Norbert Maior se pregateste pentru marele sau eveniment de anul acesta, debutul in Campionatul National de Raliuri.
„Dupa o experienta foarte frumosa de 3 ani in Campionatul National de Karting, am decis sa facem pasul cel mare. Anul trecut am debutat la bordul unei Dacia Logan de cupa in Campionatul National de slalom paralel unde m-am imprietenit foarte repede cu masina in cele 2 etape la care am luat startul.
Anul acesta incep cu etapa de rally sprint de langa Sfantu Gheorghe. Acesta va fi un antrenament cat se poate de bun pe macadam pentru mine in economia participarii la Raliul de la Tulcea, etapa ce face parte din trofeul european de raliuri. Mi-am dorit mult sa luam parte la competitia de la Sfantu Gheorghe, in special pentru ca o sa beneficiez in dreapta de sfaturile lui tata dar si pentru a ma acomoda cat mai bine cu masina pe o proba speciala adevarata.
Tatal meu este implicat intr-un proiect de perspectiva cu Sibiu Racing Team asa ca eu la Tulcea, cel putin, il voi avea in dreapta pe experimentatul Adrian Dincu, fostul copilot al tatei. La Tulcea, imi propun castig experienta, sa acumulez cat mai multi kilometri de proba speciala si sa invat sa cresc usor ritmul de la o proba la alta. Suntem nerabdatori sa debutam in formula aceasta, dar pana atunci ne vedem sambata la rally sprint, unde speram sa facem spectacol. Acest proiect de viitor pentru mine exista datorita partenerilor: George Grigorescu, Mach1 Sport Management, Romvitrine, Junkers Design, Swiss Pharm, Ask4it, Sibiu Racing Team, carora doresc sa le multumesc,” a declarat pentru Autostiri.ro tanarul pilot.
Puteti urmarii evolutia tanarului la Trofeul Primaverii – rally sprint Sf. Gheorghe pe data de 02 mai. Competitia se va desfasura pe macadamul dintre localitatile Valea Crisului – Aita Medie.
Multa bafta!
Imagine: arhiva Norbert Maior



