spot_img

Organizatorii din ERC premiati la Paris

Seara castigatorilor din Campionatul European de Raliuri. Organizatorii Raliului Sibiului au fost prezenti la gala ERC de la Paris

Organizatorii Raliului Sibiului si ai celorlalte 11 etape incluse in Campionatul European de Raliuri au primit un premiu special din partea Eurosport Events la gala ERC de la Paris. Raliul Sibiului face parte si in 2014 din calendarul ERC.

Marti seara, la Automobil Clubul Francez din Paris, a avut loc gala premiilor din Campionatul European de Raliuri, organizata de Eurosport Events, promotorul campionatului. La ceremonie a participat, alaturi de alti 250 de invitati, si Jean Todt, presedintele FIA.

In afara premiilor acordate castigatorilor din sezonul 2013, Eurosport Events i-a premiat si pe cei 12 organizatori ai etapelor din sezonul 2013, urmand ca din sezonul viitor sa se acorde si „Premiul pentru cea mai buna etapa” din campionat. „A fost o onoare pentru noi sa fim alaturi de ceilalti 11 organizatori la Paris pentru a primi acest premiu. In 2014, Raliul Sibiului se afla in fata celei mai mari provocari din istorie si vom face tot posibilul ca etapa de anul viitor sa candideze la premiul pentru cel mai bine organizat raliu”, a spus Sorin Itu, organizatorul etapei de la Sibiu.

ERC, incepand cu anul 2014 se vor acorda si trei titluri speciale pentru cei mai buni piloti pe zapada, asfalt si macadam

Una din noutatile anuntate cu ocazia galei de la Paris a fost si faptul ca incepand cu anul 2014 se vor acorda si trei titluri speciale pentru cei mai buni piloti pe zapada, asfalt si macadam. Raliul Sibiului, programat pentru prima oara in istorie in perioada de iarna (27 februarie – 1 martie 2014), va decide cel mai probabil titlul de campion pe zapada si gheata.

„Este o idee noua care ii va ambitiona si mai mult pe piloti, mai ales ca participantii vor beneficia de o mediatizare si mai mare pe platforma Eurosport la nivel pan european, iar acest lucru inseamna o prezenta mai mare de echipaje pe lista de start a fiecarei etape”, a mai adaugat Sorin Itu, cita de Autostiri.ro. Titlul de campion pe zapada si gheata se va acorda dupa primele trei etape ale sezonului: Jaennerallye Austria, Rally Liepaja Letonia si Sibiu Rally Romania.

Raliul Sibiului confirmat oficial printre cele mai bune etape din Europa in calendarul din 2014

Raliul Sibiului a fost inclus pentru a doua oara consecutiv in Campionatul European de Raliuri si se va desfasura in perioada 27 februarie – 1 martie 2014, fiind pentru prima oara in istorie cand aceasta etapa este programata in perioada de iarna.

Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri