MINI, o marcă de legendă în lumea sporturilor cu motor, a fost în acest week-end alături Sibiu Rally Challenge, prima ediţie a unui eveniment unic de motorsport în România. Cele mai puternice versiuni de motorizare, Cooper S, au echipat trei modele care au stat la dispoziţia organizatorilor. În acelaşi timp, Sibiu Rally Challenge şi faimosul Transfăgărăşan au fost scena unui debut naţional – noul MINI Hatch 5 uşi a avut aici prima apariţie în faţa publicul din România.
„MINI are o legătură specială cu lumea motorsportului. Istoria noastră specială în raliuri o traducem şi o respectăm prin performanţa modelelor de stradă. Experienţa de condus sportiv defineşte acum toate modele mărcii. Este o onoare pentru noi să fim prezenţi alături de prima ediţie Sibiu Rally Challenge, un eveniment care sperăm să devină la fel de legendar ca victoriile Mini la Monte Carlo”, a declarat Alex Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.
Trei modele MINI, toate cu motorizarea Cooper S, au fost implicate în desfăşurarea primei ediţii a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor. În cadrul evenimentului, modelul MINI Hatch 5 uşi a fost folosit la recunoaşterea traseului de Simone Campedelli, multiplu campion naţional de raliuri în Italia. În plus, modelele Cooper S au fost maşina oficială a directorului de concurs şi maşina de siguranţă care a parcurs toate probele pe asfalt înaintea echipajelor înscrise în competiţie.
Motoare turbo cu răspuns prompt, şasiu, suspensie şi direcţie care asigură legendarul „go-kart feeling” MINI – configuraţia sportivă a probelor speciale legendare de la Sibiu –, Păltinişul pe timp de noapte şi Transfăgărăşanul au scos în evidenţă performanţele sportive şi comportamentul rutier excelent al celor trei modele. Cele trei modele MINI au fost puse la dispoziţie de Automobile Bavaria, dealer oficial MINI în România.
Despre Noul MINI Hatch 5 uşi
Noul MINI Hatch 5 uşi reprezintă o premieră absolută pentru marcă în acest segment. Caracteristicile de design ale mărcii sunt preluate într-un stil autentic într-o nouă formulă, mai versatilă, cu mai mult loc pentru pasagerii spate şi un portbagaj mai generos. Noul model păstrează elementele distinctive ale mărcii: precum farurile şi formele rotunde, grila hexagonală, consolele deosebit de scurte, montanţii de culoare neagră şi acoperişul contrastant sau display-ul central rotund la interior. MINI Hatch 5 uşi preia toate elementele tehnologice care evidenţiază ce-a de a treia generaţie MINI: motoare MINI TwinPower Turbo, soluţii MINIMALISM şi norme EU6 pentru consum minim şi emisii reduse, un şasiu deosebit de agil cu noul sistem de suspensii cu amortizoare adaptive, precum şi soluţii sofisticate la interior precum Head-Up Display, soluţii pentru internet MINI Apps sau sisteme de asistenţă precum avertizare de coliziune şi de prezenţă a pietonilor cu funcţie de frânare. Noul MINI va debuta la sfârşitul acestei luni în toate showroom-urile mărcii cu un preţ de început de 17600 Euro pentru versiunea Cooper (1,5 litri, 100 kW/ 136 CP, emisii CO2 111 g/km).
MINI în motorsport
În anii ’60, marca britanică şi John Cooper scriau istoria – Mini Cooper şi apoi Mini Cooper S dominau scena raliurilor. Mini se remarca încă de la început cu stil: o femeie a obţinut primul titlu într-un raliu internaţional: Pat Moss în 1962, în Raliul Lalelelor. Printre victoriile celebre se numără şi Raliul RAC 1965, Raliul celor 1000 de Lacuri în 1965, 1966 şi 1967, Raliul Acropole în 1967, Cupa Alpilor în 1963 şi 1967 sau Raliul Alpilor Austrieci în 1966. Cele mai renumite performanţe rămân însă cele trei titluri de la Monte Carlo, obţinute în 1964, 1965 şi 1967 de Paddy Hopkirk, Timo Mäkinen şi, în final, de Rauno Aaltonen.
În anii ’60, maşina şi-a demonstrat potenţialul şi în afara raliurilor. În aprilie 1968, Niki Lauda a participat la prima sa cursă de coastă la volanul unui Mini, cu care a obţinut locul secund. După doar două săptămâni, avea să vină şi prima victorie, ce anunţa o carieră promiţătoare pentru viitorul campion mondial. Asemenea lui Niki Lauda, Graham Hill, Jackie Stewart, John Surtees, Jochen Rindt şi James Hunt sunt doar câţiva dintre campionii mondiali de Formula 1 care şi-au trăit prima experienţă competiţională la volanul unui Mini clasic.
Acum, prezenţa MINI în motorsport este concentrată în jurul rally raid-ului. MINI s-a impus în ultimele trei ediţii ale legendarului Raliu Dakar, pentru ca în ianuarie 2014 să acapareze tot podiumul. În spatele acestor performanţe stă un nou capitol special în istoria mărcii: primul model cu tracţiune integrală şi patru uşi – MINI Countryman.
Sibiu Rally Challenge este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiui Sibiu și susținută de Orange România, partener principal al evenimentului.
Credit foto: Andrei Toboșaru
Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro