Săptămâna trecută s-a încheiat cu o premieră mondială în domeniul motorsportului. Titi Aur, multiplul campion naţional de raliuri, pilotul Tomi Drăgan, copilul minune al karting-ului românesc, alături de reprezentanții Clubului de Karting București și de Gatorade, ca partener tehnic, au lansat sâmbătă, 29 octombrie, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Academia Titi Aur, primele karturi electrice de competiție dedicate copiilor.
În contextul în care protejarea mediului a devenit, în ultimii ani, una dintre preocupările principale ale companiilor, dar și a specialiștilor din toate domeniile, era momentul ca și automobilismul de top din România să facă pasul spre un viitor mai prietenos cu mediul.
Gatorade susține această inițiativă, devenind astfel partener tehnic al CKB – Clubului de Karting București și Radiokart pentru lansarea primei competiții complet electrice din lume adresată copiilor. În 2017 va avea loc eKart’nG, un campionat inovator de karturi electrice care se dezvoltă în jurul a trei valori fundamentale: energie, mediu, divertisment. Campionatul a fost gândit pentru a veni în întâmpinarea unei noi generaţii de fani ai motorsportului – New Electric Kart Kids.
Foto: Titi Aur, Tomi Dragan, Robert Dragan, Claudia Crisan; Pilot karturi categoria 8-12 ani
Înscrierile pentru competiție vor începe din 15 noiembrie 2016, campionatul desfășurându-se în mai multe etape: sesiunile de calificări, 6 competiții locale, 3 etape regionale și o finală națională care va avea loc la București sau Brașov. La competiție pot participa copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, care au participat la Programul de Selecții Naționale pentru copii la karting electric sau care au făcut cursuri de inițiere în eKarting la unul din cluburile sau societățile partenere.
„Inovația, angajamentul de a dezvolta un viitor durabil și susținerea activităților sportive reprezintă obiectivele principale cu care Gatorade se identifică. Aceleași principii le-am găsit și la partenerul nostru din acest proiect, CKB, temerar în karting, primul care va aduce energia verde în acest sport. Gatorade susține sportul ca o activitate care impune disciplină, curaj și perseverență, iar educaţia ecologică şi grija faţă de mediu trebuie să înceapă încă de la o vârstă fragedă”, declară Claudia Crișan, Brand Manager NCB, reprezentant Gatorade, citata de autostiri.ro.
„Trebuie să facem pasul psihologic și să admitem că viitorul este cu siguranță electric. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că vom conduce mașini electrice nu în viitorul apropiat, ci chiar în prezent”, susține Titi Aur, multiplul campion naţional de raliuri, citat de autostiri.ro.
„2017 va fi primul an electric din kartingul românesc. Am crezut în acest proiect încă de acum doi ani, de când Robert Drăgan a creat primul kart electric ready to race destinat copiilor. Cred că trebuie să ne obișnuim cu ideea că vom conduce mașini electrice, cu atât mai mult copiii, care probabil vor conduce mașini pe carburant doar ca divertisment”, a declarat Tomi Drăgan, copilul minune al karting-ului românesc.
Foto: Demonstratie lansare primele karturi electrice de competitie pentru copii
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro