spot_img

Moto GP. Rossi a testat cu Ducati 1198 Superbike!

Cu doar câteva zile înaintea testelor din Moto GP, itaianul Valentino Rossi a surprins pe toată lumea, după ce a efectuat o serie de teste cu un model de superbike al celor de la Ducati.

Principalul obiectiv al Doctorului, în testul de la Misano, a fost acela de a observa cum decurge recuperarea la umărul operat în Noiembrie.

Săptămâna viitoare pilotul de la Ducati va participa la sesiunea oficială de teste din Moto GP, la Sepang, urmând să încalece pentru prima dată un model de curse după intervenţia chirurgicală.

Vreau să le mulţumesc celor de la Ducati pentru că am avut această şansă. Ziua de azi mi-a confirmat ceea ce ştiam în mare parte. Durerile la umăr încă persistă, în principal în momentul frânărilor, însă în timpul rămas până la debutul noului sezon sper să scap de ele”, a spus Rossi la finalul testului. “Am efectuat 25 de tururi de circuit cu modelul 1198 Superbike, un model celebru pentru Ducati. A fost extraordinar!”, a încheiat acesta.

Timpi realizaţi de Valentino Rossi nu au fost însă făcuţi publici!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri