spot_img

Motocrosul Natiunilor, Romania pe locul 32 din 41 de echipe

România se califică în finala B şi încheie Motocrosul Naţiunilor pe poziţia 32 din cele 41 de ţări participante

Pentru prima dată în istoria de 77 de ani a Motocrosului Naţiunilor, o echipă românească compusă din Adrian Răduţă, George Căbăl şi Virgil Corbea s-a prezentat la startul acestei competiţii, descrisă de specialişti drept “Olimpiada Motocrosului”. Deşi diferenţa între ţara noastră, unde motocrosul este susţinut de un nucelu de pasionaţi şi ţări precum Belgia, Olanda sau Statele unite unde bugetele sunt de multe miloane de euro, este evidentă, cei trei campioni români au reuşit să califice România în finala B, alături de ţări precum Japonia, Suedia, Canada sau Brazilia.

George Căbăl este pilotul care a reuşit cea mai bună evoţie în calificări, reuşind să se claseze pe locul 22 la clasa MX2, în timp ce Adrian Răduţă şi Virgil Corbea s-au clasat pe poziţiile 28 şi 35 la clasele MX1 şi respectiv clasele MX Open. A urmat apoi finala B, în care George Căbăl s-a clasat pe locul 21, reuşind să-l devanseze pe campionul Ungariei, Nemeth Kornel, iar Adrian Răduţă şi Virgil Corbea au încheiat pe poziţiile 32 şi respectiv 33 din cei 37 de sportivi.

“Este loc de mai bine, dar suntem mulţumiţi că am reuşit să ne calificăm în Finala B. Acum ştim mai multe despre această competiţie, la care România nu a mai participat niciodată şi care adună elita motocrosului mondial”, a Ovidiu Spârchez, antrenorul lotului României, citat de Autostiri.ro.

Declaraţii sportivi după cursa de pe circuitul Teutschental, Germania:

Adrian Răduţă: “Pentru mine nu a fost o cursă reuşită. Am căzut la start, iar după un tur m-am agăţat de un alt rider, am căzut amândoi şi am pierdut timp până am descâlcit motoarele. Căzătura m-a scos din ritm, pentru că începusem să recuperez după incidentul de la start. Apoi, pe un step up, am căzut din nou, m-a orbit soarele, mi-a dat ambele încheieturi peste cap, iar preţ de un tur nu am putut să strâng ghidonul, neştiind dacă sunt accidentat sau nu. Până la urmă s-a dovedit că nu a fost nimic serios.”

“Am reuşit să îmi revin aproape în totalitate după răceala de săptămâna trecută şi am putut astfel să mă concentrez pe misiunea mea, cea de a reprezenta România la clasa MX Open. Recunosc, am fost stresat în calificări, unde am concurat cu piloţi foarte rapizi, la fel a fost şi în cursă, dar am reuşit să termin fără greşeli”, spune Virgil Corbea, reprezentantul României la MX Open.

George Căbăl nu a fost foarte departe de un punctaj valabil calificarea în finala A:

“Este foarte bine că am început, dar, în următorii 10-15 ani, pentru România, calificarea în Finala A ar fi o foarte mare realizare. Dacă ne uităm la sportivii care vin din urmă, Robert Cristian Tompa şi Mario Popovici, puştiul care acum aleargă la clasa 65 ( premiat anul trecut cu o motocicletă în Motocross CUP, după ce a câştigat clasa 50 cmc în 2012) şi care a fost la Teutschental împreună cu familia sa, sunt cei care ar putea reprezenta în viitor România la Motocross of Nations”.

Felicitari echipei!

Sursa si imagini: comunicat transmis publicatiei Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,333FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,460AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri