spot_img

Motorpark: ultimele 2 etape Romanian Retro Racing se desfășoară în weekend

Etapele 5 și 6 ale Campionatului de Viteză pe Circuit pentru Vehicule Istorice se desfășoară în acest weekend pe circuitul Motorpark de lângă București. Va fi ultima ocazie a anului pentru ca spectatorii să vadă în mișcare automobile similare celor care făceau legea în competițiile de viteză ale anilor ’60 și ’70 – o adevărată bucurie pentru cei pasionați de motorsport și de automobile istorice, deopotrivă.

După doar doi ani de zile, competiția Romanian Retro Racing ajunge la un record de înscrieri pentru cele două clase ale campionatului: 14 autoturisme vor lua startul pe grila de la Viteză pe Circuit, în timp ce alte 53 de autoturisme vor participa la Regularitate pe Circuit. În competiția de Regularitate sunt admise la start toate vehiculele cu atestare istorică Retromobil Club România, iar întrecerea de Viteză va respecta cu strictețe normele de securitate ale Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

Competiția cu cele mai frumoase automobile din România a debutat anul acesta la Motorpark, a ajuns la noul circuit de lângă Târgu Mureș pentru etapele 3 și 4, iar deznodământul se va derula pe circuitul de casă al competiției, lângă Adâncata. La fel ca anul trecut, campionii acestei competiții vor fi premiați la Gala Campionilor FRAS.

Printre automobilele concurente în acest weekend amintim Fiat 850, Triumph Spitfire, Porsche 911, Renault 5 Alpine, Maserati Biturbo, Detomaso Pantera, Alfa Romeo 75, BMW 2002, precum și 13 modele Dacia înscrise la cupa Dacia Revival.

Accesul spectatorilor în incinta circuitului Motorpark România (Adâncata, DN 101B) este gratuit în ambele zile de concurs, începând cu ora 9:00. În paralel pe circuit se vor desfășura ultimul trackday al anului pentru piloți amatori și profesioniști (sâmbătă) și pregătirile pentru ultima etapă Romanian Endurance Series – campionatul autohton de anduranță (duminică).

Clubul organizator al Romanian Retro Racing este Autoblic, iar partenerii evenimentului sunt: Autoitalia, Motul, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

Programul evenimentului

Sâmbătă 26.10.2019

9:00 – 10:00 Inscrieri, verificari tehnice, briefing

10:00 – 10:25 Recunoașteri Regularitate pe Circuit

10:30 – 11:00 Antrenamente Viteză pe Circuit

12:00 – 12:30 Pista închisă / pauză de prânz

12:30 – 12:55 Calificări Regularitate pe Circuit

14:00 – 14:15 Calificări Viteză pe Circuit

14:20 – 14:50 Etapa a V-a Regularitate pe Circuit

16:00 – 16:20 Etapa a V-a Viteză pe Circuit

16:30 – Premiere

Duminică 27.10.2019

9:00 – 9:30 Recunoașteri Regularitate pe Circuit

9:35 – 10:15 Antrenamente comune Viteză pe Circuit + RES

10:25 – 10:55 Calificări Regularitate pe Circuit

11:25 – 11:55 Calificări Viteză pe Circuit

12:00 – 12:30 Pista închisă / pauză de prânz

12:30 – 13:00 Etapa a VI-a Regularitate pe Circuit

13:05 – 13:35 Etapa a VI-a Viteză pe Circuit

14:00 – Premiere.

Credit foto: Bogdan Para

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri