Versatil şi robust, nici o misiunea nu-i prea dificilă
Într-o zi, noul BMW X5 este testat la Cercul Polar, iar ziua următoare parcurge tururi la Nürburgring: testele cu succesorul actualului BMW X5 verifică atât anduranţa automobilului, cât şi versatilitatea acestuia. Noul Sports Activity Vehicle (SAV) este supus unui program de teste deopotrivă solicitant şi variat ca parte a procesului de dezvoltare de serie. Prototipurile noului BMW X5 a trebuit să treacă nu numai prin teste în toate zonele climatice ale lumii, ci şi să se descurce pe orice fel de teren. Aici, tehnologia de suspensie complet nouă a trebuit să-şi arate calităţile.
Ca primul automobil cu tracţiune integrală ce încânta conducătorii cu plăcerea condusului specifică mărcii atât pe drumurile naţionale virajate, cât şi pe autostrăzile lungi, prima generaţie BMW X5 a pus bazele pentru categoria Sports Activity Vehicle, complet nouă la acea vreme, în urmă cu aproape două decenii. La generaţia următoare, cea de-a patra a modelului, talentele versatile ale automobilului sunt aduse în prim-plan mai proeminent ca niciodată înainte.
Acest lucru este realizat prin introducerea unor noi sisteme de suspensie şi şasiu, care sunt disponibile în premieră la un model BMW X şi sunt aproape unice în acest mediu competitiv. De exemplu, noul pachet off-road oferă o combinaţie impresionantă între cel mai nivel al confortului călătoriei pe şosea şi posibilitatea schimbării reglajului automobilului prin apăsarea unui buton pentru a se potrivi perfect condiţiilor de condus în afara drumurilor asfaltate. Pe zăpadă, nisip, pietriş sau macadam – noul BMW X5 are reglajul perfect al trenului de rulare şi al suspensiei pentru fiecare suprafaţă.
Prototipurile au dovedit cât de capabil este noul BMW X5 să accelereze, să vireze şi să frâneze la centrul de teste hibernale de la Arjeplog (Suedia), pe drumurile de macadam din Africa de Sud şi în decorul dunelor de deşert din SUA. Ele au fost suspuse la solicitări maxime atât în ger, cât şi în caniculă. Terenul montan extrem de uscat, precum şi umiditatea tropicală şi traseele noroioase au fost trecute cu bine de noul BMW X5.
Şi din moment ce testele de anduranţă au dovedit doar o parte din caracterul inconfundabil al automobilului, seria de teste efectuate în poligonul BMW Group de la Miramas (sudul Franţei), pe circuitul de mare viteză de la Talladega (statul american Alabama) şi pe circuitul de la Nürburgring (Germania) a fost la fel de importantă. Informaţiile şi punctele de vedere acumulate demonstrează modul în care noul BMW X5 îndeplineşte cele mai înalte cerinţe cu privire la agilitate, precizie, control şi confort, în special datorită suspensiei M adaptive Professional şi direcţiei active integral, care sunt oferite tot în premieră.
Video: YouTube
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro