spot_img

NRA în variantă „redusă” la Bacău!

Napoca Rally Academy a anunţat încă de la startul sezonului că, din raţiuni logistice, atât Simone Tempestini, cât şi Bogdan Marişca nu vor avea un program complet în Campionatul Naţional de Raliuri. După consultarea documentelor şi ţinând cont de numărul mai mic de puncte puse în joc, NRA a decis ca cei doi piloţi să nu ia startul la Raliul Moldovei. Din păcate, nici maşina lui Florin Tincescu nu a putut fi reparată la timp după accidentul de la Raliul Argeşului. Astfel, echipa clujeană va fi reprezentată la Bacău de trei echipaje, Mihnea Mureşan / Marc Banca (Peugeot 208 R2), Norbert Maior / Francesca Maior (Peugeot 106) şi Andrei Mitre / Robert Maior (Dacia Sandero).

„Nu ne face plăcere să nu fim prezenţi la Bacău în formulă completă, din respect pentru fani şi pentru organizatorii raliului, însă încă de la început am spus că nu agreăm varianta de campionat cu 8 etape din care se scad la final cele mai slabe două rezultate. Din acest motiv, dar şi din raţiuni de buget am decis ca Simone şi Bogdan să nu ia startul la acest raliu. Sunt sigur că, la fel ca până acum, juniorii se vor bate pentru primul loc la clasele lor şi asta ne va permite să nu pierdem prea multe puncte faţă de adversarii noştri”, a subliniat Marco Tempestini, team-managerul NRA, citat de autostiri.ro.

Câştigător detaşat în primele două etape ale sezonului, la Piteşti şi la Arad, Simone Tempestini îşi va încuraja coechipierii de la faţa locului la Raliul Moldovei. „A fost o lună şi jumătate foarte încărcată pentru mine şi Sergiu. Vorbim de Raliul Aradului, apoi imediat am plecat în Portugalia, a urmat o săptămână de pauză şi a venit etapa a treia din WRC 2, cea din Sardinia. Ne-a fost aproape imposibil să fim prezenţi la start la Bacău din motive logistice. Voi fi însă acolo să-i susţin pe coechipierii mei şi chiar am încredere că vor avea un parcurs bun”, a spus Simone Tempestini, liderul la zi în clasamentul naţional, citat de autostiri.ro.

„Aşa cum am anunţat la începutul sezonului, vom participa la şase etape anul acesta. Am decis să nu fim prezenţi la Bacău şi din cauza numărului de puncte care se acordă la acest raliu. Le ţin pumnii mai tinerilor mei coechipieri, sper să aibă un raliu reuşit”, a declarat şi Bogdan Marişca, citat de autostiri.ro, cel care va reprezenta Napoca Rally Academy la un eveniment organizat la final săptămânii în parteneriat cu Ford România.

Raliul Moldovei Bacău 2019, programat vineri şi sâmbătă, este alcătuit din 13 probe cu un total de 392,57 de km.

Partenerii Napoca Rally Academy sunt Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, De Longhi, Leaseplan, P1, Visit Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Europa FM.

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat transmis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri