spot_img

Noua ŠKODA KODIAQ RS înregistrează un nou record pe Nürburgring

›   La volanul noii ŠKODA KODIAQ RS, Sabine Schmitz reuşeşte cel mai bun timp de tur de circuit pentru un SUV cu şapte locuri, pe legendara Nordschleife a circuitului Nürburgring

›   Odată cu versiunea sport a SUV-ului de talie mare, ŠKODA îşi continuă tradiţia modelelor sale de înaltă performanţă

›   ŠKODA KODIAQ RS va fi lansată la Salonul Auto Internaţional de la Paris 2018

Emoţie, dinamism şi pasiune pentru automobil: ŠKODA îmbină toate aceste calităţi sub umbrela iniţialelor RS. Încă înainte de lansarea pe piaţă a acestui SUV de înaltă performanţă, producătorul auto ceh dovedeşte că ŠKODA KODIAQ RS face faţă chiar şi celei mai dificile piste de raliu din lume. La volanul noii ŠKODA KODIAQ RS, pilotul Sabine Schmitz reuşeşte cel mai bun timp de tur de circuit pentru un SUV cu şapte locuri pe legendara Nordschleife a circuitului Nürburgring. Astfel, noul model, care extinde gama de modele sportive, ŠKODA RS (Rally Sport), îşi demonstrează în mod impresionant performanţele ridicate.

Fuchsröhre, Schwedenkreuz şi Karussell fanii motorsportului cunosc foarte bine aceste secţiuni ale legendarei piste de curse Nordschleife a circuitului Nürburgring. Niciun alt circuit nu este mai dificil şi nu oferă mai multe provocări pentru piloţi şi autovehicule, precum circuitul de 20,832 km din regiunea Eifel din Germania. ŠKODA KODIAQ RS a făcut faţă cu brio acestor condiţii dificile din ‘Green Hell’ şi, a stabilit un nou record, de 9:29.84 minute pe Nordschleife, la categoria SUV-urilor cu 7 locuri.

Sabine Schmitz a fost cea care s-a aflat la volanul ŠKODA KODIAQ RS în momentul realizării recordului. Schmitz participă în mod regulat la campionatul de anduranţă (VLN), precum şi la cursa de 24 de ore de pe Nürburgring, iar în anul 1996 a devenit prima femeie care a câştigat cursa de 24 de ore, victorie pe care a repetat-o apoi şi în anul următor. Fiind o perioadă lungă „şofer de taxi pe Ring” şi prezentatoare a numeroase show-uri automobilistice, ea este foarte cunoscută publicului larg. Schmitz estimează că până în prezent a parcurs la volan peste 30.000 de tururi pe Nordschleife.

„Mi-a făcut mare plăcere să conduc ŠKODA KODIAQ RS,” a spus Sabine Schmitz, citata de autyostiri.ro. „ŠKODA a utilizat din plin posibilităţile care pot fi oferite de un SUV de talie mare, creând KODIAQ RS. Nu m-ar mira deloc ca la turele mele viitoare de pe Nordschleife să am întâlniri frecvente cu KODIAQ RS,” a mai adăugat Schmitz zâmbind cu subînţeles.

František Drábek, Directorul departamentului Modele Compacte din cadrul ŠKODA AUTO şi totodată responsabilul pentru dezvoltarea modelului KODIAQ RS a fost de asemenea, prezent la acest eveniment de succes. El a arătat că „ŠKODA KODIAQ RS încorporează atât versatilitatea şi spaţiul generos specifice SUV-urilor de familie, cât şi un design emoţional şi mult dinamism.”

Noul motor 2,0 BiTDI generează 176 kW (239 CP). Astfel puterea este ridicată şi răspunsul excelent, chiar şi la turaţii reduse ale motorului. Gazele de evacuare sunt purificate cu ajutorul unui convertor catalitic SCR. În gama de modele KODIAQ, motorul diesel BiTDI de 2,0 litri este rezervat exclusiv modelului RS, iar datorită sistemului Dynamic Sound Boost, puterea motorului cu cuplu ridicat poate fi imediat percepută şi cu ajutorul auzului.

Suspensia cu reglare adaptivă (DCC), inclusiv funcţia de selectare a modului de condus şi direcţia progresivă a echipat optim automobilul cu tracţiune integrală pentru a reuşi noul record pe Nordschleife. Maşina utilizată aici avea încă autocolante de camuflaj, modelul nefiind încă prezentat oficial.

ŠKODA KODIAQ RS va fi lansată în premieră abia în luna octombrie a acestui an. Publicul o va putea vedea prima dată la Salonul Auto de la Paris din 2018.

Video: YouTube

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri