spot_img

Mercedes și Ferrari își împart întâietatea în antrenamentele din China

Marele Premiu al Chinei și-a desfășurat astăzi primele două sesiuni de antrenamente libere. Rezultatele finale au adus în prim plan, din nou, rivalitatea Mercedes-Ferrari.

Nico Rosberg a fost omul momentului în FP1. Pilotul german, component al echipei Mercedes, a oprit cronometrul în 1:38.037. Liderul clasamentului general a fost urmat în această primă secvență de antrenamente de coechipierul său, Lewis Hamilton.

Pilotul britanic a venit la doar o zecime în urma lui Rosberg, dar pe grila de start el va fi penalizat cu cinci poziții, ca urmare a schimbării cutiei de viteze. Locul 3 în FP1 a fost ocupat de Sebastian Vettel. Germanul de la Ferrari a semnat un tur reper cu peste șase zecimi mai lent comparativ cu referința stabilită de Nico Rosberg.

Topul primilor cinci a fost completat, în ordine, de Daniel Ricciardo (Red Bull), respectiv Kimi Raikkonen (Ferrari). Sesiunea în sine a produs multe incidente. Lewis Hamilton a avut două spin-uri, în timp ce problema lui Felipe Massa a necesitat arborarea drapelului roșu. De asemenea, spre finalul sesiunii, Nico Rosberg s-a plâns de probleme aparente la power unit.

FP2 a avut o cu totul altă poveste. Ferrari a dat semnalele necesare unui reviriment, iar Kimi Raikkonen a semnat cel mai rapid tur al sesiunii. Pilotul finlandez a înghețat cronometrul în 1:36.896, fiind singurul care a reușit performanța să coboare sub 1:37.

Sebastian Vettel a încheiat ziua de vineri cu al doilea cel mai rapid tur al zilei. Teutonul a semnat un tur cronometrat în 1:37.005, la puțin mai mult de o zecime în urma lui Raikkonen. El a fost urmat de cei doi piloți Mercedes, ordinea fiind aceeași cu cea din FP1, Rosberg în fața lui Hamilton.

Același Daniel Ricciardo s-a infiltrat în topul primilor cinci, dar ecartul fața de liderul zilei este unul astronomic, de 1.2 secunde. Max Verstappen a revenit în fruntea clasamentelor și a încheiat pe poziția a șasea, la o distanța minusculă de Daniel Ricciardo.

Topul primilor zece a fost completat, în ordine, de Nico Hulkenberg, Carlos Sainz, Sergio Perez și Valtteri Bottas. Vestea bună vine din partea lui Fernando Alonso. Pilotul spaniol a primit undă verde din partea medicilor după ziua de vineri și va concura sâmbătă, în calificări și duminică, în cursă.

Următoarea sesiune de antrenamente libere va avea loc sâmbătă dimineață.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -spot_img
15,357FaniÎmi place
700CititoriConectați-vă
1,110AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -spot_img
- Partener – GT Auto Club Sportiv -spot_img

Parteneri Autostiri