spot_img

Opel Vivaro-e HYDROGEN primește Premiul clubului auto KS pentru energie și mediu 2022

  • Clubul auto recunoaște vehiculul cu sistemul de propulsie pe hidrogen pentru conceptul său inteligent
  • Alimentarea cu hidrogen are loc în doar trei minute, pentru o autonomie de 400 km

Modelul Opel Vivaro-e HYDROGEN cu celule de combustibil nu face niciun compromis în ceea ce privește volumul de încărcare, poate fi alimentat rapid și oferă o autonomie de până la 400 kilometri (WLTP[1]) fără emisii. Acest concept inteligent, eco-responsabil și practic a primit premiul „KS Energie und Umweltpreis” acordat de „Automobilclub Kraftfahrer-Schutz e. V.” La ceremonia de decernare a premiilor de astăzi, care a avut loc la München, Germania, Prof. Dr.-Ing. Dieter Anselm, purtătorul de cuvânt al juriului format din experții clubului auto KS a declarat: „Suntem convinși că vehiculele cu motor electric și celule de combustibil, precum și vehiculele cu motor electric și baterie litiu-ion au un viitor minunat. Ne face o deosebită plăcere să premiem marca Opel, ca reprezentant al acestui concept inovator de propulsie, care este deja în uz.”  Patronul acestui premiu este  Ministerul Federal pentru Afaceri Economice și Combaterea Efectelor Climatice.

„Vehiculele cu pile de combustie cu hidrogen oferă o funcționare eco-responsabilă, fără compromisuri. Suntem foarte mândri să primim Premiul KS Energy and Environment pentru Opel Vivaro-e HYDROGEN. La Rüsselsheim, avem o experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea de vehicule cu celule de combustibil. Intenționăm să ne extindem poziția de lider, inclusiv să extindem această tehnologie la vehiculele de transport de mari dimensiuni, începând cu 2024,” a declarat Uwe Hochgeschurtz, Chief Operating Officer pentru piața extinsă europeană, din cadrul Stellantis, responsabil și cu pilotarea comercializării vehiculelor cu celule de combustibil cu hidrogen ale mărcii. Premiul a fost primit de Peter Kuhn, Product Manager Vehicule Comerciale Ușoare în cadrul mărcii Opel. La ceremonia de decernare a premiilor au participat 100 de invitați din domeniile politic și mass-media, precum și din rândul autorităților locale.

Un concept inteligent: Autonomie mare de rulare, fără emisii, realimentare rapidă

Opel Vivaro-e HYDROGEN este ideal pentru clienții flotelor, care doresc să parcurgă distanțe lungi sau care trebuie să alimenteze în câteva minute. Vehiculul comercial ușor bazat pe versiunea electrică Vivaro-e „Van-ul internațional al Anului 2021” este un van cu pile de combustie cu hidrogen alimentat de la o baterie plug-in.

Datorită construcției inteligente, Vivaro-e HYDROGEN nu face compromisuri în ceea ce privește spațiul interior comparat cu versiunile cu motoare termice. Întregul sistem de celule de combustibil aflat sub motorul de tracțiune a fost integrat sub capotă. Bateria modelului Vivaro-e a fost înlocuită de 3 rezervoare de hidrogen de 700 bar cu o capacitate de 4.4 kg.

Celula de combustibil de 45 kW este capabilă să genereze suficientă putere pentru drumuri lungi pe autostrada. Bateria litiu-ion de 10,5 kWh amplasată sub scaunele față oferă o putere dinamică de vârf atunci când este necesar, de exemplu, la pornire și la accelerare. Autonomia este de până la 400 de kilometri (WLTP1) și este nevoie de doar trei minute pentru a alimenta cu hidrogen. Vehiculul oferă un volum de încărcare de până la 6.1 metri cubi și o sarcină utilă de 1.000 kilograme, precum și o capacitate de remorcare de 1.000 kg. Vivaro-e HYDROGEN este disponibil în două variante de lungime M și L (4.85 și 5.30 metri) și s-a alăturat deja flotei producătorului german de electrocasnice premium, Miele.

Anul acesta este a 40-a oară când clubul auto KS acordă premiul pentru energie și mediu. Fondat în 1981, premiul recunoaște tehnologiile, conceptele și inovațiile din industria auto, precum și ramura mobilității care protejează mediul.

[1] Autonomie determinată în conformitate cu metodologia procedurii de testare WLTP (Regulamentul (CE) nr. 715/2007, Regulamentul (UE) nr. 2017/1151). Utilizarea de zi cu zi poate fi diferită și depinde de diverși factori, în particular: stilul personal de conducere, caracteristicile drumului, temperatura exterioară, încălzirea/aerul condiționat, precondiționarea.

Sursa si imagini: comunicat transmis autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri