, după cum urmează:

Sâmbătă, 8 Iunie 2019, în intervalul orar 08:30 – 14:30 și 15:30 – 20:30

Duminică, 9 Iunie 2019, în intervalul orar 08:30 – 13:00 și 14:00 – 20:00.

Trofeul TOTAL – Brașov este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de TOTAL România în calitate de partener principal.

PRO-X, Konvekta, Cyclon Motorsport, Comprest, Omniasig în calitate de parteneri oficiali.

Parteneri: TESS Brașov – Dealer VW,  Zizin – Ape Minerale, Hotel Aro Palace, Silnef Security, Apel One Med, Crama Girboiu, Turbocar Serv, Infinity Trophy.

Trofeul TOTAL Brașov este susținut de Primăria și Consiliul Local Brașov și este sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți Brașov, News BV, autorally.ro.

Credit foto: Attila Balazs (RallyPhoto Hunters).

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri