Michael Schumacher vrea să treacă la rodeo după retragerea din Formula 1
Septuplul campion mondial al Formulei 1, Michael Schumacher, care şi-a anunţat retragerea din circuit la finalul sezonului 2012, a mărturisit cotidianului italian Gazzetta dello Sport că intenţionează să înceapă o nouă carieră sportivă în rodeo, precizeaza Mediafax.
„Cred că mă voi duce la rodeo. Soţia mea Corinna, care a participat deja la acest gen de competiţii mulţi ani, a ales deja un cal. Sunt pregătit!„, a declarat sportivul german.„Formula 1 oferă maxim de emoţie, viteză şi muncă. Nicio altă maşină nu mi-ar putea oferi aceleaşi senzaţii”, a adăugat Schumacher, citat de Mediafax.
Sursa: Mediafax