spot_img

Premieră mondială la Paris: Opel ADAM cucereşte capitala modei

ADAM şi numeroasele sale posibilităţi unice de personalizare, la Salonul Auto de la Paris 2012

Rüsselsheim. Opel a ales capitala modei, Paris, pentru lansarea internaţională a noului model ADAM. În cadrul „Mondial de l’Automobile” (29 septembrie – 14 octombrie 2012), potenţialul nelimitat de personalizare al modernului ADAM va fi prezentat pentru prima dată în direct, în faţa publicului.

Vizitatorii standului Opel situat în Pavilionul 5.2 (standul nr. 501) vor putea admira o colecţie vastă de modele ADAM, ce reprezintă doar câteva dintre numeroasele combinaţii de dotări, elemente de decor, jante şi combinaţii personalizare unice.La „Mondial de l’Automobile”, cel mai popular salon auto din lume, sunt aşteptaţi peste 1,5 milioane de vizitatori. Practic fiecare îşi va putea crea propriul autovehicul ADAM unic, personalizându-l pe baza numeroaselor combinaţii posibile.

Iar cei care nu pot ajunge la Paris, vor avea şansa de a-şi personaliza noul Opel ADAM chiar de la ei de acasă, cu ajutorul noului configurator online, ce va fi lansat la data premierei mondiale, pe pagina de internet www.opel.com şi tot atunci vor fi anunţate şi preţurile.

În diferite puncte ale standului Opel cu o suprafaţă de 2.014 m2 vor fi montate mai multe ecrane interactive, care le vor permite vizitatorilor să exploreze toate posibilităţile de personalizare, inclusiv noul sistem infotainment „My Media” aflat la bordul noului ADAM.

Cu ajutorul sistemului „My Media”, smartphone-ul proprietarului este integrat în autovehicul şi, astfel, aplicaţiile online pot fi accesate din habitaclu. ADAM este singurul autovehicul din segmentul său echipat cu un sistem ce permite conectarea atât a smartphone-urilor cu sistem de operare Apple iOS, cât şi a celor cu Android.

Colecţia extinsă ADAM prezentată reprezintă posibilităţi de personalizare practic nelimitate

Având o lungime de aproape 3,70 m, noul autoturism şic şi agil de la Opel este perfect pentru traficul urban. Spre deosebire de alte modele concurente, Opel ADAM iese în evidenţă printr-un aspect modern şi îndrăzneţ, având la bază designul retro.

Acoperişul „plutitor” uimitor şi unic, este deconectat de caroserie, permitând o combinaţie unică de două nuanţe.În interior, modelul Opel ADAM poate transporta până la patru persoane, care se vor bucura de o atmosferă specifică autovehiculelor din clasa premium şi de un spaţiu generos, neobişnuit pentru un autovehicul de dimensiuni mici.

Vizitatorii „Mondial de l’Automobile” vor putea descoperi inovaţiile modelului ADAM, ce introduce o abordare completă nouă în materie de niveluri de echipare. În loc să aleagă între nivelurile de echipare deja cunoscute, modelul Opel ADAM le oferă clienţilor posibilitatea de a alege între cele trei stări de spirit sau lumi extrem de individualizate: JAM este neconvenţional, la modă şi plin de culoare, GLAM oferă o configuraţie elegantă, rafinată şi sofisticată, iar SLAM îi atrage pe cei cu o atitudine energică şi sportivă.

Modelul Opel ADAM va fi disponibil pentru început cu trei motoare pe benzină eficiente (1,2 litri şi 51 kW/70 cp, 1,4 litri şi 64 kW/87 cp şi 1,4 litri şi 74/100 cp). Toate sistemele de propulsie sunt disponibile cu pachetul tehnologic ecoFLEX, inclusiv sistemul Start/Stop, ce permite reducerea consumului de carburant.

Sursa si imaginea: Opel Romania

Un material publicat pe www.autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri