În 2018, Maxime Martin (Belgia) va avea parte de noi provocări în motorsport, iar acestea nu vor mai fi sub culorile BMW Motorsport. În vârstă de 31 de ani, pilotul belgian a concurat prima dată ca pilot oficial BMW în 2013, iar de atunci a impresionat în diferite moduri, în special prin versatilitate. El s-a alăturat piloţilor oficiali BMW Motorsport după ce a trecut prin programul de curse de client, acolo unde a încheiat pe locul al doilea în ediţia 2012 a BMW Sports Trophy.
În 2013, Martin a luat startul ca pilot titular pentru BMW Team RLL în American Le Mans Series (ALMS). Sezonul următor, belgianul şi-a făcut debutul în DTM. Prin aceasta, el i-a călcat pe urmă tatălui său, Jean-Michel, care a pilotat în acest campionat pentru BMW în anii ’80.
În 64 de curse, Maxime Martin a obţinut un total de trei victorii şi zece clasări pe podium. De trei ori a obţinut pole position şi a încheiat sezonul DTM de două ori pe locul al şaptelea (2014, 2015) şi de două ori al optulea (2016, 2017). De asemenea, Martin a obţinut numeroase victorii în competiţii GT cu BMW. Punctul culminant al carierei sale de până acum a fost victoria în cursa lui de casă – cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps (Belgia) – cu BMW M6 GT3.
„În numele BMW Motorsport, aş dori să-i mulţumesc lui Maxime Martin pentru angajamentul său de-a lungul ultimilor cinci ani”, a spus directorul BMW, Jens Marquardt, citat de autostiri.ro. „Maxime a demonstrat că este posibil să progresezi dintr-un program de curse pentru clienţi până la vârful competiţiilor destinate echipelor oficiale, iar acest lucru s-a petrecut alături de noi. Întotdeauna a fost impresionant să vezi cum a reuşit fără mari eforturi să treacă de la maşini DTM la cele GT şi invers. Îi dorim mult succes în cariera lui viitoare.”
Martin a spus: „Fără îndoială, a fost o perioadă minunată alături de la BMW, să fiu pilot oficial BMW timp de cinci ani. Precedenţii doi ani îi petrecusem deja cu Marc VDS Racing Team concurând cu BMW, aşa că pot spune că am fost alături de marcă timp de şapte ani, întâi în curse de client, apoi ca pilot oficial. Ne-am bucurat de succes împreună, cu victorii şi podiumuri în DTM, o victorie în cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps, precum şi locuri secunde în cursa de 24 de ore de la Nürburgring. Aş vrea să le mulţumesc lui Jens Marquardt, Adam Baker şi Rudi Dittrich, care au crezut în mine acum cinci ani şi mi-au oferit şansa de a lucra cu BMW ca pilot oficial. Cred că fără aceasta totul ar fi fost diferit. Dar, uneori, ai nevoie de noi provocări şi schimbări, aşa că am decis să plec pentru o nouă provocare. Aştept cu nerăbdare să văd ce mă aşteaptă, dar a fost o perioadă deosebită cu BMW şi vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi aici.”
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro