spot_img

Octavian Ciovică a învins pentru a treia oară la Trofeul Valea Uzului

La cea de-a treia prezență pe traseul de la Dărmănești, brașoveanul Ciovică – campionul național al categoriei II din sezonul precedent – a bifat al treilea succes din tot atâtea participări, stabilind și un nou record pe cei 2920m.

Prima zi a competiției a debutat cu 3 manșe de recunoaștere, unde de fiecare dată întâietatea i-a aparținut lui Emil Ghinea – câștigătorul primei ediții a Trofeului Valea Uzului. La volanul modelului Norma M20-F, mangaliotul a stabilit timpii de referință manșă după manșă – câștigând inclusiv prima urcare de antrenament cronometrat, apropiindu-se inclusiv de recordul stabilit la ediția precedentă de Jerome France – absent de la start în acest an. Balanța cronometrului avea să se răstoarne însă în favoarea lui Octavian Ciovică, care la ultima urcare a zilei a găsit resursele necesare pentru a-și detrona adversarul, stabilind nu numai timpul de referință al zilei, ci și un nou record pe cei aproape trei kilometri ai traseului – 01:26,588. Ghinea avea să încheie la doar 6 zecimi de brașovean, în timp ce traseul mai mult tehnic avea să-l avantajeze pe Dominic Marcu, pilotul din Sinaia încheind ziua pe trei la OPEN respectiv pe prima poziție la categoria automobilelor cu caroserie închisă.

Ziua de duminică și implicit a doua de concurs avea să fie exclusiv despre Octavian Ciovică, pilotul de sub Tâmpa reușind să-și adjudece – rând pe rând – toate cele 4 urcări, inclusiv pe cele două decisive din concurs, adjudecându-și astfel a treia victorie la a treia participare pe traseul de la Trofeul Valea Uzului. Deși n-a mai reușit să-și doboare propriul record din ziua anterioară, brașoveanul i-a ținut piept cu brio rivalului său de la țărmul Mării Negre, astfel Emil Ghinea a fost nevoit să se mulțumească cu a doua poziție la finalul etapei. Acest lucru înseamnă că raportul din ierarhia Categoriei II revine în echilibru perfect. Asemenea lui Ciovică, și Dominic Marcu și-a ținut adversarii la distanță suficientă pentru a urca în premieră pe podiumul absolut al unei etape de viteză în coastă, precum și pentru a-și trece în cont prima victorie la Categoria I.

Și în timp ce harghiteanul Botond Szabó a completat podiumul categoriei II, unde primele două locuri au fost identice cu cele din clasamentul OPEN, de cealaltă parte, D. Marcu a fost urmat pe podiumul categoriei dedicată turismelor de reșițeanul Claudiu Ciucă și brașoveanul Florin Durche – în această ordine.

Același Dominic Marcu s-a impus la Electrice, în timp ce Claudiu Ciucă și-a adjudecat – din nou – supremația Grupei 3. Ovidiu Ponea a obținut victoria Grupei 4 după ce l-a surclasat cu succes pe Florin Roșca, iar localnicul Sebastian Scîrlet și-a trecut în cont prima poziție a Grupei 5. Sibianul Alexandru Cazacu a învins cu succes atât în ierarhia Juniorilor cât și în cea a Grupei 6, în timp ce la Debutanți întâietatea i-a revenit lui Daniel Arcan. Una dintre cele mai intense bătălii s-a dat în cadrul Grupei 7, unde dintre Alexandru Krepelka, Adrian Coteanu și Sorin Huțanu – prima poziție i-a revenit celui dintâi amintit. Pentru prima oară, Trofeul „Blană, Frate!” a fost oferit de Team Adi Răspopa și la o etapă de viteză în coastă, Antonia Ioana Tănasie obținând această distincție la finalul etapei de pe Valea Uzului.

Albaiulianul Eduard Tontsch s-a impus cu succes în clasamentul OPEN dedicat automobilelor istorice, fiind urmat de Mihai Alexandrescu și Robert Adam – în această ordine.

Trofeul Valea Uzului 2023 este un eveniment organizat de Team Adi Răspopa care s-a desfășurat în zilele de 29 și 30 iulie, fiind a patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. 

Acțiune cofinanțată de Primăria Orașului Dărmănești. Partener de mobilitate: Daren Automobile. Partener: Panimon. Partener media: Prima Sport. Eveniment organizat sub egida FRAS.

Credi foto: Balázs Attila • RallyPhoto Hunters

Sursa: comunicat remisn Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri